Realitate sau imaginaţie?
● Două staţii de televiziune din vestul mijlociu al Statelor Unite au fost asaltate cu peste 800 de apeluri telefonice de protest atunci cînd a fost întrerupt un film serial din programul de seară spre a introduce ştirea despre împuşcarea papei Ioan Paul al II-lea. Unii dintre cei care au dat telefon au ameninţat că se vor duce peste cei de la televiziune şi le vor da foc staţiei sau că vor face uz de violenţă împotriva lor, dacă nu vor restabili fără întîrziere programul normal. În mod asemănător, elevii din numeroase şcoli au izbucnit în urale, cu totul spontan şi au aplaudat atunci cînd au auzit ştirea că preşedintele Reagan a fost atins de glonţul unui asasin. Mai tîrziu cînd un profesor a spus în clasă că starea preşedintelui este bună, elevii şi-au pocnit degetele şi au ridicat din umeri cu dezgust.
Ceea ce îi tulbură în mod deosebit pe mulţi este faptul că acestea au fost nişte reacţii ale unor oameni aparent normali, care au acţionat cu o reală seriozitate. Un pasionat al filmelor seriale care a chemat la telefon staţia de televiziune, spunea: „Eu sînt un om religios, dar papa nu este american.“ În ceea ce priveşte incidentele din şcoli, un profesor spunea: „Pentru ei asta era ceva ca la televizor. Cineva îl împuşcă pe J. R. (un erou negativ de serial) şi ei aplaudă. Altcineva îl împuşcă pe Reagan şi ei iar aplaudă. Este ceva îngrozitor.“
În mod evident, incapacitatea de a face distincţie între realitate şi imaginaţie insensibilitatea la rău şi violenţă, precum şi deprimanta lipsă de respect faţă de viaţă şi faţă de autoritate, toate acestea sînt o parte a roadelor rele pe care le culeg în aceste „zile din urmă“ cei care au devenit „iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu“ — Galateni 6:7, 8; 2 Timotei 3:1, 2, 4.