Întrebări de la cititori
● Are voie un creştin care trebuie să se prezinte ca martor în faţa tribunalului să pună mîna pe Biblie şi să jure că spune adevărul?
Din punctul de vedere biblic, nu se poate obiecta nimic la aceasta, cu toate acestea însă fiecare trebuie să decidă personal dacă se va conforma acestei cerinţe sau nu.
Obiceiul de a atinge un obiect la depunerea unui jurămînt, obiect considerat sfînt, este larg răspîndit. Grecii antici, de exemplu, cînd jurau ridicau mîna spre cer sau atingeau un altar. La romani s-a obişnuit ca cel ce jură, să ia o piatră în mînă şi să zică în jurămînt că dacă minte, Jupiter să-l azvîrle cum azvîrle el piatra.
Asemenea proceduri dovedesc că omul are înclinaţia să recunoască o putere divină faţă de care se simte răspunzător şi care observă ce se spune şi se face. Inchinătorii lui Iehova recunosc, fără îndoială, acest fapt. Biblia arată că ei jură oarecum în prezenţa lui Dumnezeu sau lîngă el ca martor (II Sam. 3:35; I Regi 2:23, 24; Rut 3:13; Ier. 38:16). Închinătorii adevăraţi ai lui Dumnezeu se lasă puşi de alţii sub jurămînt. — Gen. 21:22–24; Mat. 26:63.
Uneori un jurămînt care este jurat în faţa lui Iehova era sprijinit printr-un gest corespunzător. Despre îngerul care a vorbit cu profetul Daniel se spune că: „şi-a ridicat spre cer mîna dreaptă şi mîna stîngă şi a jurat pe unul care trăieşte pe timp nedefinit” (Dan. 12:7; Gen. 14:22). Chiar despre Dumnezeu se spune simbolic, că şi-a ridicat mîna la jurarea unui jurămînt (Is. 62:8; Deut. 32:40). De asemenea, s-a obişnuit să se pună mîna sub coapsele cuiva pentru a întări un jurămînt. — Gen. 24:2, 3, 9; 47:29–31.
Un creştin adevărat n-are nevoie, fireşte, să-şi întărească orice exprimaţie pe care o face în viaţa de toate zilele printr-un jurămînt. „DA”-ul său ar trebui să însemne „da” şi „NU”-ul „nu” (Mat. 5:33–37; Iac 5:12). Dar cînd i se cere să jure în faţa tribunalului că face exprimări conforme cu adevărul ar putea găsi de bine să dupună un asemenea jurămînt. I-ar putea fi permisă însă şi o formă de întărire corespunzătoare. — Gal. 1:20.
Dacă se obişnuieşte ca în sala de judecată să se ridice mîna la jurămînt sau să se pună mîna pe Biblie, creştinul poate face aceasta sprijinit pe exemplele biblice care arată că anumite jurăminte au fost întărite prin gesturi. Mult mai important decît faptul că se face sau nu un anumit gest la depunerea unui jurămînt, este că cel ce jură, jură în faţa lui Dumnezeu că spune adevărul. Un asemenea jurămînt este o treabă serioasă. Deci, dacă un creştin crede că poate răspunde la o întrebare care-i este pusă în asemenea împrejurări şi dacă trebuie să răspundă atunci este obligat prin jurămînt să spună adevărul.