A dezvolta credinţă

● Pentru milioane şi milioane de „creştini“ religia constă numai din cunoaşterea unor istorioare biblice pe care le-au aflat în copilărie sau la vizitarea ocazională a bisericii.

Totuşi, despre creştinismul din secolul întîi, Henry B. Parkes, profesor de istorie, a scris în cartea Gods and Men (Zei şi oameni): „A deveni creştin însemna a te supune unui proces de transformare sentimentală, bazată pe încrederea în Isus şi pe hotărîrea de a-l imita. Creştinismul nu s-a sprijinit pe teorie, ci pe credinţă . . . şi această credinţă a dus la o reformare a întregii personalităţi a credincioşilor şi la adoptarea unei maniere noi de comportare şi a unei noi conduite morale.“ (Pag. 373.)

După acelaşi model, sute de mii de oameni dezvoltă astăzi, pe întregul pămînt, o credinţă asemănătoare, prin faptul că studiază Biblia cu martorii lui Iehova. O asemenea credinţă, care influenţează fundamental modul de gîndire şi de procedare, este neapărat necesară, căci apostolul Pavel a scris: „Fără credinţă, însă, este cu neputinţă să–i fim plăcuţi lui [Dumnezeu]“ (Evr. 11:6).