SIDON, SIDONIENI

Sidon, fiul întâi născut al lui Canaan, a fost strămoșul sidonienilor. De la el provine numele orașului-port Sidon, care, timp de mulți ani, a fost principalul oraș al fenicienilor (așa îi numeau grecii pe sidonieni). În prezent, orașul se numește Saida.

La aproximativ 35 km S de Sidon, sidonienii au întemeiat o colonie pe care au numit-o Tir. Cu timpul, Tirul a depășit Sidonul în multe privințe, dar niciodată nu și-a pierdut complet identitatea de așezare sidoniană. Regele Tirului a fost numit uneori „regele sidonienilor” (1Re 16:31) și, deseori, Tirul și Sidonul sunt menționate împreună în profeții. (Ier 25:22; 27:3; 47:4; Ioe 3:4; Za 9:2) Între cele două orașe se găsea Sarepta, ʻcare ținea de Sidon’; aici, Ilie a primit hrană de la o văduvă pe parcursul unei perioade lungi de foamete. (1Re 17:9; Lu 4:25, 26)

Inițial, Sidonul constituia granița nordică a teritoriului canaanit. (Ge 10:19) După ce Iosua i-a înfrânt pe regii din nordul Canaanului (care au fost urmăriți spre nord până la „Sidonul cel Mare”), țara a fost împărțită între cele nouă triburi și jumătate care încă nu-și primiseră moștenirea. Pe atunci, regiunea aflată sub controlul Sidonului încă nu fusese cucerită. (Ios 11:8; 13:2, 6, 7; Nu 32:33) Tribul lui Așer a primit câmpiile de coastă aflate chiar la sud de Sidon, iar teritoriul lui Zabulon se întindea, așa cum fusese profețit, „spre Sidon”, adică în partea de nord a Țării Promise. (Ios 19:24, 28; Ge 49:13) Așeriții însă nu i-au alungat pe sidonieni din teritoriul pe care li-l repartizase Dumnezeu, ci s-au mulțumit să locuiască printre ei. (Ju 1:31, 32; 3:1, 3) În perioada judecătorilor, tribul lui Dan a anexat Laisul (posibil o colonie sidoniană) și l-a redenumit Dan. Din câte se pare, aceasta a fost o cucerire ușoară, întrucât locuitorii „erau liniștiți și nu bănuiau nimic”, nefiind deci pregătiți pentru atac. (Ju 18:7, 27-29) Sidonul este menționat și în contextul recensământului făcut în zilele lui David. (2Sa 24:6)

Întrucât avea două dintre cele câteva porturi de pe coasta feniciană, Sidonul a devenit un important centru comercial, unde veneau caravanele ca să-și schimbe mărfurile cu cele aduse de corăbiile care navigau pe Marea Mediterană. Printre sidonieni erau negustori bogați, marinari experimentați și vâslași viguroși. (Is 23:2; compară cu Eze 27:8, 9) De asemenea, sidonienii erau renumiți pentru măiestria lor în prelucrarea sticlei, precum și în țeserea și vopsirea materialelor. În plus, erau experți în tăierea copacilor și în prelucrarea lemnului. (1Re 5:6; 1Cr 22:4; Ezr 3:7)

Religia sidonienilor și efectele ei. Pe plan religios, sidonienii erau foarte depravați, orgiile sexuale dezgustătoare fiind o parte importantă a închinării la Aștoret, zeița fertilității. Întrucât le-au permis sidonienilor să locuiască printre ei, israeliții au fost atrași, în cele din urmă, în închinarea la dumnezeii lor falși. (Ju 10:6, 7, 11-13) Unele dintre soțiile străine ale lui Solomon erau sidoniene, iar acestea l-au determinat să se închine dezgustătoarei zeițe Aștoret. (1Re 11:1, 4-6; 2Re 23:13) Și regele Ahab a făcut ce este rău în ochii lui Iehova, căsătorindu-se cu Izabela, fiica unui rege sidonian. Ea a promovat cu multă înflăcărare închinarea falsă în Israel. (1Re 16:29-33; 18:18, 19)

Sidonienii au trebuit să bea paharul mâniei lui Iehova, mai întâi auzind mesajele de judecată ale profeților Săi, iar apoi fiind cuceriți de babilonieni și de alții. (Is 23:4, 12; Ier 25:17, 22; 27:1-8; 47:4; Eze 28:20-24; 32:30; Ioe 3:4-8; Za 9:1-4) Potrivit istoriei laice, Babilonul, Persia, Grecia și Roma au deținut în mod succesiv controlul asupra Sidonului.

Sidonienii în secolul I e.n. Deși aveau o închinare degradantă, sidonienii nu erau atât de vinovați ca israeliții răzvrătiți. De aceea, Isus a spus că în Ziua Judecății va fi mai ușor pentru locuitorii Sidonului decât pentru evreii din Corazin și Betsaida, care l-au respins pe Isus ca Mesia. (Mt 11:20-22; Lu 10:13, 14) Mai târziu, când Isus a trecut prin regiunea Sidonului, o femeie feniciană a manifestat credință în el. (Mt 15:21-28; Mr 7:24-31) Însă ‘mulțimile’ de oameni pe care Isus îi vindecase anterior, printre care și unii din împrejurimile Tirului și ale Sidonului, erau în marea lor majoritate evrei sau prozeliți. (Mr 3:7, 8; Lu 6:17) În prima sa călătorie la Roma ca deținut, lui Pavel i s-a permis să-i viziteze pe frații din Sidon. (Fa 27:1, 3)

Din motive nespecificate în istorie, Irod Agripa I „era pornit împotriva” sidonienilor, care primeau hrană de la rege. În ziua stabilită pentru reglementarea situației, sidonienii l-au flatat pe Irod, spunând că vorbea cu „glas de dumnezeu, nu de om”. Atunci îngerul lui Iehova l-a lovit pe Irod, astfel că, la scurt timp după aceea, el a murit, fiind mâncat de viermi. (Fa 12:20-23, n.s.)