ȘAARAIM
[Poartă dublă]
1. Oraș al tribului lui Iuda în Șefela (Ios 15:20, 33, 36). După ce David l-a înfrânt pe Goliat, israeliții au pornit în urmărirea filistenilor, astfel că mulți filisteni au căzut uciși pe drum, „de la Șaaraim până la Gat și până la Ecron” (1Sa 17:52). Șaaraimul se afla în apropierea văii Ela (es-Sant [ʽEmeq ha-ʼEla]) și a orașului Azeca (Tell Zakariyeh [Tel ʽAzeqa]) (Ios 15:35; 1Sa 17:1, 2). Nu s-a făcut o identificare concretă a Șaaraimului.
2. Oraș al tribului lui Simeon (1Cr 4:24, 31). Din câte se pare este unul și același cu Șilhimul (Ios 15:32) și cu Șaruhenul (Ios 19:6). Se presupune că ar corespunde cu Tell el-Farʽah (Tel Sharuhen), aflat la circa 35 km V de Beer-Șeba.