FARISEI

Sectă iudaică importantă din secolul I e.n. Potrivit unor erudiți, cuvântul „farisei” înseamnă literalmente „cei separați” sau „separatiști” ceea ce sugerează, probabil, strictețea cu care membrii acestei secte evitau necurăția ceremonială și asocierea cu oamenii din alte națiuni. Deși nu se cunoaște cu exactitate perioada în care a luat naștere secta fariseilor, scrierile istoricului evreu Josephus indică faptul că, în timpul lui Ioan Hircan I (a doua jumătate a secolului al II-lea î.e.n.), fariseii formau deja o grupare influentă. Josephus a scris: „Aceștia exercită atâta influență asupra mulțimii încât orice vorbă spusă de ei împotriva regelui sau a Marelui Preot este crezută din capul locului”. (Antichități iudaice, XIII, X, 5)

Josephus oferă unele detalii și cu privire la convingerile fariseilor. El consemnează: „Au convingerea că sufletele sunt nemuritoare și că sub pământ ele au parte de răsplăți sau de pedepse, după felul cum oamenii au dus o viață virtuoasă sau desfrânată: ultimii vor rămâne închiși într-o temniță veșnică, numai cei dintâi având voie să reînvie”. (Antichități iudaice, XVIII, I, 3) „După părerea lor, toate sufletele sunt nemuritoare, dar numai sufletele celor buni trec într-un alt trup, pe când sufletele celor răi sunt supuse pedepselor veșnice.” Cât despre concepțiile acestora cu privire la soartă sau divinitate, Josephus relatează: „Aceștia atribuie totul Sorții și lui Dumnezeu, socotind că posibilitatea de a face ceea ce este drept sau strâmb este mai mult la îndemâna omului, dar că la fiecare faptă contribuie și Soarta”. (Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, II, VIII, 14)

Din Scripturile grecești creștine aflăm că fariseii posteau de două ori pe săptămână, plăteau cu scrupulozitate zeciuielile (Mt 9:14; Mr 2:18; Lu 5:33; 11:42; 18:11, 12) și nu erau de acord cu saducheii care spuneau că „nu există nici înviere, nici înger, nici spirit”. (Fa 23:8) Ei se lăudau că sunt drepți – în realitate, se autoconsiderau drepți, și îi disprețuiau pe oamenii de rând. (Lu 18:11, 12; Ioa 7:47-49) Dorind să îi impresioneze pe ceilalți cu dreptatea lor, fariseii își lungeau franjurii de la poalele veșmintelor și își măreau filacterele – acele casete care conțineau pasaje din Lege, pe care le purtau ca talismane protectoare. (Mt 23:5) Fariseii iubeau banii, pozițiile proeminente și titlurile măgulitoare. (Lu 16:14; Mt 23:6, 7; Lu 11:43) Aceștia aplicau Legea într-un mod atât de arbitrar, insistând asupra propriilor reguli și tradiții, încât respectarea acesteia devenise o povară pentru oamenii de rând. (Mt 23:4) În felul acesta, ei neglijau complet lucrurile mai importante ale Legii, precum dreptatea, îndurarea, fidelitatea și iubirea pentru Dumnezeu. (Mt 23:23; Lu 11:41-44) Scripturile vorbesc și despre prozelitismul religios practicat cu multă râvnă de către farisei. (Mt 23:15)

Fariseii l-au acuzat în repetate rânduri pe Isus că nu respecta sabatul și tradițiile și că stătea în compania păcătoșilor și a încasatorilor de impozite. (Mt 12:1, 2; Mr 2:23, 24; Lu 6:1, 2; Mt 15:1, 2; Mr 7:1-5; Mt 9:11; Mr 2:16; Lu 5:30) Din punctul de vedere al fariseilor, o persoană devenea necurată dacă se asocia cu cei ce nu respectau Legea conform interpretării stabilite de ei. (Lu 7:36-39) De aceea, ei s-au revoltat imediat când au văzut că Isus Cristos a stat în compania păcătoșilor și a încasatorilor de impozite și chiar a luat masa cu aceștia. (Lu 15:1, 2) În ceea ce privește respectarea tradiției, fariseii i-au acuzat pe Isus și pe discipoli că nu-și spălau mâinile înainte de a mânca. (Mt 15:1, 2; Mr 7:1-5; Lu 11:37, 38) Însă Isus le-a denunțat raționamentul greșit și le-a arătat că, urmând cu strictețe tradițiile omenești, ei încălcau legea lui Dumnezeu. (Mt 15:3-11; Mr 7:6-15; Lu 11:39-44) În loc să se bucure și să-i dea glorie lui Dumnezeu pentru miracolele înfăptuite de Isus Cristos în sabat, fariseii le-au considerat de fapt o încălcare a sabatului, astfel că, plini de furie, au pus la cale uciderea lui Isus. (Mt 12:9-14; Mr 3:1-6; Lu 6:7-11; 14:1-6) Vorbind cu orbul vindecat în sabat, ei au spus despre Isus: „Omul acela nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține sabatul”. (Ioa 9:16)

Prin atitudinea lor, fariseii au arătat că, în realitate, în inima lor ei nu erau nici drepți și nici curați. (Mt 5:20; 23:26) La fel ca toți ceilalți evrei, și ei aveau nevoie de căință. (Compară cu Mt 3:7, 8; Lu 7:30.) Însă majoritatea au preferat să rămână orbi din punct de vedere spiritual și și-au intensificat opoziția față de Fiul lui Dumnezeu. (Ioa 9:40; Mt 21:45, 46; Ioa 7:32; 11:43-53, 57) Unii farisei l-au acuzat în mod nedrept pe Isus că scotea demoni cu ajutorul conducătorului demonilor (Mt 9:34; 12:24) și că era un martor mincinos. (Ioa 8:13) Anumiți farisei au vrut să-l intimideze pe Fiul lui Dumnezeu și i-au cerut să le arate un semn. (Lu 13:31; Mt 12:38; 16:1; Mr 8:11) Ei căutau să îl prindă în capcană prin cuvintele lui (Mt 22:15; Mr 12:13; Lu 11:53, 54) sau, dacă nu reușeau, îi puneau întrebări viclene pentru a-l pune la încercare. (Mt 19:3; 22:34-36; Mr 10:2; Lu 17:20) Isus i-a redus însă la tăcere întrebându-i cum era posibil ca Domnul lui David să fie totodată și fiul acestuia. (Mt 22:41-46) Mai târziu, din gloata care l-a prins pe Isus în grădina Ghetsimani făceau parte și farisei. (Ioa 18:3-5, 12, 13) Iar apoi, fariseii s-au numărat și printre cei care i-au cerut lui Pilat să păzească mormântul lui Isus pentru ca trupul lui să nu poată fi furat. (Mt 27:62-64)

Fariseii au exercitat o influență atât de mare pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus Cristos, încât multe persoane proeminente care au crezut în Isus s-au temut să recunoască acest lucru în public. (Ioa 12:42, 43) Nicodim, el însuși un fariseu, a fost evident o astfel de persoană. (Ioa 3:1, 2; 7:47-52; 19:39) Au existat probabil și alți farisei care nu au manifestat o opoziție înverșunată sau care ulterior au devenit creștini. Spre exemplu, fariseul Gamaliel i-a sfătuit pe membrii Sanhedrinului să nu se opună lucrării desfășurate de creștini (Fa 5:34-39), iar Saul (Pavel) din Tars, și el tot un fariseu, a devenit apostol al lui Isus Cristos. (Fa 26:5; Flp 3:5)