NICODIM

[Cuceritor al poporului].

Fariseu și învățător în Israel, conducător al iudeilor (adică un membru al Sanhedrinului) care este menționat doar în evanghelia scrisă de Ioan. Impresionat de miracolele înfăptuite de Isus în Ierusalim cu ocazia Paștelui din anul 30 e.n., Nicodim l-a vizitat într-o noapte și a recunoscut că Isus a venit de la Dumnezeu. (Probabil că el a ales să facă această primă vizită la adăpostul întunericului de teama iudeilor.) Isus i-a vorbit lui Nicodim despre necesitatea de a „se naște din nou” pentru a intra în Regatul lui Dumnezeu, despre faptul că niciun om nu a urcat la cer, despre iubirea lui Dumnezeu demonstrată prin trimiterea Fiului său pe pământ și despre necesitatea de a manifesta credință. (Ioa 2:23; 3:1-21)

Aproximativ doi ani și jumătate mai târziu, la Sărbătoarea Colibelor, fariseii au trimis gărzile să-l aresteze pe Isus. Când gărzile s-au întors cu mâinile goale și au prezentat un raport favorabil despre Isus, fariseii le-au vorbit în mod disprețuitor, însă Nicodim a luat cuvântul și a zis: „Judecă legea noastră un om dacă nu este mai întâi audiat și dacă nu se cunoaște ce face el?”. Pentru aceasta, el a fost ridiculizat de ceilalți. (Ioa 7:45-52) După moartea lui Isus, Nicodim a venit împreună cu Iosif din Arimateea (acel discipol temător) și a adus un sul de smirnă și aloe, cu o greutate de aproximativ 100 de litre romane (33 kg), un dar scump, cu care au pregătit corpul lui Isus pentru înmormântare. (Ioa 19:38-40) În Scripturi, nu există nicio dovadă care să confirme sau să infirme tradiția potrivit căreia, ulterior, Nicodim a devenit un discipol, a fost alungat din Sanhedrin și din Ierusalim, a murit ca martir și așa mai departe.