NECO

Faraon contemporan cu Iosia, regele lui Iuda. Potrivit istoricului grec Herodot (II, 158, 159; IV, 42), Necos (Neco) a fost fiul lui Psammetihos (Psammetichus, Psamtik I), căruia i-a succedat la tron. El a început lucrările de construire a unui canal care să lege Nilul de Marea Roșie, însă nu a dus la bun sfârșit acest proiect. Apoi, a trimis o flotă feniciană într-o expediție în jurul Africii. Călătoria a durat trei ani și s-a încheiat cu succes.

Spre sfârșitul domniei de 31 de ani a lui Iosia (659-629 î.e.n.), faraonul Neco a pornit către fluviul Eufrat pentru a le veni în ajutor asirienilor. Iosia „n-a ascultat de cuvintele lui Neco, ce veneau din gura lui Dumnezeu”, și a încercat să oprească armata egipteană la Meghido, însă în acea luptă a fost rănit mortal. Aproximativ trei luni mai târziu, faraonul l-a luat captiv pe Ioahaz, succesorul la tron al lui Iosia, și l-a făcut vasalul său pe Eliachim, care avea 25 de ani, schimbându-i numele în Ioiachim. De asemenea, a impus un tribut împovărător regatului lui Iuda. (2Cr 35:20–36:4; 2Re 23:29-35) După mai puțin de patru ani (625 î.e.n.), la Carchemiș, armata lui Neco a fost înfrântă de trupele babiloniene, aflate sub comanda lui Nebucadnețar. (Ier. 46:2)