MIRACOLE

Întâmplări care provoacă uimire; evenimente din lumea fizică ce depășesc orice înțelegere umană sau putere naturală și, de aceea, sunt atribuite unor forțe supranaturale. În Scripturile ebraice, cuvântul môfét, tradus adesea prin „miracol”, are sensul și de „prevestire”, „minune” și „semn”. (De 13:1, 2; 1Re 13:3; 1Cr 16:12) Este adesea folosit împreună cu cuvântul ebraic ʼôt, care înseamnă „semn”. (De 4:34) În Scripturile grecești, cuvântul dýnamis este tradus prin „putere”, „lucrări de putere”, „minuni”, „miracole”. (Mt 25:15; Lu 6:19; 1Co 12:10, BC, BF, NWT)

Un miracol, uimitor pentru ochiul privitorului, este ceva ce depășește capacitatea sa de a-l face sau chiar de a-l înțelege pe deplin, întrucât îi lipsesc puterea și cunoștințele necesare. Însă din punctul de vedere al celui care este sursa unei asemenea puteri, acesta nu este un miracol, pentru că îl înțelege și are puterea să îl îndeplinească. Așadar, multe dintre acțiunile lui Dumnezeu sunt extraordinare pentru oamenii care le observă, dar ele sunt, pur și simplu, manifestări ale puterii sale. Dacă o persoană crede într-o zeitate, în special în Dumnezeul creației, nu poate nega constant puterea lui Dumnezeu de a realiza lucruri impresionante pentru ochii oamenilor. (Ro 1:20; vezi PUTERE, LUCRĂRI DE PUTERE.)

Sunt miracolele compatibile cu legile naturii?

Prin cercetare și observație, oamenii de știință au descoperit diverse procese care funcționează uniform în univers și au descoperit legile care guvernează aceste fenomene, de exemplu, legea gravitației. Cercetătorii recunosc complexitatea și fiabilitatea acestor legi și, folosind cuvântul „legi”, ei sugerează existența unui Legislator. Scepticii consideră un miracol ca fiind o încălcare a legilor naturii, pe care ei le consideră irevocabile și invariabile; din acest motiv, spun ei, miracolele nu se întâmplă niciodată. Merită să ne amintim la ce se reduce această atitudine: ceea ce nu este de înțeles și explicat conform acestor legi nu se poate întâmpla.

Totuși, oamenii de știință competenți devin din ce în ce mai precauți în a afirma că ceva este imposibil. Profesorul John Brobeck de la Universitatea din Pennsylvania a afirmat: „Un savant nu mai poate spune cu certitudine că un anumit lucru este imposibil. El poate cel mult să spună că e improbabil. Însă el poate spune că un lucru este imposibil de explicat în lumina cunoștințelor de care dispunem în prezent. . . . [În cazul unui miracol] mai există un lucru ce trebuie luat în calcul: o sursă de energie necunoscută în științele biologice și fiziologice. În Scripturi, această sursă de energie este numită puterea lui Dumnezeu”. (Time, 4 iulie 1955) Progresele științifice ulterioare nu au făcut altceva decât să întărească această afirmație.

Chiar și în condiții normale, oamenii de știință nu înțeleg pe deplin proprietățile căldurii, luminii, electricității, diferitelor forme de materie sau fenomenele atomice și nucleare. Înțelegerea lor asupra acestor proprietăți este și mai limitată atunci când condițiile sunt neobișnuite sau anormale. De exemplu, nu a trecut mult timp de când au început cercetări ample la temperaturi extrem de scăzute, dar în acest timp relativ scurt au fost observate multe reacții surprinzătoare ale elementelor. Plumbul, care nu este un conductor electric foarte bun, a devenit în mod neașteptat un supraconductor atunci când a fost scufundat în heliu lichid răcit la o temperatură de -271°C (-456° F), dar și un electromagnet puternic atunci când a fost plasat lângă un magnet obișnuit. La o temperatură atât de scăzută, heliul în sine pare să sfideze legea gravitației ridicându-se încet pe peretele unui recipient de sticlă până când se varsă peste margine. (Matter, Life Science Library, 1963, p. 68, 69)

Aceasta este doar una dintre numeroasele descoperiri care i-a uimit pe oamenii de știință și le-a răsturnat ideile anterioare. Așadar, cum poate cineva să afirme că Dumnezeu și-a încălcat propriile legi atunci când a înfăptuit lucrări de putere care i-au uimit pe oameni și li s-au părut miraculoase? Cu siguranță, Creatorul universului are control deplin asupra lucrurilor create și este capabil să le conducă în limitele legilor pe care el însuși le-a stabilit. (Iov 38) El poate crea condițiile necesare pentru ca aceste lucrări de putere să fie îndeplinite; poate accelera, încetini, modifica sau neutraliza unele fenomene. Chiar și îngerii, care sunt mai puternici decât oamenii, pot face aceste lucruri când îndeplinesc voința lui Iehova. (Ex 3:2; Ps 78:44-49)

Cu siguranță, un om de știință nu încalcă sau depășește legile fizice atunci când crește sau scade temperatura, administrează mai mult oxigen sau face orice altceva pentru a accelera sau a încetini un proces chimic. Totuși, scepticii pun la îndoială miracolele prezentate în Biblie, inclusiv „miracolul” creației. Aceștia pretind, de fapt, că cunosc toate condițiile și procesele care au avut loc vreodată. Ei susțin că acțiunile Creatorului trebuie să se încadreze în limitele înguste ale înțelegerii lor asupra legilor fizice.

Un profesor suedez specializat în fizica plasmei a recunoscut limitele cunoștințelor oamenilor de știință: „Nimeni nu pune la îndoială că atmosfera pământului respectă legile mecanicii și ale fizicii atomice. Totuși, ar fi extrem de dificil să determinăm cum funcționează aceste legi în fiecare situație care implică fenomenele atmosferice”. (Worlds-Antiworlds, de H. Alfvén, 1966, p. 5) Profesorul a aplicat această idee la originea universului. Dumnezeu a stabilit legile fizicii care guvernează pământul, soarele și luna, iar, în limitele acestor legi, oamenii au reușit să creeze lucrări minunate. Bineînțeles că Dumnezeu ar putea face ca aceste legi să producă rezultate neașteptate pentru oameni; nu a fost nicio problemă pentru el să despartă Marea Roșie „în timp ce apele erau ca un zid la dreapta și la stânga lor”. (Ex 14:22) Deși pentru om este imposibil să umble pe apă, acest lucru poate fi realizat cu puterea Celui care „întinde cerurile ca un văl fin, le desface ca pe un cort de locuit”. În continuare, Dumnezeu este descris ca cel care creează și are control asupra tuturor lucrurilor din cer, iar ʻdatorită marii lui energii dinamice și puterii sale impresionante, niciunul nu lipsește’. (Is 40:21, 22, 25, 26)

Întrucât a recunoaște existența unei legi, cum ar fi legea gravitației, înseamnă deja a admite existența unui legiuitor cu o inteligență și o putere supraomenești, de ce ne-am îndoi de capacitatea sa de a face lucruri extraordinare? De ce am vrea să-i limităm acțiunile la sfera îngustă a cunoașterii și experienței umane? Patriarhul Iov a descris ignoranța și nebunia în care Dumnezeu îi lasă pe cei care încearcă să-și compare propria înțelepciune cu a Lui. (Iov 12:16-25; compară cu Ro 1:18-23.)

Dumnezeu nu își încalcă legile sale morale. Creatorul nu este un Dumnezeu schimbător care să-și încalce propriile sale legi. (Mal 3:6) Acest lucru se poate observa din faptul că Dumnezeu își respectă legile morale care sunt în armonie cu legile sale fizice și care le sunt superioare. El este drept și nu tolerează nelegiuirea. „Ochii tăi sunt prea curați ca să privească ce este rău și tu nu poți să tolerezi răutatea”, a spus profetul Habacuc. (Hab 1:13; Ex 34:7) În legea dată Israelului, Dumnezeu le-a spus: „viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior”. (De 19:21) Pentru a le ierta oamenilor care se căiesc păcatul ce le cauzează moartea, Dumnezeu a trebuit să aibă o bază legală pentru a nu-și încălca propria lege. (Ro 5:12; Ps 49:6-8) El a respectat cu strictețe legea fiind dispus să-și dea Fiul unic-născut ca răscumpărare pentru păcatele omenirii. (Mt 20:28) Apostolul Pavel a scos în evidență că, „datorită eliberării prin răscumpărarea plătită de Cristos Isus”, Iehova putea „să-și demonstreze propria dreptate . . . pentru ca astfel să fie drept și când îl declară drept pe cel ce are credință în Isus”. (Ro 3:24, 26) Dacă Dumnezeu nu a ezitat să-și sacrifice Fiul iubit din respect pentru legile sale morale, putem fi siguri că nu și-ar încălca propriile legi fizice pentru a-și îndeplini un scop legat de creația sa materială.

Sunt miracolele contrare experienței umane? Simpla afirmație că miracolele nu au avut loc nu dovedește că acestea nu s-au întâmplat. Cineva care trăiește în prezent ar putea pune la îndoială autenticitatea oricărui eveniment istoric pe motiv că nu l-a trăit și că nu există martori oculari care să îl confirme. Dar acest lucru nu schimbă faptele istorice. Unii resping relatările despre miracole, deoarece, spun ei, acestea contrazic experiența umană pe care ei au dobândit-o prin ceea ce au observat personal, prin ceea ce au citit sau prin alt mod. Dacă oamenii de știință ar porni de la aceeași premisă, ar face mult mai puține cercetări și descoperiri. De exemplu, nu ar mai continua să caute tratamente pentru boli considerate „incurabile” sau nu ar mai depune eforturi pentru a explora alte planete sau universul mai îndepărtat. Dar astfel de cercetări continuă să fie făcute și uneori deschid orizonturi complet noi pentru omenire. Lucrurile care se realizează în prezent i-ar uimi pe oamenii din trecut, iar pe multe dintre ele le-ar considera miracole.

Miracolele nu pot fi reduse la simple explicații logice. Unii care contestă relatările Bibliei consideră că miracolele consemnate în ea pot fi explicate științific și logic ca simple fenomene naturale și nu ca intervenții divine, așa cum le prezintă scriitorii Bibliei. Este adevărat că uneori s-au folosit fenomene naturale, cum ar fi cutremurele. (1Sa 14:15, 16; Mt 27:51) Dar acest lucru nu exclude intervenția divină. Faptul că acestea nu au avut loc din întâmplare este demonstrat nu doar de caracterul impresionant al evenimentelor (cum ar fi cutremurele amintite anterior), ci și de momentul în care acestea au avut loc. De exemplu, unii au susținut că mana oferită israeliților se găsește în deșert sub forma unei secreții dulci și lipicioase pe tamariscă și pe alți arbuști. Chiar dacă această afirmație îndoielnică ar fi adevărată, mana israeliților ar fi totuși un miracol datorită momentului în care a fost oferită, deoarece nu apărea pe pământ în a șaptea zi a săptămânii. (Ex 16:4, 5, 25-27) În plus, mana făcea viermi și se strica dacă era lăsată de pe-o zi pe alta, lucru care nu se întâmpla când era păstrată două zile cu ocazia Sabatului. (Ex 16:20, 24) De asemenea, descrierea manei ca secreție a arbuștilor nu corespunde cu descrierea Bibliei. Conform Bibliei, mana se găsea pe pământ și se topea la soare; putea fi pisată în mojar, măcinată în râșniță, fiartă sau coaptă. (Ex 16:19-23; Nu 11:8, vezi MANĂ.)

Credibilitatea martorilor. Religia creștină este strâns legată de învierea lui Isus Cristos. (1Co 15:16-19) Există dovezi convingătoare că acest miracol a avut loc: mărturia a peste 500 de martori oculari. (1Co 15:3-8; Fa 2:32)

De asemenea, trebuie luate în considerare motivele celor care au crezut în învierea lui Isus. Spre deosebire de mulți care au fost persecutați și uciși pentru convingerile lor religioase, politice sau de altă natură, creștinii nu au avut niciun câștig material sau politic. Ei nu au primit putere, bogăție sau un statut social proeminent, ci, dimpotrivă, le-au pierdut. Au depus mărturie despre învierea lui Isus, dar nu au recurs la nicio formă de violență pentru a-și promova convingerile sau pentru a se apăra. Analizându-le argumentele, ne putem da seama că nu erau fanatici, ci persoane raționale, care încercau să-și ajute semenii cu iubire.

Caracteristicile miracolelor din Biblie. Miracolele din Biblie se remarcă prin caracterul lor public, prin simplitate, precum și prin scopul și motivația lor. Unele au avut loc în privat sau în fața unor grupuri restrânse (1Re 17:19-24; Mr 1:29-31; Fa 9:39-41), dar de cele mai multe ori au fost publice, în fața a mii sau chiar milioane de oameni. (Ex 14:21-31; 19:16-19) Miracolele lui Isus au fost întotdeauna publice, nu învăluite într-o aură de mister. El i-a vindecat pe toți cei care veneau la el, fără să-i refuze pe motiv că unii nu aveau suficientă credință. (Mt 8:16; 9:35; 12:15)

Atât vindecările miraculoase, cât și miracolele care implicau forțele naturii au fost caracterizate prin simplitate. (Mr 4:39; 5:25-29; 10:46-52) Spre deosebire de practicile magice care necesitau o regie specială, recuzită, iluminare sau anumite ritualuri, miracolele menționate în Biblie aveau loc fără a atrage atenția într-un mod ostentativ. Adesea erau rezultatul unei întâlniri întâmplătoare sau a unei cereri, pe stradă sau într-un alt loc obișnuit. (1Re 13:3-6; Lu 7:11-15; Fa 28:3-6)

Motivația celui care înfăptuia miracolul nu era aceea de a se face cunoscut sau de a îmbogăți pe cineva, ci de a-l glorifica pe Dumnezeu. (Ioa 11:1-4, 15, 40) Miracolele nu erau acte misterioase realizate doar pentru a satisface curiozitatea umană sau pentru a impresiona. Miracolele ajutau întotdeauna pe cineva, uneori direct, într-un mod fizic, și mereu într-un mod spiritual, îndreptându-i pe oameni către închinarea adevărată. Așa cum „mărturia despre Isus este cea care inspiră profeția”, tot așa multe dintre miracolele făcute de Isus au arătat că el este Cel trimis de Dumnezeu. (Re 19:10)

Miracolele consemnate în Biblie nu au implicat doar ființe vii, ci și obiecte neînsuflețite, cum ar fi potolirea vântului și a mării (Mt 8:24-27), oprirea și aducerea ploii (1Re 17:1-7; 18:41-45) și transformarea apei în sânge sau în vin (Ex 7:19-21; Ioa 2:1-11). Miracolele au fost folosite pentru a vindeca tot felul de afecțiuni fizice, cum ar fi lepra „incurabilă” (2Re 5:1-14; Lu 17:11-19) și redarea vederii unui orb din naștere. (Ioa 9:1-7) O asemenea diversitate de miracole arată clar că erau realizate prin puterea Creatorului, deoarece, logic vorbind, numai Creatorul poate influența toate domeniile vieții omenești și toate formele materiei.

Scopul miracolelor în congregația creștină din secolul I. Miracolele au avut mai multe scopuri importante. Cel mai important era acela că ajutau la confirmarea faptului că o persoană avea puterea de la Dumnezeu și se bucura de sprijinul lui. (Ex 4:1-9) Atât în cazul lui Moise, cât și al lui Isus, oamenii au tras această concluzie corectă. (Ex 4:30, 31; Ioa 9:17, 31-33) Prin intermediul lui Moise, Dumnezeu a promis că avea să vină un profet. Miracolele lui Isus i-au ajutat pe oamenii care le-au văzut să-l identifice drept acel profet. (De 18:18; Ioa 6:14) La începutul creștinismului, miracolele împreună cu mesajul anunțat i-au ajutat pe oameni să înțeleagă că Dumnezeu respinsese sistemul iudaic și că îi susținea pe creștini. (Ev 2:3, 4) În timp, darurile miraculoase care au avut loc în secolul I au dispărut. Ele au fost necesare doar în primii ani ai congregației creștine. (1Co 13:8-11)

Relatarea din Faptele Apostolilor arată că spiritul lui Iehova a acționat cu putere în formarea rapidă a congregațiilor, punând bazele creștinismului. (Fa 4:4; cap. 13, 14, 16-19) În cei câțiva ani dintre 33 și 70 e.n., mii de oameni au fost strânși în congregațiile înființate din Babilon până la Roma și probabil chiar mai departe spre vest. (1Pe 5:13; Ro 1:1, 7; 15:24) E demn de remarcat că în acea perioadă existau puține copii ale Scripturilor. De obicei, doar cei bogați dețineau suluri sau cărți de orice fel. În rândul națiunilor păgâne, Biblia și Dumnezeul ei, Iehova, nu erau cunoscuți. Practic, totul trebuia transmis prin viu grai. Nu existau comentarii, concordanțe și enciclopedii biblice. Așa că darurile miraculoase precum cunoștința, înțelepciunea, vorbirea în limbi și discernerea cuvintelor inspirate erau vitale pentru congregație în acel timp. (1Co 12:4-11, 27-31) Însă, așa cum a scris apostolul Pavel, acele lucruri aveau să dispară când nu avea să mai fie nevoie de ele.

O situație diferită în timpurile moderne. În prezent, Dumnezeu nu mai acționează în mod miraculos prin intermediul slujitorilor săi. Cei care știu să citească au la dispoziție toate informațiile necesare, iar dacă cineva nu știe să citească, dar dorește să asculte, poate fi ajutat de creștini maturi care, prin studiu și experiență, au dobândit cunoștință și înțelepciune. Nu e necesar ca Dumnezeu să înfăptuiască miracole pentru a dovedi că Isus Cristos este eliberatorul promis sau pentru a demonstra că își susține slujitorii. Chiar dacă Dumnezeu ar continua să le dea slujitorilor săi capacitatea de a face miracole, acest lucru nu i-ar convinge pe toți oamenii, întrucât nu toți dintre cei care au fost martori la miracolele lui Isus i-au acceptat învățăturile. (Ioa 12:9-11) Pe de altă parte, Biblia îi avertizează pe batjocoritori că Dumnezeu va înfăptui lucrări uimitoare de putere la distrugerea acestui sistem. (2Pe 3:1-10; Re cap. 18, 19)

În concluzie, se poate spune că cei care neagă miracolele fie nu cred în existența unui Dumnezeu și Creator invizibil, fie nu cred că, de la creație încoace, el și-a mai exercitat puterea într-o manieră supranaturală. Însă lipsa lor de credință nu anulează Cuvântul lui Dumnezeu. (Ro 3:3, 4) Relatările biblice despre miracolele divine și scopul bun pe care l-au îndeplinit, întotdeauna în armonie cu adevărurile și principiile găsite în Cuvântul Său, întăresc încrederea în Dumnezeu. Ele ne dau asigurarea că Dumnezeu se îngrijește de omenire și că poate și vrea să-i protejeze pe cei care îi slujesc. Miracolele ne întăresc credința că, în viitor, Dumnezeu va interveni într-un mod miraculos pentru a-i vindeca și binecuvânta pe cei fideli. (Re 21:4)