OMUL NELEGIUIRII
Expresie folosită de apostolul Pavel la 2 Tesaloniceni 2:2, 3 când a avertizat cu privire la marea apostazie de la creștinism ce urma să apară înainte de „ziua lui Iehova”. Termenul grecesc apostasía folosit aici indică mai mult decât o simplă îndepărtare neintenționată. El se referă la o retragere, o revoltă, o răzvrătire deliberată și premeditată. În documentele antice din papirus, termenul apostasía este folosit cu sensul de rebeliune politică.
O revoltă religioasă. Totuși, această rebeliune nu este una politică, ci una religioasă. Este o revoltă împotriva lui Iehova Dumnezeu și a lui Isus Cristos, deci împotriva congregației creștine.
Prezisă. Apostolul Pavel și apostolul Petru au făcut și alte profeții despre apostazie atât în scris, cât și verbal, iar Domnul Isus Cristos însuși a avertizat despre venirea ei. În ilustrarea sa despre grâu și neghină (Mt 13), Isus a spus că Diavolul urma să semene „neghina”, adică creștini falși, „fiii celui rău” printre „grâu”, adică printre „fiii Regatului”. Neghina urma să existe până la încheierea sistemului, când avea să fie identificată și „arsă în foc”.
Pavel i-a avertizat pe supraveghetorii creștini din Efes că, după plecarea sa, printre creștinii adevărați vor intra „lupi asupritori”, care nu vor avea milă de turmă și care vor încerca să-i tragă pe discipoli după ei (nu doar făcându-și alți discipoli, ci încercând să-i tragă după ei chiar pe discipolii lui Cristos). (Fa 20:29, 30) În 1 Timotei 4:1-3, el a scris: „Totuși, cuvântul inspirat spune clar că, în timpurile care vor veni, unii vor renunța la credință, dând atenție unor declarații inspirate care induc în eroare și unor învățături ale demonilor, și aceasta din cauza minciunilor spuse de oameni ipocriți, a căror conștiință este însemnată cu fierul roșu [insensibilă, tocită până în punctul în care minciunile ipocrite nu-i mai provoacă remușcări]. Ei interzic căsătoria și le poruncesc oamenilor să se abțină de la unele alimente, pe care Dumnezeu le-a creat pentru ca aceia care au credință și o cunoștință exactă a adevărului să le mănânce aducând mulțumiri.”
Mai târziu, Pavel i-a scris lui Timotei că „va fi un timp când nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci, potrivit dorințelor lor, se vor înconjura cu învățători care să le gâdile urechile. Ei nu vor mai asculta adevărul, ci vor da atenție unor istorisiri neadevărate”. (2Ti 4:3, 4)
Apostolul Petru a făcut o paralelă între apostazia de la creștinism și cea care a existat în mijlocul Israelului natural. El a spus: „Totuși, în mijlocul poporului au fost și profeți falși, așa cum și în mijlocul vostru vor fi învățători falși. Aceștia vor introduce în mod subtil secte distrugătoare și chiar îl vor renega pe proprietarul care i-a cumpărat, aducând asupra lor înșiși o distrugere rapidă. În plus, mulți vor urma conduita lor nerușinată, iar din cauza lor, calea adevărului va fi vorbită de rău”. Mai departe, Petru scoate în evidență că aceștia vor exploata congregația, însă „distrugerea lor vine negreșit”. (2Pe 2:1-3)
Un „om” colectiv. „Omul” din 2 Tesaloniceni 2:1-12 nu este o persoană individuală, ci un „om” colectiv, un grup de persoane, așa cum reiese din versetele menționate mai sus. Acest „om” urma să existe și după moartea apostolilor, până în timpul prezenței Domnului.
Trădare împotriva lui Dumnezeu. „Nelegiuirea” comisă de acest „om” colectiv apostat este o nelegiuire împotriva lui Iehova Dumnezeu, Suveranul universului. Acest „om” se face vinovat de trădare. El este numit „fiul distrugerii”, la fel ca Iuda Iscariot, cel care l-a trădat pe Domnul Isus Cristos și care a jucat un rol esențial în uciderea sa. „Omul nelegiuirii”, asemenea lui Iuda, va fi distrus pentru totdeauna. Acest „om” nu este „Babilonul cel Mare”, care luptă și el împotriva lui Dumnezeu, întrucât Babilonul cel Mare este descris ca o femeie, o prostituată. Totuși, întrucât se răzvrătește religios împotriva lui Dumnezeu, „omul nelegiuirii” face parte din Babilonul simbolic. (Ioa 17:12; Re 17:3, 5)
„Omul nelegiuirii” acționează în opoziție cu Dumnezeu și, prin urmare, este un „satan”, adică un „împotrivitor”. Într-adevăr, „prezența celui nelegiuit se datorează acțiunii lui Satan”. (2Te 2:9) În timpul apostolului Pavel, identitatea „omului nelegiuirii” era un „mister”, un secret religios. În prezent, în mintea multor oameni identitatea lui e învăluită în mister, deoarece el practică răutatea sub masca devoțiunii sfinte. (2Te 2:7) Prin învățăturile lui false, care se opun legii lui Dumnezeu sau o înlocuiesc, „omul nelegiuirii” se înalță mai presus de Iehova Dumnezeu și de alți ‘dumnezei’, adică oamenii cu autoritate de pe pământ, dar și mai presus de sfinții lui Dumnezeu, adevărații frați spirituali ai lui Isus Cristos. (Compară cu 2Pe 2:10-13.) Fiind un ipocrit, un învățător fals ce pretinde a fi creștin, el „se așază în templul lui Dumnezeu”, adică în ceea ce el susține că este templul lui Dumnezeu. (2Te 2:4)
Ceea ce îl oprește. Când a vorbit despre ceea „ce îl oprește” pe „omul nelegiuirii” (2Te 2:6), se pare că Pavel s-a referit la apostoli. El le-a spus supraveghetorilor din Efes că, după plecarea lui, oameni asemănători lupilor aveau să intre în turmă. (Fa 20:29) Pavel a avertizat cu privire la această apostazie în repetate rânduri, nu numai în a doua scrisoare către tesaloniceni, ci și în sfaturile adresate lui Timotei. Apostolul l-a îndemnat pe Timotei să încredințeze lucrurile auzite de la Pavel unor oameni fideli, calificați, la rândul lor, să-i învețe pe alții. El a spus despre congregația Dumnezeului celui viu că este un „stâlp și sprijin al adevărului” și a dorit ca aceasta să fie consolidată înainte să apară marea apostazie. (2Ti 2:2; 1Ti 3:15)
Mai târziu, Cristos i-a poruncit apostolului Ioan să avertizeze cu privire la apariția unor secte, printre care secta nicolaiților, și cu privire la profeți falși, ca Balaam și Izabela. (Re 2:6, 14, 15, 20)
Acționa deja în zilele apostolilor. Apostolul Pavel a spus că misterul ‘lucra deja’ pe timpul lui. (2Te 2:7) Unii încercau să predea doctrine false, care tulburau congregația din Tesalonic, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Pavel le-a scris a doua scrisoare. Anticriștii au existat și înainte, și după ce Ioan și-a scris scrisorile. El a vorbit de „ceasul din urmă” al perioadei apostolice: „Ați auzit că vine anticristul și, de fapt, au apărut deja mulți anticriști . . . Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, pentru că, dacă ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi. Dar au ieșit ca să se vadă clar că nu toți sunt de-ai noștri.” (1Io 2:18, 19; vezi ANTICRIST.)
Dezvăluit. După moartea apostolilor, „omul nelegiuirii” s-a dezvăluit prin ipocrizia religioasă și învățăturile sale false. (2Te 2:3, 6, 8) Conform cuvintelor lui Pavel, acest „om” urma să câștige o mare putere, sub controlul lui Satan, pentru a realiza „tot felul de lucrări de putere, de semne și minuni înșelătoare”. Persoanele înșelate de acțiunile ‘omului nelegiuirii’ „pier, ca pedeapsă pentru că n-au acceptat și n-au iubit adevărul ca să fie salvați”. Apostolul spune că ei ajung „să creadă minciuna” și că vor fi „judecați fiindcă n-au crezut adevărul, ci și-au găsit plăcerea în nedreptate”. (2Te 2:9-12) Prin urmare, sentința este una de condamnare. (vezi ÎNVIERE [Păcatul împotriva spiritului sfânt].)
Distrus. Domnul Isus îl va distruge „cu spiritul gurii sale” pe acest ‘om al nelegiuirii’ ipocrit și colectiv și „îl va reduce la nimic prin manifestarea prezenței sale”. Distrugerea acestui adversar rău al lui Dumnezeu va fi o dovadă vizibilă și concretă că Domnul Isus Cristos acționează ca Judecător. El nu va judeca după propriile norme; faptul că Isus îl va distruge pe „omul nelegiuirii” „cu spiritul gurii sale” înseamnă în mod clar că distrugerea este o expresie a judecății lui Iehova asupra acestei clase rele de oameni. (2Te 2:8; compară cu Re 19:21, ‘sabia lungă ce ieșea din gura sa’.)