MANASE

[Cel ce face să uiți].

1. Fiul întâi născut al lui Iosif și nepot al lui Iacob. După ce Iosif a devenit administratorul hranei în Egipt, faraonul i-a dat-o de soție pe Asenat, fiica lui Potifera, preotul din On, iar ea i-a născut doi fii, Manase și Efraim. Iosif i-a pus întâiului născut numele Manase, spunând: „Dumnezeu m-a făcut să uit de tot necazul meu și de toată casa tatălui meu”. (Ge 41:45, 50-52)

Când Iacob i-a binecuvântat pe Manase și pe Efraim, el a insistat să-și pună mâna dreaptă pe capul lui Efraim și mâna stângă pe capul lui Manase, punându-l, astfel, pe cel mai tânăr, Efraim, înaintea lui Manase. (Ge 48:13-20) Acest gest indica faptul că Efraim avea să devină mai mare decât Manase.

Manase a avut copii cu concubina lui siriană (1Cr 7:14), iar Iosif a trăit suficient de mult încât să-i vadă pe fiii lui Machir, fiul lui Manase. (Ge 50:22, 23)

2. Tribul din Israel care a descins din Manase, fiul lui Iosif, și care era format din șapte familii. La aproximativ un an după ce israeliții au ieșit din Egipt, tribul lui Manase avea 32 200 de bărbați apți de luptă cu vârsta de peste 20 de ani. (Nu 1:34, 35) Fără îndoială, printre ei se număra și Gaddi, unul dintre cei zece bărbați care au prezentat un raport negativ după ce au spionat Țara Promisă. (Nu 13:1, 2, 11, 25-33) După aproape 40 de ani, cu ocazia celui de-al doilea recensământ, numărul bărbaților înregistrați crescuse la 52 700, depășindu-l pe cel al bărbaților din Efraim cu 20 200. (Nu 26:28-34, 37) Prin urmare, atunci când a vorbit despre „zecile de mii ale lui Efraim” și doar despre „miile lui Manase”, este evident că Moise s-a referit la rolul inferior pe care Manase urma să-l aibă în viitor. (De 33:17)

În pustiu, tribul lui Manase, sub conducerea căpeteniei sale, Gamaliel, fiul lui Pedahțur, era așezat la vest de tabernacol, împreună cu Efraim și Beniamin. Acest grup de trei triburi ocupa a treia poziție în ordinea de deplasare. (Nu 1:10, 16; 2:18-24; 7:54; 10:23)

Cuceriri de ambele părți ale râului Iordan. Când israeliții i-au învins pe regii amoriți Sihon și Og, Moise a repartizat teritoriul cucerit tribului lui Ruben, tribului lui Gad și unei jumătăți din tribul lui Manase, cu condiția ca aceste triburi să participe la cucerirea teritoriului aflat la vest de Iordan. (Nu 32:20-33; 34:14, 15; De 29:7, 8) Din câte se pare, partea nordică a zonei aflate la est de Iordan a fost cucerită în principal prin eforturile manasiților, unele zone fiind cucerite de Iair, Nobah și „fiii lui Machir”. Din acest motiv, Moise le-a repartizat lor această regiune. (Nu 32:39-42; De 3:13-15; 1Cr 2:21, 22)

Ulterior, bărbații din „jumătate din tribul lui Manase”, care își primiseră moștenirea, au traversat Iordanul și au participat la cucerirea ținutului din vest. (Ios 1:12-18; 4:12) Ei s-au aflat și printre cei adunați pe muntele Garizim atunci când Iosua „a citit cu voce tare toate cuvintele Legii, binecuvântările și blestemele”. (De 27:12; Ios 8:33, 34) Sub conducerea lui Iosua, israeliții i-au înfrânt pe canaaniți, învingând 31 de regi pe parcursul a aproximativ șase ani. (Ios 12:7-24) Apoi, deși mai rămăseseră teritorii necucerite, Iosua, împreună cu marele preot Eleazar și cu reprezentanți numiți de Iehova din zece triburi (inclusiv manasitul Haniel, fiul lui Efod), au împărțit țara ca moștenire. (Nu 34:17, 23; Ios 13:1-7)

Teritorii moștenite. Jumătate din tribul lui Manase avea deja moștenirea la est de râul Iordan. Aceasta includea ținutul Basan și jumătate din Galaad. (Ios 13:29-31) La sud se afla teritoriul lui Gad, orașul de graniță fiind Mahanaim. (Ios 13:24-26, 30) Această regiune era în principal un platou înalt, cu o altitudine medie de aproximativ 610 m. Aici se aflau Golan, unul dintre cele șase orașe de refugiu, și Beeștera (Aștarot), un alt oraș levitic. (Ios 20:8, 9; 21:27; 1Cr 6:71)

Cealaltă jumătate din tribul lui Manase a primit ca moștenire teritoriul aflat la vest de râul Iordan. (Ios 17:2, 5) Teritoriul era delimitat de Efraim la sud, Așer la nord-vest, Isahar la nord-est și Marea Mediterană la vest. De la Micmetat, granița dintre Efraim și Manase se întindea până la Tapuah, continua de-a lungul văii Cana și se termina la Marea Mediterană. (Compară cu Ios 16:5-8; 17:7-10.) În timp ce efraimiții aveau anumite orașe-enclavă în teritoriul lui Manase, manasiților li s-au atribuit orașe-enclavă (Bet-Șean, Ibleam, Dor, En-Dor, Taanac, și Meghido, împreună cu localitățile din jurul lor) atât în Isahar, cât și în Așer. (Ios 16:9; 17:11) Manasiții nu au reușit să-i alunge pe canaaniți din aceste orașe-enclavă, dar, în timp, i-au supus la muncă forțată. (Ios 17:11-13; Ju 1:27, 28; compară cu 1Cr 7:29.) Două dintre aceste orașe-enclavă, Taanac (Aner?) și Ibleam (Bileam sau Gat-Rimon?), au fost repartizate leviților din familia chehatiților. (Ios 21:25, 26; 1Cr 6:70)

Istorie. După ce împărțirea țării a fost finalizată, Iosua i-a binecuvântat pe bărbații din Ruben, din Gad și din jumătatea estică a tribului lui Manase și i-a îndemnat să continue să-i slujească lui Iehova. (Ios 22:1-8) Ei au plecat de la Șilo, au călătorit spre Iordan și au construit un altar lângă râu. Acest lucru aproape a cauzat un război civil, întrucât celelalte triburi au considerat construcția altarului un act de răzvrătire și o lipsă de loialitate. Totuși, situația a fost rezolvată pașnic atunci când s-a explicat că altarul nu fusese ridicat pentru jertfe, ci ca o dovadă a loialității față de Iehova. (Ios 22:9-31)

Mai târziu, judecătorul Ghedeon, din Manase, a fost folosit de Iehova pentru a-i elibera pe israeliți de asuprirea madianiților. (Ju 6:11-16, 33-35; 7:23; 8:22) Și Iefta a fost un judecător din tribul lui Manase. În timpul domniei sale, Israelul a fost eliberat de atacurile amoniților. (Ju 11:1, 32, 33)

În timpul domniei lui Saul, primul rege al Israelului, rubeniții, gadiții și „jumătate din tribul lui Manase” de la est au obținut o victorie decisivă asupra agariților și a aliaților acestora. (1Cr 5:10, 18-22) Tot în această perioadă, printre cei care l-au părăsit pe Saul pentru a i se alătura lui David s-au numărat și unii manasiți, inclusiv bărbați de o vitejie remarcabilă. (1Cr 12:19-21) După moartea lui Saul și a succesorului său, Iș-Boșet, 18 000 de manasiți de la vest de Iordan și alte mii de la est de Iordan au venit la Hebron pentru a-l face pe David rege peste tot Israelul (1070 î.e.n.). (1Cr 12:31, 37, 38)

Ani mai târziu, reformele religioase vaste făcute de regele din Iuda, Asa, i-au determinat pe mulți manasiți să părăsească regatul de nord „când au văzut că Iehova, Dumnezeul său, era cu el.” (2Cr 15:8, 9) Cu ocazia unei mari adunări în al 15-lea an al domniei regelui Asa (963 î.e.n.), manasiții și alții au încheiat un legământ că aveau să-l caute pe Iehova. (2Cr 15:10, 12) În mod asemănător, în timpul domniei regelui lui Iuda, Ezechia, (745-717 î.e.n.), deși mulți și-au bătut joc de mesagerii trimiși de el cu invitația de a veni la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui, alți manasiți au dovedit umilință și au răspuns favorabil. Ulterior, aceștia au participat la distrugerea obiectelor folosite în închinarea idolatră. (2Cr 30:1, 10, 11, 18; 31:1)

Cu câțiva ani înainte (cca 760 î.e.n.), Tiglat-Pileser (Tilgat-Pilneser) III îi dusese în exil pe manasiții care locuiau la est de Iordan. (1Cr 5:23-26) Din câte se pare, cam în aceeași perioadă, au existat unele conflicte intertribale între Efraim și Manase. Totuși, ambele triburi erau unite în ce privește opoziția lor față de Iuda. (Is 9:20, 21)

La aproape un secol de la destrămarea regatului celor zece triburi, Iosia, regele lui Iuda, a extins lucrarea de distrugere a altarelor, a stâlpilor sacri, a imaginilor și a altarelor pentru tămâie, toate folosite pentru închinarea falsă, atât în zonele devastate din Manase, cât și în alte regiuni din afara teritoriului lui Iuda (începând cu anul 648 î.e.n.). Acest rege din Iuda a ordonat și lucrări de reparații la templu, finanțate din contribuțiile primite de la israeliți din diferite triburi, inclusiv din Manase. (2Cr 34:1-11)

După întoarcerea din exilul babilonian (537 î.e.n.), unii manasiți s-au stabilit în Ierusalim. (1Cr 9:1-3)

În viziunea lui Ezechiel, teritoriul repartizat lui Manase era între Neftali și Efraim. (Eze 48:4, 5) Manase este menționat și ca unul dintre triburile Israelului spiritual. (Re 7:6)

3. Nume care apare în textul masoretic în Judecătorii 18:30, ca urmare a unei modificări făcute de scribi. Relatarea vorbește despre apostazia apărută în tribul lui Dan, iar în Traducerea lumii noi se spune că „Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, și fiii lui au fost preoți pentru tribul daniților”. (Vezi și AT; Mo; Ro; RS.) Din respect pentru Moise, scribii evrei au inserat o literă suspendată (nun = n) între primele două litere din numele ebraic original, astfel încât să se citească „Manase” în loc de „Moise”. Așadar, scribii au încercat să ascundă dezonoarea care s-ar fi putut aduce numelui lui Moise din cauza acțiunii lui Ionatan. În afară de textul masoretic modificat, forma „Manase” apare în Codex Vaticanus 1209 al Septuagintei grecești și în Peshitta siriacă. Totuși forma „Moise” se găsește în Manuscrisul alexandrin al Septuagintei grecești și în Vulgata latină în Judecătorii 18:30.

4. Rege al lui Iuda care a fost fiul și succesorul regelui Ezechia. (2Re 20:21; 2Cr 32:33) Mama lui Manase a fost Hefțiba. El avea 12 ani când a urcat pe tron, a fost al 14-lea rege al lui Iuda după David și a domnit timp de 55 de ani (716-662 î.e.n.) în Ierusalim (2Re 21:1). El a făcut ce era rău în ochii lui Iehova, reconstruind locurile înalte pe care tatăl său le distrusese, ridicând altare pentru Baal, închinându-se „întregii armate a cerurilor” și construind altare pentru închinarea falsă în două curți ale templului. El și-a trecut fiii prin foc, a practicat magia, a folosit divinația și a promovat practicile spiritiste. Manase a așezat în casa lui Iehova chipul cioplit al stâlpului sacru pe care-l făcuse. A corupt Iuda și Ierusalimul astfel încât să facă „mai rău decât națiunile pe care Iehova le nimicise dinaintea israeliților.” (2Re 21:2-9; 2Cr 33:2-9) Deși Iehova a trimis profeți, aceștia nu au fost ascultați. De asemenea, Manase a vărsat mult sânge nevinovat (2Re 21:10-16), ceea ce, potrivit literaturii rabinice evreiești, l-ar fi inclus și pe profetul Isaia, despre care se spune că ar fi fost tăiat în două la porunca lui Manase. (Compară cu Ev 11:37.)

Manase a fost pedepsit pentru că nu a dat atenție mesajului lui Iehova, iar regele Asiriei l-a dus captiv în Babilon, una dintre cetățile regale ale monarhului asirian. (2Cr 33:10, 11) ‘Manase din Iuda’ este menționat în lista regelui asirian Esar-Hadon împreună cu alți 22 de regi din „Hatti, de la țărmul mării și din insule” care plăteau tribut. Numele lui Manase apare și într-o listă a regilor care îi plăteau tribut lui Assurbanipal. (Ancient Near Eastern Texts, editată de J. Pritchard, 1974, p. 291, 294)

În timp ce era în captivitate, Manase s-a căit, s-a umilit și s-a rugat lui Iehova. Dumnezeu i-a ascultat cererea de îndurare și i-a redat domnia în Ierusalim. (2Cr 33:12, 13) După aceea, Manase „a construit un zid exterior pentru Cetatea lui David,” a pus căpetenii militare în orașele fortificate ale lui Iuda, a înlăturat dumnezeii străini și chipurile idolilor din casa lui Iehova, precum și altarele pe care le construise „pe muntele casei lui Iehova și în Ierusalim”. Manase a pregătit altarul lui Iehova și a început să aducă jertfe pe el, încurajându-i și pe alții să-i slujească lui Iehova. Totuși poporul continua să aducă jertfe pe locurile înalte, dar numai lui Iehova. (2Cr 33:14-17) La moartea sa, Manase a fost urmat la tron de fiul său Amon. (2Cr 33:20)

5. Un israelit „dintre fiii lui Pahat-Moab” care s-a numărat printre cei ce au acceptat soții străine, „dar le-au alungat, împreună cu copiii lor” în zilele lui Ezra. (Ezr 10:30, 44)

6. Un alt israelit „dintre fiii lui Hașum” care și-au alungat soțiile străine ca urmare a poziției ferme a lui Ezra pentru închinarea curată. (Ezr 10:33, 44)