LEPRĂ

În Biblie, se face referire la această boală prin termenul ebraic ţaráʽat și termenul grecesc lépra. Cel care suferă de această boală este numit lepros.

În Scripturi, termenul „lepră” este folosit într-un sens mai larg decât în prezent, întrucât lepra putea afecta nu numai oamenii, ci și veșmintele și casele. (Le 14:55) În timpurile moderne, lepra este cunoscută și sub numele de boala Hansen, numită astfel deoarece Dr. Gerhard A. Hansen a descoperit bacilul despre care se crede în general că ar cauza această boală. Deși termenul ţaráʽat nu se referă exclusiv la lepra cunoscută în prezent ca boala Hansen, nu există nicio îndoială că aceasta era răspândită în Orientul Mijlociu în timpurile biblice.

Forme de lepră și simptome specifice. Lepra din timpurile moderne, sau boala Hansen, nu este foarte contagioasă. Această boală se manifestă sub trei forme principale. O primă formă de lepră, lepra lepromatoasă, constă în îngroșarea pielii și formarea de noduli, mai întâi la nivelul feței, apoi și pe alte părți ale corpului. Această formă de lepră are efecte degenerative la nivelul mucoasei nazale și a gâtului. Lepra lepromatoasă poate fi recunoscută după petele mai închise la culoare decât pielea normală. O altă formă de lepră, mai ușoară decât lepra lepromatoasă, este lepra tuberculoidă, recunoscută după petele deschise la culoare. Întrucât afectează nervii periferici, această formă se poate manifesta atât prin durere la atingerea pielii, precum și prin pierderea sensibilității în zonele afectate. Cea de-a treia formă de lepră, lepra borderline, sau lepra intermediară, este o formă mixtă care combină simptomele celorlalte două forme descrise anterior.

Când boala ajunge într-un stadiu avansat, zonele afectate devin ulcerații care supurează, persoana își pierde părul și sprâncenele, iar unghiile se desprind, putrezesc și cad. Apoi, degetele, membrele, nasul sau ochii victimei ar putea începe să putrezească. În cele din urmă, în cazurile cele mai grave, survine moartea. Faptul că lepra din timpurile biblice includea și această boală gravă reiese cu claritate din descrierea pe care Aaron o face bolii, ca fiind una în care carnea este „pe jumătate putredă”. (Nu 12:12)

Faptul de a cunoaște simptomele acestei boli crunte ne poate ajuta să înțelegem mai bine pasajele biblice în care se vorbește despre lepră și consecințele tragice pe care a trebuit să le suporte de exemplu regele Ozia, care și-a arogat cu înfumurare dreptul de a oferi tămâie în templul lui Iehova. (2Re 15:5; 2Cr 26:16-23)

Diagnosticul de lepră. Prin intermediul Legii mozaice, Iehova i-a oferit poporului Israel îndrumări cu ajutorul cărora preotul putea diagnostica și distinge lepra de alte boli de piele mai puțin grave. După cum se arată în Leviticul 13:1-46, lepra putea debuta cu o umflătură, o crustă, o pată, un furuncul sau o arsură de la foc. În unele cazuri, simptomele erau evidente: părul din zona afectată se albea, iar leziunea era mai adâncă decât pielea. Spre exemplu, dacă pe piele apărea o umflătură albă și părul de pe ea era alb, iar în umflătură era o rană deschisă, acea persoană avea lepră și trebuia să fie declarată necurată. În alte cazuri, dacă leziunea nu era mai adâncă decât pielea, persoana era pusă în carantină, după care preotul o examina din nou și stabilea diagnosticul final.

Era bine cunoscut faptul că lepra putea atinge un stadiu în care nu mai era contagioasă. Dacă lepra acoperea tot corpul, pielea albindu-se în întregime, și dacă nu mai apăreau răni deschise pe piele, însemna că boala se oprise din evoluție și că nu mai rămăseseră decât urmele acestei boli devastatoare. Întrucât boala nu mai prezenta niciun pericol, persoana bolnavă era declarată curată de către preot. (Le 13:12-17)

Dacă un bolnav de lepră se vindeca, el trebuia să se purifice din punct de vedere ceremonial conform măsurilor prevăzute în Lege care includeau oferirea unor jertfe în numele său de către preot. (Le 14:1-32) Însă, dacă nu se vindecase și preotul îl declara necurat, leprosul trebuia să poarte hainele sfâșiate, să-și lase părul neîngrijit, să-și acopere gura și să strige: „Necurat, necurat!”. Pentru a nu-i contamina pe cei în mijlocul cărora locuia Iehova, leproșii trebuiau să trăiască izolați, în afara taberei. (Le 13:43-46; Nu 5:1-4) Se pare că, în timpurile biblice, leproșii interacționau unii cu alții sau trăiau în grupuri, ceea ce le permitea să se ajute reciproc. (2Re 7:3-5; Lu 17:12)

Pe veșminte și în case. Lepra mai putea apărea și pe veșmintele de lână sau in, ori pe un obiect din piele. Uneori, pata ca de lepră putea să dispară în urma spălării, caz în care obiectul respectiv trebuia pus în carantină. Însă, dacă pata de culoare verde-gălbuie sau roșiatică persista, aceasta era o pată de lepră periculoasă, iar obiectul respectiv trebuia ars. (Le 13:47-59) Dacă pe peretele unei case apăreau adâncituri verzi-gălbui sau roșiatice, preotul punea acea casă în carantină. Uneori putea fi necesar ca pietrele contaminate să fie îndepărtate, casa să fie răzuită pe dinăuntru, iar pietrele scoase să fie aruncate împreună cu tencuiala de pe pereți în afara orașului, într-un loc necurat. Dacă pata ca de lepră reapărea, casa era declarată necurată și trebuia dărâmată, iar materialele erau duse într-un loc necurat. Însă, dacă acea casă era declarată curată, trebuiau urmate anumite dispoziții privind purificarea casei respective. (Le 14:33-57) Deși unii au sugerat că lepra de pe veșminte sau din case era o formă de mucegai, nu putem ști cu certitudine acest lucru.

Ca semn. Lepra a fost unul dintre semnele pe care Moise le-a făcut prin puterea lui Iehova pentru a le dovedi israeliților că fusese trimis de Dumnezeu. La porunca lui Iehova, Moise și-a băgat mâna în sân, iar când a scos-o, aceasta „era lovită de lepră, era albă ca zăpada”. Când a băgat-o din nou în sân și a scos-o, mâna „era sănătoasă, ca restul corpului său”. (Ex 4:6, 7) Cu o altă ocazie, Iehova a pedepsit-o pe Miriam lovind-o cu lepră pentru că vorbise împotriva lui Moise. Astfel, pielea ei a devenit „albă ca zăpada”. Moise l-a implorat pe Dumnezeu să o vindece, ceea ce s-a și întâmplat. Totuși, Miriam a trebuit să stea în carantină în afara taberei timp de șapte zile. (Nu 12:1, 2, 9-15)

În zilele lui Elisei. Naaman, sirianul, „era un războinic viteaz, însă avea lepră [sau «suferea de o boală de piele»]”. (2Re 5:1, n.s.) Din cauza mândriei, el a fost pe punctul de a pierde șansa de a fi vindecat. Dar, în cele din urmă, a respectat instrucțiunile date de Elisei, s-a cufundat în Iordan de șapte ori, iar „carnea lui s-a făcut precum carnea unui copilaș și el a devenit curat”. (2Re 5:14) După aceea, Naaman a devenit un închinător al lui Iehova. Însă Ghehazi, slujitorul lui Elisei, pretinzând că acționează în numele stăpânului său, a cerut cu lăcomie un dar de la Naaman. Procedând astfel, Ghehazi l-a prezentat pe Elisei într-o lumină falsă și s-a folosit, de fapt, de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu pentru a obține un câștig material. Pentru fapta lui rea, Dumnezeu l-a lovit pe Ghehazi cu lepră și acesta a devenit „lepros, alb ca zăpada”. (2Re 5:20-27)

Cu o altă ocazie, când profetul Elisei se afla în Samaria, la poarta orașului erau patru leproși israeliți. Aceasta dovedește că, în acea vreme, existau leproși în Israel. (2Re 7:3) Totuși, majoritatea israeliților nu au manifestat credință în Elisei, omul adevăratului Dumnezeu, la fel cum nici israeliții din regiunea natală a lui Isus nu au manifestat credință în acesta. De aceea, Cristos a spus: „De asemenea, erau mulți leproși în Israel pe timpul profetului Elisei. Totuși, niciunul dintre ei n-a fost curățat, în afară de Naaman, sirianul”. (Lu 4:27)

Isus și discipolii săi au vindecat leproși. Pe parcursul serviciului său în Galileea, Isus a vindecat un lepros pe care Luca l-a descris ca fiind „un om plin de lepră”. Isus i-a poruncit acestuia să nu spună nimănui că fusese vindecat și i-a zis: „Du-te însă și arată-te preotului și adu o ofrandă pentru purificarea ta, așa cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei”. (Lu 5:12-16; Mt 8:2-4; Mr 1:40-45)

Când Isus i-a trimis pe cei 12 apostoli, el le-a spus, printre altele: „Curățați leproși”. (Mt 10:8) Mai târziu, când a străbătut Samaria și Galileea, Isus a vindecat zece leproși într-un sat. Însă doar unul dintre aceștia, un samaritean, „s-a întors, glorificându-l pe Dumnezeu cu glas tare” și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Isus, mulțumindu-i pentru că fusese vindecat. (Lu 17:11-19) De remarcat este și faptul că Cristos se afla în Betania în casa lui Simon, leprosul (care fusese probabil vindecat de Isus), când Maria l-a uns pe Isus cu ulei parfumat, foarte scump, cu câteva zile înainte de moartea acestuia. (Mt 26:6-13; Mr 14:3-9; Ioa 12:1-8)