PUSTIUL LUI IUDA

Regiune pustie, lipsită de vegetație și în cea mai mare parte nelocuită, aflată pe latura estică a munților lui Iuda (Ju 1:16). Această regiune are o lățime ce variază între 16 și 24 km, începe la mică distanță est de Muntele Măslinilor și se întinde pe circa 80 km, de-a lungul coastei vestice a Mării Moarte. Pustiul lui Iuda e alcătuit în principal din dealuri netede și rotunjite. Aceste dealuri sterpe, din calcar moale, sunt brăzdate de ravene și de văi torențiale (IMAGINI, vol. 1, p. 335, 747, engl.). Spre Marea Moartă, pustiul se continuă cu defileuri stâncoase, terminându-se la mare cu un perete de stânci ascuțite. Întrucât terenul coboară aproximativ 1 200 m pe o distanță de 24 km, se creează o barieră naturală în calea vânturilor de vest, ce aduc ploi. Nimic însă nu stă în calea vânturilor uscate, ce bat dinspre est. De aceea, în Pustiul lui Iuda cantitatea de precipitații este extrem de redusă. Totuși, când plouă, prin văile torențiale, care de obicei sunt secate, apa curge năvalnic, astfel că, în cele câteva săptămâni ale sezonului ploios, în pustiu crește în sfârșit puțină vegetație.

David a descris această regiune ca fiind „un pământ secetos și uscat, fără apă” (Ps 63:1 și antetul). Și, într-adevăr, în acest pustiu nu există cursuri de apă sau izvoare. Însă viziunea lui Ezechiel despre templu oferă o imagine contrastantă: cursul de apă ce ieșea de la templu curgea prin acest pustiu, iar pe malurile lui creșteau foarte mulți pomi (Eze 47:1-10).

Fără îndoială că Pustiul lui Iuda era acel ținut arid în care i se dădea drumul în fiecare an, în Ziua Ispășirii, „țapului pentru Azazel”, după ce era adus de la templul din Ierusalim (Le 16:21, 22). În secolul I e.n., Ioan Botezătorul și-a început serviciul în acest pustiu, într-o regiune aflată la nord de Marea Moartă (Mt 3:1-6). Din câte se pare, tot undeva în acest pustiu Isus a fost ispitit de Diavol (Mt 4:1).