IOPE
[(Oraș) frumos]
Oraș-port antic la Marea Mediterană, aflat la circa 55 km V-N-V de Ierusalim. Pe locul vechiului Iope se află actualul Yafo (în arabă, Jaffa; unit cu Tel Avivul în 1950 și numit de atunci Tel Aviv-Yafo). Orașul este situat pe o colină stâncoasă, ce atinge o înălțime de circa 35 m. Portul orașului (singurul port natural de pe porțiunea de coastă cuprinsă între muntele Carmel și granița cu Egiptul) este format de o barieră de stânci joase, aflată la aproximativ 100 m de țărm. Accesul în port se poate face fie prin culoarul îngust ce există în bariera de stânci, fie dinspre nord, unde există o deschidere largă, dar apa este de mică adâncime. Accesul dinspre sud este împiedicat de stânci.
Actualul port Yafo (Iope); în acest oraș, Petru a primit viziunea care l-a pregătit să le predice oamenilor din națiuni
Iope s-a aflat la hotarul teritoriului repartizat inițial tribului lui Dan, însă nu se poate preciza dacă era pe teritoriul acestui trib (Ios 19:40, 41, 46). Totuși, în Judecătorii 5:17, când sunt menționați daniții, se face referire la corăbii, ceea ce dă de înțeles că portul Iope era controlat de daniți.
Având în vedere relațiile comerciale dezvoltate pe care regele Solomon le-a avut cu alte națiuni (1Re 10:22, 28, 29), este foarte probabil ca în timpul său portul Iope să fi fost extins și îmbunătățit. Aici au adus tirienii pe mare, sub formă de plute, lemn din pădurile Libanului pentru construirea templului (2Cr 2:16). Tot în portul Iope s-a îmbarcat mai târziu profetul Iona pe o corabie când a încercat să fugă la Tarsis pentru a scăpa de misiunea primită (Ion 1:3). Și tot în portul Iope s-a adus, după exilul babilonian, lemn de cedru din Liban pentru reconstruirea templului (Ezr 3:7).
În secolul I e.n., la Iope exista o congregație creștină, din care făcea parte și Dorca (Tabita), o femeie „bogată în fapte bune și în daruri de îndurare”. Când aceasta a murit, discipolii l-au chemat pe Petru, care se afla la Lida, un oraș situat nu departe de Iope. El a readus-o la viață pe Dorca, iar vestea despre acest miracol s-a răspândit în tot orașul Iope, astfel că mulți au devenit credincioși (Fa 9:36-42). Petru a rămas în Iope mai multe zile, fiind găzduit de un tăbăcar pe nume Simon, care avea casa lângă mare (Fa 9:43; 10:6). Petru se afla pe acoperișul casei lui Simon când Dumnezeu i-a arătat într-o viziune că trebuia să le predice și neevreilor. Acest lucru s-a întâmplat chiar înainte să vină la el mesagerii trimiși de Corneliu, un om din națiuni. Prin urmare, Petru nu a ezitat să meargă cu aceștia la Cezareea. El a fost însoțit de șase creștini evrei, care erau, se pare, din Iope (Fa 10:9-45; 11:5-14).