IOAS

[ebr. Yehôʼáș]

1. Rege al lui Iuda timp de 40 de ani, din 898 până în 859 î.e.n. A fost fiul cel mai mic al lui Ahazia, regele lui Iuda; mama lui a fost Țibia, din Beer-Șeba. (2Re 12:1; 1Cr 3:11) În textul masoretic, numele lui apare deseori abreviat ca Yôʼáș.

Moartea lui Ahazia i-a oferit Ataliei, bunica lui Ioas, care era o femeie rea, un pretext pentru a se autoproclama regină. Dar, pentru ca nimeni să nu-i conteste ulterior dreptul de a se afla pe tron, ea i-a omorât pe toți fiii lui Ahazia, cu excepția micului Ioas, care la vremea aceea avea mai puțin de un an. Cea care l-a salvat de la masacru a fost mătușa sa Ioșeba, soția marelui preot Iehoiada; ea i-a luat pe băiețel și pe doica lui și i-a ținut ascunși în templu timp de șase ani. (2Re 11:1-3; 2Cr 22:10-12)

Când copilul a împlinit șapte ani, Iehoiada a încheiat o înțelegere cu cinci căpetenii, cărora li l-a arătat pentru prima dată pe moștenitorul legitim al tronului. Iehoiada le-a dat apoi scuturi și arme din templu celor 500 de bărbați aflați sub comanda acestor căpetenii, poruncindu-le să stea de jur împrejurul lui Ioas și să-l păzească în timpul ceremoniei de încoronare din curtea templului. Oricine ar fi încercat să intervină trebuia ucis. (2Re 11:4-12, 21; 2Cr 23:1-11) Când a auzit zarva poporului, Atalia a venit în grabă și a început să strige: „Uneltire! Uneltire!”. Ea a fost scoasă imediat din casa lui Iehova și a fost ucisă la intrarea Porții Cailor. Apoi, Iehoiada a încheiat un legământ de fidelitate între Iehova, noul rege și popor, după care israeliții au dărâmat casa lui Baal, i-au distrus altarele și chipurile și chiar l-au omorât pe Matan, preotul lui Baal. (2Re 11:13-20; 2Cr 23:12-21)

Atât timp cât marele preot Iehoiada a fost în viață și a jucat rolul de tată și de sfătuitor pentru Ioas, tânărul monarh a prosperat. El s-a căsătorit în jurul vârstei de 21 de ani și a avut două soții (numele uneia dintre ele fiind Ioadan), care i-au născut fii și fiice. În felul acesta, linia genealogică a lui David, prin care avea să vină Mesia și care era pe punctul de a fi întreruptă, a fost consolidată din nou. (2Re 12:1-3; 2Cr 24:1-3; 25:1)

Casa lui Iehova avea nevoie urgentă de reparații, nu doar din cauza vechimii sale (fusese ridicată cu 150 de ani înainte), ci și pentru că fusese neglijată și jefuită pe parcursul domniei reginei Atalia. Prin urmare, Ioas le-a poruncit leviților să meargă în toate orașele lui Iuda și să strângă banii necesari pentru renovare. Însă leviții nu s-au achitat cu conștiinciozitate de această sarcină, astfel că lucrările au stagnat. (2Re 12:4-8; 2Cr 24:4-7) După un timp, s-au luat alte măsuri pentru strângerea și administrarea fondurilor. Poporul a contribuit cu generozitate, iar lucrările de reparație au fost, în cele din urmă, finalizate. (2Re 12:9-16; 2Cr 24:8-14)

După ce fidelul mare preot Iehoiada a murit la vârsta de 130 de ani, prinții lui Iuda i-au determinat pe regele Ioas și pe popor să se îndepărteze treptat de Iehova și să se închine la idoli și la ‘stâlpi sacri’, care erau simboluri falice. Iar, când Iehova a ridicat profeți care să-i avertizeze, israeliții nu le-au dat ascultare. (2Cr 24:15-19) Ioas a mers până acolo încât l-a ucis chiar pe Zaharia, fiul preotului Iehoiada, deoarece Dumnezeu îl mustrase prin el, întrebându-l: „De ce încălcați poruncile lui Iehova?”. Înainte să moară, Zaharia i-a spus lui Ioas: „Iehova să vadă și să-ți ceară socoteală”. (2Cr 24:20-22)

Pedeapsa nu s-a lăsat mult așteptată. Întrucât poporul nu se mai bucura de ocrotirea lui Iehova, o armată mică de sirieni condusă de Hazael a reușit să invadeze teritoriul lui Iuda, forțându-l pe Ioas să predea aurul și tezaurele templului, precum și propriile bunuri. Când sirienii s-au retras, ei l-au lăsat pe regele Ioas sărac și grav rănit. (2Re 12:17, 18; 2Cr 24:23-25) Nu după mult timp, doi dintre slujitorii săi au complotat și l-au omorât pe Ioas, care avea pe atunci numai 47 de ani. Ei l-au înmormântat în Cetatea lui David, alături de strămoșii săi. În locul lui a domnit Amația, fiul său. (2Re 12:19-21; 2Cr 24:25-27)

2. Rege al Israelului; fiu al lui Ioahaz și nepot al lui Iehu. În textul masoretic, numele lui apare și în forma abreviată Yôʼáș (redată prin „Ioaș” în Os 1:1 și în Am 1:1). El a domnit 16 ani, la mijlocul secolului al IX-lea î.e.n. În primii ani ai domniei acestui Ioas (fiu al lui Ioahaz) peste regatul de nord al Israelului, Ioas, fiul lui Ahazia, domnea peste regatul de sud al lui Iuda. (2Re 13:10)

Ioas a făcut în general ce este rău în ochii lui Iehova și a permis închinarea la vițel pe teritoriul țării. Cu toate acestea, când profetul Elisei era bolnav și urma să moară, Ioas a coborât la el și a plâns, spunând: „Părinte, părinte! Carul Israelului și călăreții săi!”. (2Re 13:11, 14) La cererea profetului, Ioas a tras o săgeată pe fereastra de la est, în direcția Siriei, iar apoi a lovit în pământ cu săgețile. Dar el a lovit în pământ de numai trei ori. Elisei s-a mâniat din cauza aceasta, deoarece, conform spuselor sale, dacă Ioas ar fi lovit pământul de cinci sau șase ori, ar fi repurtat o victorie definitivă asupra Siriei, însă, în acest caz, avea să obțină doar trei victorii parțiale. (2Re 13:15-19) În cele trei campanii conduse de Ioas împotriva sirienilor, el s-a bucurat de succes într-o anumită măsură, recuperând câteva orașe din regatul de nord cucerite anterior de Hazael, tatăl lui Ben-Hadad. (2Re 13:24, 25)

De asemenea, Ioas a pus la dispoziția regelui lui Iuda 100 000 dintre războinicii săi pentru ca acesta să lupte cu edomiții. Totuși, la sfatul unui „om al adevăratului Dumnezeu”, regele lui Iuda i-a trimis acasă. Deși primiseră deja o plată de 100 de talanți de argint (echivalentul a 660 600 $), ei s-au umplut de mânie, probabil la gândul că pierdeau împărțirea prăzii. Astfel că, după ce s-au întors în regatul de nord, au făcut incursiuni în orașe din Iuda pentru a le jefui, pornind din Samaria (probabil baza operațiunilor lor) și ajungând până în Bet-Horon. (2Cr 25:6-10, 13)

Probabil din dorința de a se răzbuna pentru acest atac, regele lui Iuda l-a provocat la luptă pe Ioas. În bătălia care a urmat, Amația, regele lui Iuda, a fost luat captiv la Bet-Șemeș. Apoi, trupele lui Ioas au făcut o spărtură în zidul Ierusalimului, prădând tot aurul și argintul din templu și din casa regelui și ducând ostatici în Samaria. (2Re 14:8-14; 2Cr 25:17-24) În cele din urmă, Ioas a murit și a fost înmormântat în Samaria, iar Ieroboam al II-lea, fiul său, a început să domnească în locul lui. (2Re 13:12, 13; 14:15, 16)