IROD

Numele unei familii de conducători politici ai iudeilor. Aceștia proveneau din Idumeea, sau Edom și erau iudei doar cu numele, întrucât, potrivit lui Josephus, ei au fost forțați să se circumcidă de către prințul Ioan Hircan I, din familia Macabeilor, în jurul anului 125 î.e.n.

Pe lângă mențiunile care apar în Biblie cu referire la Irozi, majoritatea informațiilor istorice despre ei au fost consemnate de Josephus. Predecesorul Irozilor a fost Antipater (Antipa) I, pe care regele hașmoneu (macabeu) Alexandru Ianai l-a făcut guvernator în Idumeea. Fiul lui Antipater, numit tot Antipater sau Antipa, a fost tatăl lui Irod cel Mare. Conform relatării lui Josephus, istoricul Nicolaus din Damasc a afirmat că Antipater al II-lea era descendentul unor nobili iudei care s-au întors în Iuda din Babilon. Totuși, Josephus considera că afirmația lui Nicolaus urmărea doar să-l măgulească pe Irod, care era edomit atât din partea tatălui său, cât și din partea mamei sale.

Antipater al II-lea, un bărbat foarte bogat, era implicat în intrigi politice și își dorea pentru fiii lui poziții privilegiate. L-a susținut pe Ioan Hircan al II-lea, fiul lui Alexandru Ianai și al soției sale Salome Alexandra, împotriva lui Aristobul, fratele lui Hircan, pentru poziția de rege și mare preot iudeu. Însă, în realitate, Antipater își urmărea propriile ambiții, iar, în cele din urmă, a primit de la Iuliu Cezar cetățenia romană și poziția de guvernator al Iudeei. Antipater l-a numit pe Fasael, fiul său mai mare, guvernator al Ierusalimului și pe Irod, un alt fiu al său, guvernator al Galileei. Cariera lui s-a încheiat când a fost asasinat prin otrăvire.

1. Irod cel Mare, al doilea fiu al lui Antipater (Antipa) al II-lea și al soției sale Cypros. Istoria confirmă puținele trăsături ce reies din Biblie despre caracterul acestui om. El a fost lipsit de scrupule, viclean, suspicios, imoral, crud și criminal. La fel ca tatăl său, a fost un oportunist și un diplomat abil. Totuși, Irod a fost și un bun organizator și lider militar. Josephus a scris despre el că era foarte puternic din punct de vedere fizic, că era un călăreț priceput și că mânuia cu abilitate arcul și sulița. (Războiul iudeilor, I, XXI, 13) Probabil cea mai remarcabilă trăsătură pozitivă a sa a fost iscusința în domeniul construcțiilor.

Prima acțiune prin care s-a remarcat Irod în calitate de guvernator al Galileei a fost anihilarea bandelor de tâlhari de pe teritoriul său. Însă unii iudei îl invidiau și, împreună cu mamele tâlharilor uciși, l-au convins pe Hircan al II-lea (pe atunci mare preot) să îl aducă pe Irod în fața Sanhedrinului. El era acuzat că a trecut peste autoritatea acestei instanțe supreme omorându-i pe tâlhari fără a-i aduce întâi la judecată. Irod s-a prezentat în fața Sanhedrinului, însă a venit însoțit de gărzi de corp. Gestul său denota o mare lipsă de respect, întrucât, ca prozelit declarat, el trebuia să fie un supus umil al curții supreme. Această insultă la adresa curții supreme a evreilor a stârnit mânia judecătorilor. Potrivit lui Josephus, un judecător pe nume Sameas (Simeon) a avut curajul de a se ridica și a vorbi, prezicând că Irod urma să-i omoare pe toți judecătorii prezenți, dacă scăpa de pedeapsă. Fiind un bărbat cu caracter slab, Hircan s-a lăsat intimidat de Irod, dar și de Sextus Cezar (pe atunci guvernator al Siriei și rudă cu Iuliu Cezar), care-l amenința printr-o scrisoare că își va pierde funcția dacă nu-l scotea de sub acuzare pe Irod. (Antichități iudaice, XIV, IX, 4)

Rege al Iudeei. Irod i-a succedat tatălui său și, în jurul anului 39 î.e.n., a fost numit rege peste regiunea Iudeei de către senatul roman, însă nu a început să domnească decât trei ani mai târziu, când a cucerit Ierusalimul și l-a detronat pe Antigon, fiul lui Aristobul. După acea victorie, Irod a făcut demersuri pentru a-și consolida poziția, convingându-l pe Marc Antoniu să-l ucidă pe Antigon și pe cei 45 de membri ai partidului său. Irod i-a ucis pe reprezentanții de seamă ai fariseilor, inclusiv pe Ioan Hircan al II-lea după câțiva ani, cruțându-i doar pe Sameas și pe Pollio. Omorându-i pe cei care l-au judecat, Irod a împlinit ce prezisese Sameas.

Fiind un politician abil, Irod a considerat mereu că e în avantajul său să sprijine Roma. Dar trebuia să dea dovadă de diplomație și să schimbe des taberele de fiecare dată când un conducător roman ajungea la putere. Fiind un prieten apropiat al lui Sextus, Irod l-a susținut inițial pe Iuliu Cezar, dar a trecut apoi de partea lui Cassius, asasinul lui Cezar. Ulterior, a obținut favoarea lui Marc Antoniu, dușmanul lui Cassius și răzbunătorul lui Cezar, oferindu-i mari sume de bani ca mită. Mai târziu, când Octavian (Cezar August) l-a înfrânt pe Antoniu la bătălia de la Actium, Irod l-a convins pe August să-l ierte pentru că l-a sprijinit pe Antoniu, rămânând astfel în grațiile și următorului împărat. Deoarece a sprijinit Roma și le-a dăruit bani cezarilor, dar și datorită vorbirii sale măgulitoare, Irod a scăpat întotdeauna de plângerile pe care i le aduceau iudeii și alții, uneori chiar și propriile sale rude.

La început, Irod a fost guvernator al Galileei. Cassius l-a făcut guvernator al Coelesiriei. Mai târziu, la recomandarea lui Antoniu, senatul roman l-a numit rege al Iudeei. Apoi, împăratul August a trecut sub autoritatea lui Irod și Samaria, Gadara, Gaza, Iope și regiunile Trahonita, Batanea, Auranitis și Pereea, o zonă aflată la est de Iordan care corespundea, se pare, Galaadului. Idumeea, de asemenea, se afla sub dominația sa.

Templul și alte lucrări de construire. Reconstruirea templului lui Zorobabel din Ierusalim este cea mai însemnată lucrare de construire a lui Irod, în special din punct de vedere biblic. Aceasta a costat enorm și a fost descrisă de Josephus ca fiind magnifică. (Antichități iudaice, XV, XI, 3) Întrucât îl urau și nu aveau încredere în Irod, iudeii nu i-au permis să demoleze vechiul templu înainte de a strânge toate materialele necesare noii construcții. Potrivit lui Josephus, sanctuarul templului a fost reconstruit în 18 luni. (Antichități iudaice, XV, XI, 6) Alte structuri importante au fost ridicate în 8 ani. Dar în preajma Paștelui din 30 e.n., într-o conversație avută cu Isus după botezul său, evreii au spus că templul fusese construit în 46 de ani. (Ioa 2:13-20) Josephus a afirmat că lucrările de reconstruire au început în al 18-lea an al domniei lui Irod, adică 18/17 î.e.n., având în vedere modul în care evreii calculau anii de domnie ai regilor lor. În realitate, lucrările de extindere a templului au durat până în 64 e.n., cu șase ani înainte de distrugerea sa din 70 e.n.

Irod a mai construit și teatre, amfiteatre, hipodromuri, cetăți, fortărețe, palate, grădini, temple în onoarea lui Cezar, apeducte, monumente și chiar orașe. Aceste orașe purtau numele lui, ale rudelor lui sau ale împăraților romani. El a construit și un port artificial la Cezareea care rivaliza cu portul maritim din Tir. Potrivit lui Josephus, blocuri uriașe de piatră au fost aruncate în apă până la adâncimea de 20 de stânjeni (36 m) pentru a construi un dig de 60 de metri lățime. (Antichități iudaice, XV, IX, 6) Irod a reconstruit fortăreața Antonia și fortăreața de la Masada, aceasta din urmă fiind cea mai impozantă. El a construit edificii și în ținuturi îndepărtate, până în Antiohia din Siria și Rhodos (pe insula cu același nume).

Irod a fost extravagant în ceea ce privește distracția și generozitatea, oferind daruri consistente, în special demnitarilor romani. Printre principalele reproșuri pe care i le aduceau iudeii era construirea amfiteatrelor, cum era cel din Cezareea, unde se țineau jocuri grecești și romane, inclusiv curse de care, lupte cu gladiatori sau cu animale sălbatice și sărbători păgâne. El era atât de preocupat să păstreze vie tradiția Jocurilor Olimpice, încât, în timpul unei călătorii spre Roma, a concurat el însuși la Jocurile din Grecia. Apoi a donat o sumă mare de bani pentru continuarea jocurilor și, indirect, pentru promovarea numelui său. Fiind iudeu după nume, el i-a numit pe iudei „compatrioții mei”, iar pe cei care s-au întors din Babilon pentru a construi templul lui Zorobabel, „părinții mei”. Cu toate acestea, modul lui de viață contrazicea flagrant pretenția sa de a fi un slujitor al lui Iehova Dumnezeu.

Probleme în familie. Întreaga familie a lui Irod era ambițioasă, suspicioasă, imorală și intrigantă. Cele mai mari probleme și suferințe ale lui Irod au venit din sânul familiei. Tensiunile erau mereu întreținute de mama sa, Cypros, și de sora sa, Salome. Irod s-a căsătorit cu Mariamne I, nepoata lui Hircan al II-lea și fiica lui Alexandru, fiul lui Aristobul. Ea a fost o femeie extraordinar de frumoasă pe care Irod a iubit-o foarte mult, însă între ea și mama și sora lui Irod s-a dezvoltat o ură puternică. Irod era în permanență invidios și îi suspecta de complot pe membrii familiei, în special pe fiii săi. În unele cazuri, suspiciunile sale erau justificate. Aviditatea lui pentru putere și aceste suspiciuni l-au determinat să-i ucidă pe Mariamne, pe trei dintre fiii săi, pe fratele și bunicul (Hircan) soției sale, pe unii dintre cei mai buni prieteni ai săi, dar și pe mulți alții. Irod se folosea de tortură pentru a obține mărturisiri de la oricine i-ar fi putut confirma bănuielile.

Relația cu iudeii. Irod a încercat să mențină pacea cu iudeii reconstruind templul și oferindu-le ajutoare în timpul foametei. Uneori, a redus taxele pentru unii dintre supușii săi. El chiar a reușit să-l determine pe August să le acorde privilegii evreilor din diferite părți ale lumii. Totuși, din cauza tiraniei și a cruzimii sale, relația cu evreii a fost tensionată în cea mai mare parte a domniei sale.

Boala și moartea lui Irod. Probabil din cauza conduitei sale depravate, Irod a contractat o boală dezgustătoare însoțită de febră. Referitor la boala lui Irod, Josephus a consemnat: „Pe toată suprafaţa pielii îl chinuia o insuportabilă mâncărime: simţea şi neîntrerupte dureri în măruntaie. Picioarele i se umflaseră ca la bolnavii de dropică; avea o inflamaţie la abdomen, iar la organele genitale o umflătură plină de puroi şi colcăind de viermi. De altfel, nu putea să respire decât în poziţie dreaptă, fiind torturat de sufocări şi crampe în toate mădularele.” (Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, I, XXXIII, 5)

În timp ce era pe patul de moarte, Irod a ordonat executarea fiului său intrigant Antipater. În plus, fiind conștient că iudeii se vor bucura la auzul veștii despre moartea sa, el a poruncit ca cetățenii de vază ai Iudeei să vină la Ierihon și să fie arestați în locul numit Hipodrom. Apoi le-a ordonat apropiaților săi să-i execute pe acei bărbați înainte ca moartea lui să fie anunțată. Astfel, se asigura el, că, la înmormântarea sa, toate familiile din Iudeea vor plânge. Însă ordinul său nu a fost niciodată dus la îndeplinire. Salome, sora lui Irod, și soțul ei, Alexas, i-au eliberat pe acei bărbați și i-au trimis acasă.

Irod a murit când avea aproximativ 70 de ani. El făcuse un testament în care îl numea ca succesor al său pe Antipa, însă, cu puțin timp înainte de moartea sa, a scris un codicil, sau un nou testament, numindu-l pe Arhelaus în aceeași poziție. Arhelaus a fost recunoscut drept rege de către popor și armată (Biblia afirmă că Iosif, tatăl adoptiv al lui Isus, a auzit că „în Iudeea domnea Arhelaus în locul tatălui său, Irod”; Mt 2:22). Dar Antipa a contestat numirea lui Arhelaus. După ce chestiunea a fost audiată la Roma, Cezar August a hotărât în favoarea lui Arhelaus, dându-i titlul de etnarh, însă a împărțit teritoriul condus anterior de Irod astfel: jumătate i-a revenit lui Arhelaus, iar cealaltă jumătate a fost împărțită între Antipa și Filip, doi dintre ceilalți fii ai lui Irod.

Uciderea copiilor. Relatarea biblică în care Irod poruncește uciderea tuturor băieților de la vârsta de doi ani în jos din Betleem și din împrejurimi este în concordanță cu celelalte relatări istorice referitoare la Irod și caracterul său crud. Acest lucru s-a întâmplat cu puțin timp înaintea morții lui Irod, întrucât părinții lui Isus l-a salvat fugind cu el în Egipt, dar s-au întors și s-au stabilit în Galileea, după ce Irod murise deja. Iehova a prezis aceste două evenimente prin profeții Ieremia și Osea. (Mt 2:1-23; Ier 31:15; Os 11:1)

Data morții lui Irod. Stabilirea datei morții lui Irod ridică anumite probleme. Unii experți în cronologie susțin că Irod a murit în anul 5 sau 4 î.e.n. Ei se bazează în principal pe relatările istorice ale lui Josephus, care, atunci când indică anul numirii lui Irod ca rege de către Roma, precizează numele consulului eponim din acel an, adică cel care dădea numele său anului respectiv. Conform acestei datări, Irod a fost numit rege în 40 î.e.n., în timp ce Appian, un alt istoric, susține că Irod a devenit rege în 39 î.e.n. Folosind același mod de datare (după eponim), Josephus plasează cucerirea Ierusalimului de către Irod în anul 37 î.e.n., dar mai afirmă că aceasta s-a întâmplat după 27 de ani de la cucerirea orașului de către Pompei (ceea ce s-a întâmplat în 63 î.e.n.). (Antichități iudaice, XIV, XVI, 4) Luând în calcul ultima afirmație, Irod a cucerit Ierusalimul în 36 î.e.n. Astfel, potrivit lui Josephus, Irod a murit la 37 de ani după ce romanii l-au făcut rege și la 34 de ani după ce a cucerit Ierusalimul. (Antichități iudaice, XVII, VIII, 1) Aceasta înseamnă că el a murit în 2 sau 1 î.e.n.

Este posibil ca istoricul evreu Josephus să fi numărat anii de domnie ai regilor iudei la fel ca anii de domnie ai regilor din linia lui David, începând cu primul an întreg de după urcarea la tron. Dacă Roma l-a numit rege pe Irod în 40 î.e.n., primul său an de domnie a început în luna nisan 39 î.e.n. și s-a încheiat în luna nisan 38 î.e.n. Însă, calculând de la cucerirea Ierusalimului din 37 (sau 36) î.e.n., primul an de domnie al lui Irod ar fi putut începe în luna nisan a anului 36 (sau 35) î.e.n. Dacă, așa cum a afirmat Josephus, Irod a murit la 37 de ani după ce Roma l-a numit rege și la 34 de ani după ce a cucerit Ierusalimul, iar acei ani indică ani de domnie, Irod a murit în anul 1 î.e.n. În sprijinul acestei idei, W.E. Filmer susține în The Journal of Theological Studies că tradiția iudaică plasează moartea lui Irod în 2 șebat (ianuarie-februarie). (Editat de H. Chadwick și H. Sparks, Oxford, 1966, vol. XVII, p. 284.)

Potrivit lui Josephus, Irod a murit la scurt timp după o eclipsă de lună, înainte de Paște. (Antichități iudaice, XVII, VI, 4; IX, 3) Având în vedere că o eclipsă de lună a avut loc în 11 martie, 4 î.e.n. (13 martie, după calendarul iulian), unii sunt de părere că la această eclipsă s-a referit Josephus.

Pe de altă parte, a mai existat o eclipsă totală de lună în anul 1 î.e.n., cu aproximativ trei luni înainte de Paște, iar eclipsa din anul 4 î.e.n. a fost doar parțială. Eclipsa totală de lună din anul 1 î.e.n. a avut loc în 8 ianuarie (10 ianuarie, după calendarul iulian), cu 18 zile înainte de 2 șebat, data general acceptată a morții lui Irod. O altă eclipsă parțială a avut loc în 27 decembrie 1 î.e.n. (29 decembrie, după calendarul iulian). (Vezi CRONOLOGIE, Eclipse de lună.)

O altă modalitate de a calcula anul morții lui Irod este de a porni de la vârsta la care acesta a murit: aproximativ 70 de ani, conform lui Josephus. Același istoric a consemnat că Irod a fost numit guvernator al Galileei (anul general acceptat fiind 47 î.e.n.) la vârsta de 15 ani. Însă majoritatea erudiților consideră că aceasta e o eroare și că Irod a fost numit guvernator la vârsta de 25 de ani. (Antichități iudaice, XVII, VI, 1; XIV, IX, 2) Prin urmare, Irod a murit în anul 2 sau 1 î.e.n. Trebuie reținut, totuși, că există multe neconcordanțe în datările evenimentelor consemnate de Josephus și, prin urmare, el nu este cea mai de încredere sursă istorică. Informațiile cele mai sigure se află în Biblie.

Dovezile disponibile arată că Irod a murit, cel mai probabil, în anul 1 î.e.n. Istoricul Luca consemnează că Ioan a început să boteze în al 15-lea an de domnie al lui Tiberiu Cezar. (Lu 3:1-3) August a murit în 17 august 14 e.n., iar în 15 septembrie, Tiberiu a fost numit împărat de către Senatul roman. Romanii socoteau anii de domnie începând cu anul urcării pe tron. Prin urmare, al 15-lea an de domnie al lui Tiberiu s-a desfășurat de la sfârșitul anului 28 e.n. până la sfârșitul anului 29 e.n. Ioan era cu șase luni mai mare decât Isus și și-a început activitatea înaintea lui, se pare în primăvara aceluiași an, fiind precursorul lui Isus și pregătind calea pentru el. (Lu 1:35, 36) Isus, despre care Biblia arată că s-a născut toamna, avea aproximativ 30 de ani când a venit la Ioan să fie botezat. (Lu 3:21-23) Prin urmare, cel mai probabil, el a fost botezat în toamna anului 29 e.n. (aproximativ luna octombrie). Numărând 30 de ani în urmă, ajungem în toamna anului 2 î.e.n., când Fiul lui Dumnezeu s-a născut ca om. (Compară Lu 3:1, 23 cu profeția lui Daniel despre cele „șaptezeci de săptămâni” din Da 9:24-27. Vezi ȘAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI.)

Astrologii care l-au vizitat pe Isus. Apostolul Matei consemnează că, după nașterea lui Isus în Betleem „în zilele regelui Irod”, la Ierusalim au sosit niște astrologi din Est care au spus că au văzut steaua lui Isus în ținuturile lor. Fiind mânat de temeri și bănuieli, Irod a căutat să afle mai multe și a auzit de la preoții de seamă și de la scribi că Cristosul urma să se nască în Betleem. Apoi i-a chemat pe astrologi pentru a afla de la ei momentul când apăruse steaua. (Mt 2:1-7)

Acest lucru trebuie să se fi întâmplat la ceva timp după nașterea lui Isus, întrucât el nu mai era într-o iesle, ci într-o casă împreună cu părinții săi. (Mt 2:11; compară cu Lu 2:4-7.) Deoarece astrologii nu s-au mai întors la Irod să-i spună unde se afla copilul, regele a ordonat ca toți băieții de la doi ani în jos din Betleem și împrejurimi să fie uciși. Între timp, Isus fusese dus de către părinții lui în Egipt, așa cum îi avertizase Dumnezeu. (Mt 2:12-18) Prin urmare, cel mai probabil, Irod nu a murit înainte de anul 1 î.e.n., deoarece atunci Isus (născut în jur de 1 octombrie 2 î.e.n.) ar fi avut mai puțin de trei luni.

Însă, nu e obligatoriu ca Isus să fi avut vârsta de doi ani când au fost uciși toți ceilalți copilași; el putea avea mai puțin de un an, întrucât Irod a aproximat vârsta lui Isus ținând cont de momentul când astrologii au văzut steaua pe când se aflau în Est. (Mt 2:1, 2, 7-9) Dacă astrologii veneau din centrul antic al astrologiei, Babilon sau Mesopotamia, ceea ce este foarte probabil, călătoria lor a durat câteva luni. Israeliții au avut nevoie de cel puțin patru luni de zile pentru a face aceeași călătorie când s-au întors din Babilon în anul 537 î.e.n. Evident, Irod a considerat că, ucigând toți copilașii mai mici de doi ani, îl va ucide în mod sigur și pe „regele iudeilor”, care se născuse de curând. (Mt 2:2) Se pare că Irod a murit la scurt timp după acest eveniment, având în vedere că Isus nu a rămas prea mult timp în Egipt. (Mt 2:19-21)

Așadar, ținând cont de cronologia biblică, datele astronomice și consemnările istorice disponibile, este posibil că Irod a murit în anul 1 î.e.n. sau chiar la începutul anului 1 e.n.

2. Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare și al lui Malthace, o femeie samariteană. El a fost adus la Roma alături de fratele său, Arhelaus. În testamentul lui Irod, Antipa a fost numit succesorul său, însă Irod și-a schimbat testamentul în ultimul moment, numindu-l rege pe Arhelaus. Antipa a contestat testamentul înaintea lui August Cezar, care l-a susținut pe Arhelaus, însă a împărțit regatul, numindu-l pe Antipa tetrarh al Galileei și Pereei. Termenul „tetrarh”, însemnând „conducător al unui sfert” dintr-o provincie, a fost folosit pentru conducătorii, sau prinții, care stăpâneau peste o regiune sau un teritoriu mai mic. Totuși, poporul îl numea „rege” și pe Antipa, ca pe Arhelaus. (Mt 14:9; Mr 6:14, 22, 25-27)

Antipa s-a căsătorit cu fiica lui Areta, regele Arabiei, a cărei capitală era la Petra. Într-una dintre călătoriile lui la Roma, Antipa l-a vizitat pe fratele său vitreg Irod Filip, fiul lui Irod cel Mare și al lui Mariamne a II-a (nu Filip tetrarhul). În timpul acelei vizite, Irod s-a îndrăgostit de soția lui Filip, Irodiada, care era o femeie plină de ambiții. El a luat-o cu el când s-a întors în Galileea, s-a căsătorit cu ea și a divorțat de fiica lui Areta, pe care a trimis-o înapoi la tatăl ei. Această insultă a provocat un război. Areta a invadat teritoriile lui Antipa, aducându-i atât de multe pierderi, încât Antipa a fost aproape detronat. Însă el a scăpat făcând apel la Roma, iar împăratul a dat ordin ca Areta să fie prins sau ucis.

Antipa a câștigat favoarea lui Tiberiu Cezar, succesorul lui August. La fel ca tatăl său, dar la o scară mai mică, Antipa a fost un constructor iscusit. El a construit un oraș pe malul lacului Ghenezaret (Marea Galileei, sau Marea Tiberiadei) și l-a numit Tiberiada, după numele împăratului. (Ioa 6:1, 23) Unui alt oraș, Iulias, i-a dat numele soției lui August, pe care o chema Iulia (numită deseori Livia). El a construit și forturi, palate și teatre.

Uciderea lui Ioan Botezătorul. Ioan Botezătorul l-a mustrat pe Irod Antipa pentru relația sa adulteră cu Irodiada. Ioan Botezătorul avea motive întemeiate să condamne această relație, întrucât Antipa se declara iudeu, deci ar fi trebuit să respecte Legea mozaică. Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan și dorea să-l omoare, dar se temea de popor, care îl considera pe Ioan profet. Însă în timpul unei petreceri date cu ocazia zilei sale de naștere, Irod a fost atât de încântat de fiica Irodiadei, încât i-a promis că-i va da orice i-ar cere. Irodiada a îndemnat-o pe fiica ei să ceară capul lui Ioan. Deși nu-și dorea acest lucru, Irod i-a îndeplinit dorința și și-a respectat jurământul pentru a-și păstra reputația în fața celor prezenți. (Totuși, sub Legea mozaică, respectarea jurământului nu era obligatorie dacă presupunea o acțiune ilegală, cum ar fi o crimă.) (Mt 14:3-12; Mr 6:17-29)

Mai târziu, când a auzit despre activitatea lui Isus, care predica, făcea vindecări și scotea demoni, Antipa s-a înspăimântat, gândindu-se că Isus ar fi putut fi, de fapt, Ioan sculat din morți. De aceea a vrut neapărat să-l întâlnească pe Isus, dar nu pentru a-i asculta învățăturile, ci pentru a-și alunga temerile. (Mt 14:1, 2; Mr 6:14-16; Lu 9:7-9)

Cu o anumită ocazie, probabil când Isus traversa Pereea spre Ierusalim, fariseii i-au spus: „Ieși și pleacă de aici, pentru că Irod vrea să te omoare”. E posibil ca Irod să fi lansat acest zvon, sperând ca Isus să se sperie și să plece din acea regiune, pentru că Irod nu ar fi îndrăznit, probabil, să omoare încă un profet al lui Dumnezeu. Referindu-se la viclenia lui Irod, Isus le-a răspuns fariseilor numindu-l pe Irod ‘vulpea aceea’. (Lu 13:31-33)

„Plămădeala lui Irod”. În timpul domniei lui Irod Antipa, Isus și-a avertizat continuatorii: „Deschideți-vă ochii; feriți-vă de plămădeala fariseilor și de plămădeala lui Irod!”. (Mr 8:15) Atât fariseii, cât și irodienii, membrii partidului lui Irod, s-au opus lui Isus Cristos și învățăturilor sale; în ciuda antipatiei lor reciproce, ei îl vedeau pe Cristos drept adversarul lor comun și au coalizat împotriva lui. Irodienii erau mai preocupați de politică decât de religie. Se pare că ei se considerau supuși Legii, însă, în același timp, pretindeau că iudeilor le era permis să recunoască un prinț străin (Irozii nu erau iudei nativi, ci idumei). Irodienii erau foarte naționaliști și nu susțineau nici ideea unei conduceri teocratice cu regi evrei, nici dominația romană, dar doreau renașterea regatului național sub conducerea unuia dintre fiii lui Irod.

Un exemplu de „plămădeală” naționalistă a fost întrebarea capcană pe care irodienii și fariseii i-au pus-o lui Isus în încercarea de a-l testa: „Este permis să i se plătească impozit Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?”. (Mr 12:13-15) Isus i-a numit ‘ipocriți’ și a demonstrat că se ferea de „plămădeala” lor, căci răspunsul său i-a dezarmat și le-a dejucat planurile de a-l acuza de răzvrătire sau de a stârni poporul împotriva lui. (Mt 22:15-22)

Antipa îl ridiculizează pe Isus. În ultima zi a vieții sale pământești, Isus a fost adus în fața lui Ponțiu Pilat. Când Pilat a auzit că Isus era galileean, l-a trimis la Irod Antipa, care era conducătorul districtului (tetrarhul) Galileei și care se afla în acel moment la Ierusalim. Pilat a procedat astfel fiindcă avusese probleme cu galileenii. (Lu 13:1; 23:1-7) Când l-a văzut pe Isus, Irod s-a bucurat foarte mult – nu pentru că era interesat de ceea ce i s-a întâmplat sau pentru că dorea cu adevărat să cerceteze acuzațiile aduse de scribi și preoți împotriva lui, ci pentru că voia să-l vadă făcând o minune. Isus a refuzat să facă acest lucru și nici nu a răspuns când Irod „a început să-i pună multe întrebări”. Isus știa că fusese dus la Irod și supus acestui interogatoriu în bătaie de joc. Fiind dezamăgit de Isus, Irod l-a umilit și și-a bătut joc de el îmbrăcându-l cu o haină strălucitoare, iar apoi l-a trimis înapoi la Pilat, reprezentantul Romei care deținea autoritatea supremă în regiune. Pilat și Irod fuseseră înainte dușmani, probabil din cauza unor acuzații aduse de Irod împotriva lui Pilat. Însă acest gest al lui Pilat i-a plăcut lui Irod, iar ei au devenit prieteni. (Lu 23:8-12)

La scurt timp după Penticosta din 33 e.n., după ce Petru și Ioan au fost eliberați din închisoare, discipolii s-au rugat astfel: „Atât Irod [Antipa], cât și Ponțiu Pilat, împreună cu oamenii națiunilor și cu popoarele lui Israel, s-au adunat în acest oraș împotriva sfântului tău slujitor Isus . . . Și acum, Iehova, îndreaptă-ți atenția spre amenințările lor și fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala”. (Fa 4:23, 27-29)

La Faptele 13:1 este menționat un creștin, Manaen, care a fost instruit împreună cu tetrarhul Irod. Întrucât Antipa a fost crescut la Roma de un cetățean privat, afirmația Bibliei ar putea indica faptul că și Manaen a fost instruit la Roma.

Exilat în Galia. Când Gaius Cezar (Caligula) l-a făcut rege pe Agripa I în tetrarhia lui Filip, Irodiada, soția lui Antipa, i-a reproșat soțului ei faptul că nu a primit el domnia din cauza propriei indolențe. Ea a insistat că el, care era deja tetrarh, spre deosebire de Agripa, care anterior nu deținuse nicio funcție, trebuia să meargă la Roma și să-i ceară Cezarului domnia. Antipa a cedat în cele din urmă presiunilor venite din partea soției sale. Însă cererea sa ambițioasă l-a înfuriat pe Caligula, care a ascultat acuzațiile lui Agripa și l-a exilat pe Antipa în Galia (orașul Lyon, Franța); în cele din urmă, Antipa a murit în Spania. Fiind sora lui Agripa, Irodiada ar fi putut scăpa de pedeapsă, dar, probabil din mândrie, a rămas lângă soțul ei. Tetrarhia lui Antipa, precum și banii și proprietățile lui și ale Irodiadei au ajuns în stăpânirea lui Agripa I. Astfel, Irodiada a fost responsabilă pentru cele două mari dezastre din viața lui Antipa: lupta aproape pierdută cu regele Areta și faptul că a fost exilat.

3. Irod Agripa I. Nepotul lui Irod cel Mare. Agripa a fost fiul lui Aristobul, care a fost fiul lui Irod cel Mare cu Mariamne I, nepoata marelui preot Hircan al II-lea. Aristobul a fost condamnat la moarte de tatăl său. Agripa a fost ultimul Irod care, la fel ca bunicul său, a domnit peste toată Palestina.

Tinerețea lui Agripa. Agripa a devenit „regele Irod” în urma multor manevre politice și cu ajutorul prietenilor săi de la Roma. (Fa 12:1) A fost instruit la Roma împreună cu Drusus, fiul împăratului Tiberiu, și cu Claudiu, nepotul împăratului, devenind astfel o persoană cunoscută în cercurile distinse de acolo. El era extravagant și nesăbuit. Având datorii uriașe, chiar și către vistieria romană, a părăsit Roma și a fugit în Idumeea. În cele din urmă, cu ajutorul surorii sale, Irodiada, și a soției sale, Cypros (fiica nepotului lui Irod cel Mare, care era căsătorit cu fiica lui Irod), s-a stabilit pentru o perioadă în Tiberiada, dar a plecat și de acolo, după o ceartă cu Antipa. S-a întors la Roma, unde a câștigat favoarea lui Tiberiu Cezar.

Mai târziu, din cauza unei declarații nechibzuite, Agripa a stârnit mânia împăratului Tiberiu. Imprudent, într-o conversație cu prietenul său apropiat Gaius (Caligula), el i-a urat acestuia să devină cât mai curând împărat. Slujitorul lui Agripa a auzit aceste lucruri și i le-a transmis lui Tiberiu, care l-a aruncat pe Agripa în închisoare. Pentru un timp, viitorul lui a fost incert, însă, după câteva luni, Tiberiu a murit, iar Caligula a devenit împărat. El l-a eliberat pe Agripa și l-a făcut rege peste teritoriile conduse înainte de răposatul său unchi Filip.

Favorizat de împărații romani. Irodiada, invidioasă pe fratele ei care devenise rege, l-a convins pe soțul ei, Irod Antipa, care era doar tetrarh, să facă apel la noul împărat al Romei pentru a deveni și el rege. Însă Agripa i-a luat-o înainte lui Antipa în această chestiune. El l-a acuzat pe Antipa înaintea lui Gaius (Caligula) că s-a aliat cu Sejanus împotriva lui Tiberiu, dar că s-a aliat și cu parții. Antipa nu a putut nega aceste acuzații și a fost trimis în exil. Galileea și Pereea, teritoriile lui Antipa, au fost anexate regatului lui Agripa. Josephus menționează într-un pasaj că Agripa a primit aceste teritorii de la Caligula, iar în alte două pasaje, că le-ar fi primit de la Claudiu. Probabil Caligula i-a promis acele teritorii, iar Claudiu a îndeplinit acea promisiune.

Când Caligula a fost asasinat, ceea ce potrivit erudiților s-a întâmplat în 41 e.n., Agripa era la Roma și a putut acționa ca mediator și negociator între Senat și prietenul său Claudiu, noul împărat. Claudiu și-a exprimat recunoștința dându-i Iudeea și Samaria, precum și regatul lui Lisania. Astfel, Agripa a ajuns să conducă aproape aceleași teritorii ca bunicul său, Irod cel Mare. Tot în aceeași perioadă, Agripa i-a cerut lui Claudiu regatul Chalcisului pentru fratele său, Irod (istoria îl amintește pe acest Irod doar ca rege al Chalcisului, un mic teritoriu de pe versanții vestici ai lanțului muntos Antiliban).

Agripa caută favoarea iudeilor și îi persecută pe creștini. Agripa a căutat favoarea iudeilor, pretinzând că este un adept devotat al iudaismului. Când Caligula, care se considera un zeu, a vrut să-și ridice o statuie în templul din Ierusalim, Agripa l-a convins cu tact să nu o facă. Mai târziu, Agripa a început să construiască un zid în jurul suburbiei nordice a Ierusalimului. Pentru Claudiu, aceasta părea a fi o fortificare a orașului împotriva unui posibil atac roman, așa că i-a ordonat lui Agripa să oprească lucrarea. În ciuda faptului că pretindea că era un închinător al lui Dumnezeu, Agripa a susținut și a organizat lupte cu gladiatori și alte spectacole păgâne în teatru.

Agripa a fost acceptat de iudei datorită bunicii sale Mariamne I, care provenea din dinastia hașmoneilor. Deși susținea cauza iudeilor sub jugul roman, el și-a clădit o reputație de persecutor al creștinilor, care erau în general urâți de iudei. „El l-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan”. (Fa 12:1, 2) Când a văzut că iudeilor le-a plăcut acest lucru, l-a arestat și pe Petru și l-a aruncat în închisoare. Însă, un înger l-a eliberat pe Petru, ceea ce a stârnit o mare agitație în rândul soldaților lui Agripa și a dus la pedepsirea gărzilor. (Fa 12:3-19)

Executat de un înger. Domnia lui Agripa s-a încheiat brusc. În timpul unei sărbători ținute în Cezareea în cinstea împăratului, el s-a îmbrăcat cu veșminte regale fastuoase și a început să țină un discurs public în fața poporului adunat din Tir și Sidon, care dorea să facă pace cu el. Mulțimea adunată a început să strige: „Glas de dumnezeu, nu de om!” Apoi, acel ipocrit a fost executat rapid, așa cum se consemnează în Biblie: „Imediat, îngerul lui Iehova l-a lovit, pentru că nu-i dăduse glorie lui Dumnezeu. Și a fost mâncat de viermi și a murit”. (Fa 12:20-23)

Potrivit unor experți în cronologie, regele Irod Agripa I a murit în anul 44 e.n. la vârsta de 54 de ani, după ce a domnit trei ani peste toată Iudeea. A lăsat în urmă un fiu, Irod Agripa al II-lea, și fiicele Berenice (Fa 25:13), Drusila, soția guvernatorului Felix, și Mariamne a III-a. (Fa 24:24)

4. Irod Agripa al II-lea. Strănepotul lui Irod cel Mare; fiul lui Irod Agripa I și al soției sale, Cypros. Potrivit istoricilor, Agripa al II-lea a fost ultimul conducător al dinastiei Irozilor. El a avut trei surori: Berenice, Drusila și Mariamne a III-a. (Fa 25:13; 24:24) A fost educat la curtea imperială din Roma. Când tatăl său a murit, Agripa avea doar 17 ani, iar consilierii împăratului Claudiu au considerat că era prea tânăr pentru a conduce regatul tatălui său. Prin urmare, Claudiu a numit guvernatori peste acele teritorii. Agripa al II-lea a rămas o vreme la Roma și a fost numit rege al Chalcisului, un mic principat de pe versanții vestici ai lanțului muntos Antiliban, după ce unchiul său (Irod, regele Chalcisului) a murit.

Nu după mult timp, Claudiu l-a numit pe Agripa rege peste tetrarhiile deținute anterior de Filip și Lisania. (Lu 3:1) De asemenea, i s-a încredințat supravegherea templului din Ierusalim și autoritatea de a numi marii preoți ai iudeilor. Regatul său a fost extins de Nero, succesorul lui Claudiu, care i-a dat în stăpânire Tiberiada și Tarichea din Galileea și Iulias din Pereea, cu toate orașele lor subordonate.

Mai târziu, Agripa a extins palatul construit în Ierusalim de regii hașmonei. Deoarece din acea prelungire a palatului se putea vedea în curtea templului, iudeii au ridicat un zid care îi bloca vederea atât lui Agripa, cât și gărzilor romane aflate într-un anumit punct de observație. Nici Irod, nici Festus n-au fost mulțumiți de acest lucru. Când iudeii au apelat la Nero, împăratul a decis că zidul poate rămâne în picioare. Agripa a înfrumusețat și Cezareea lui Filip, căreia i-a schimbat numele în Neronias, în cinstea lui Nero. A călcat pe urmele tatălui său construind un teatru în Beritus din Fenicia și a cheltuit sume enorme pentru spectacolele organizate acolo.

S-a zvonit că Agripa a avut o relație incestuoasă cu sora sa Berenice înainte ca aceasta să se căsătorească cu regele Ciliciei. (Flavius Josephus, Antichități iudaice, XX, VII, 3) Josephus nu menționează nicăieri dacă Agripa a fost căsătorit.

Când a devenit evident că revolta iudeilor împotriva romanilor (66-70 e.n.) ar fi adus doar un dezastru național, Agripa a încercat să-i tempereze pe iudei. Întrucât încercările sale au fost zadarnice, el i-a părăsit pe iudei și s-a alăturat armatei romane, fiind rănit în timpul luptei de o piatră aruncată dintr-o praștie.

Pavel se apără înaintea lui Agripa. Biblia menționează o vizită de curtoazie a regelui Irod Agripa al II-lea și a surorii sale Berenice la guvernatorul Festus în jurul anului 58 e.n. (Fa 25:13) Festus i-a succedat lui Felix ca guvernator. Apostolul Pavel fusese acuzat de iudei în timpul lui Felix, care, dorind să câștige favoarea iudeilor, l-a lăsat pe Pavel în arest când și-a încheiat perioada de guvernare. (Fa 24:27) Felix era și cumnatul lui Agripa, fiind căsătorit cu sora acestuia, Drusila. (Fa 24:24) Regele Agripa i-a spus guvernatorului Festus că ar vrea să-l asculte pe Pavel (Fa 25:22), care aștepta rezultatul unui apel către Cezar. (Fa 25:8-12) Pavel a fost bucuros să-și prezinte apărarea înaintea lui Agripa recunoscând că regele ‘cunoștea bine toate obiceiurile iudeilor, precum și neînțelegerile dintre ei’. (Fa 26:1-3) Argumentele puternice aduse de Pavel l-au determinat pe Agripa să spună: „Curând m-ai convinge și pe mine să devin creștin!”. Pavel a răspuns: „Mă rog lui Dumnezeu ca, fie curând, fie mai târziu, nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă azi să fie așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri”. (Fa 26:4-29) Agripa și Festus au ajuns la concluzia că Pavel era nevinovat, dar, din moment ce făcuse apel la Cezar, el trebuia trimis la Roma pentru judecată. (Fa 26:30-32)

După distrugerea Ierusalimului în 70 e.n., Irod Agripa și sora sa Berenice s-au mutat la Roma, unde el a fost numit pretor. Agripa a murit fără urmași în jurul anului 100 e.n.

5. Irod Filip. Fiul lui Irod cel Mare cu Mariamne a II-a, fiica marelui preot Simeon. Filip a fost primul soț al Irodiadei, care a divorțat de el pentru a se căsători cu fratele lui vitreg, Irod Antipa. În Biblie, Irod Filip este menționat în treacăt la Matei 14:3; Marcu 6:17, 18 și Luca 3:19.

Irod Filip nu trebuie confundat cu tetrarhul Filip, care, potrivit lui Josephus, era și el fiul lui Irod cel Mare, dar cu altă soție, Cleopatra din Ierusalim.

Filip a fost probabil succesorul la tron, întrucât cei trei frați vitregi mai mari ai săi, Antipa, Alexandru și Aristobul, fuseseră executați de tatăl lor. Într-un testament anterior, Irod cel Mare l-a numit moștenitor al tronului după Antipa, dar în versiunea finală a testamentului, Filip a fost omis, iar regatul urma să îi fie dat lui Arhelaus. Josephus menționează că Irod a șters numele lui Filip din testament pentru că Mariamne a II-as, mama lui Filip, știa despre complotul lui Antipa împotriva lui Irod, dar nu a spus nimic.

Filip și Irodiada au avut o fiică, Salome. Ea a fost probabil cea care a dansat înaintea lui Irod Antipa și cea care, la îndemnul mamei sale, a cerut capul lui Ioan Botezătorul. (Mt 14:1-13; Mr 6:17-29)

6. Tetrarhul Filip. Fiul lui Irod cel Mare cu soția sa Cleopatra din Ierusalim. A fost crescut la Roma. S-a căsătorit cu Salome, fiica lui Irod Filip și a Irodiadei. Când tatăl său a murit, Cezar August a împărțit regatul și l-a făcut pe Filip tetrarh al Ituriei și al Trahonitei, precum și al altor teritorii din apropiere, care-i aduceau un venit anual de 100 de talanți. (Josephus nu menționează Ituria, aceasta fiind posibil să fie adăugată mai târziu.) El a domnit mai mult de 30 de ani. Josephus a scris despre Filip că a fost un conducător echilibrat, blând cu supușii lui, care și-a trăit întreaga viață în țara lui. Istoricul a mai spus că Filip acționa ca judecător oriunde se afla și audia cazurile fără întârziere. A murit la Iulias și a fost înmormântat cu mare fast. Neavând copii, împăratul Tiberiu i-a alipit tetrarhia de provincia Siria. (Antichități iudaice, XVIII, IV, 6)

Numele lui Filip apare o singură dată în Biblie, atunci când este menționat începutul serviciului lui Ioan Botezătorul. (Lu 3:1) Acest verset, împreună cu informațiile istorice despre domniile lui August și Tiberiu, arată că serviciul lui Ioan Botezătorul a început în anul 29 e.n.