IMORALITATE SEXUALĂ

Relații sexuale imorale în afara căsătoriei instituite de Dumnezeu. Verbul ebraic zanáh și formele înrudite cu el transmit ideea de prostituție, promiscuitate sau imoralitate. (Ge 38:24; Ex 34:16; Os 1:2; Le 19:29) Termenul grecesc tradus prin „imoralitate sexuală” este porneía. Referitor la sensurile termenului porneía, eruditul B. Westcott spune: „Acesta este un termen general, care desemnează toate relațiile nelegitime: 1) adulterul: Os. ii. 2, 4 (LXX.); Mat. v. 32; xix. 9; 2) căsătoriile nelegitime, I Cor. v. I; 3) imoralitatea, în sensul comun al termenului, ca aici [Ef 5:3]”. (Saint Paul’s Epistle to the Ephesians, 1906, p. 76) O lucrare de referință definește porneía drept „prostituție, lipsă de castitate, imoralitate, orice fel de relații sexuale nelegitime”. (Greek-English Lexicon of the New Testament, de Bauer, revizuit de F. Gingrich și F. Danker, 1979, p. 693) Porneía presupune folosirea în scop imoral a organelor genitale ale cel puțin unei persoane; de asemenea, implică prezența unui partener sau a mai multora (fie o altă persoană care consimte, fie un animal), de același sex sau de sex opus. (Iuda 7) Actul ilegitim al unui violator reprezintă imoralitate sexuală, dar, bineînțeles, acest lucru nu face din victimă un imoral.

Când a oficiat prima căsătorie, Dumnezeu a zis: „Iată de ce bărbatul îi va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția sa, iar ei vor deveni o singură carne”. (Ge 2:24) Norma stabilită de Dumnezeu pentru bărbat și femeie era monogamia, iar relațiile sexuale promiscue ieșeau din discuție. De asemenea, el n-a prevăzut divorțul și recăsătorirea. (Vezi DIVORȚ.)

În societatea patriarhală, slujitorii fideli ai lui Dumnezeu urau imoralitatea sexuală, indiferent că era comisă de persoane celibatare, logodite sau căsătorite, și o considerau un păcat împotriva lui Dumnezeu. (Ge 34:1, 2, 6, 7, 31; 38:24-26; 39:7-9)

Sub Lege. Sub Legea mozaică, un bărbat care comitea imoralitate sexuală cu o tânără nelogodită trebuia să se căsătorească cu ea și să-i plătească tatălui ei prețul de mireasă (50 de sicli de argint; $110); în plus, nu putea divorța de ea toată viața. Dacă tatăl refuza să-i dea fiica în căsătorie, bărbatul trebuia, totuși, să-i plătească acestuia prețul de mireasă. (Ex 22:16, 17; De 22:28, 29) În schimb, dacă fata era logodită, bărbatul trebuia omorât cu pietre. Dacă fata țipase când a fost agresată, ea nu trebuia pedepsită, dar dacă nu țipase (ceea ce arăta că a consimțit), trebuia și ea omorâtă. (De 22:23-27)

Caracterul sacru al căsătoriei a fost evidențiat și de legea care prevedea pedeapsa cu moartea pentru o fată care comisese imoralitate sexuală în secret și care apoi se căsătorea pretinzând în mod fals că era virgină. Dacă un soț își acuza pe nedrept soția de o astfel de infracțiune, el aducea o mare rușine asupra casei tatălui fetei. Pentru această calomnie, judecătorii trebuiau „să-l disciplineze”, probabil prin bătaie, și să-l amendeze cu 100 de sicli de argint ($220), bani care îi erau dați ulterior tatălui fetei. (De 22:13-21) Dacă fiica unui preot se prostitua, ea dezonora poziția sacră a tatălui ei. Fata trebuia să fie omorâtă și apoi arsă, fiind considerată ceva detestabil. (Le 21:9; vezi și Le 19:29) Imoralitatea sexuală comisă de două persoane căsătorite (adulterul) reprezenta o încălcare a celei de-a șaptea porunci și atrăgea pedeapsa cu moartea asupra celor doi. (Ex 20:14; De 5:18; 22:22)

Dacă un bărbat comitea imoralitate sexuală cu o servitoare care fusese promisă în căsătorie altui bărbat, dar care nu fusese răscumpărată sau eliberată, ei trebuiau pedepsiți. (Le 19:20-22) Totuși, nu trebuiau să fie omorâți, fără îndoială, pentru că femeia nu era încă liberă și nu avea control deplin asupra acțiunilor ei, cum avea o fată logodită liberă. Prețul de răscumpărare nu fusese plătit, sau, cel puțin, nu plătit integral, iar ea era încă sclava stăpânului ei.

Când nu i-a putut blestema pe israeliți prin divinație, profetul lacom Balaam a găsit alt mijloc de a atrage dezaprobarea lui Iehova asupra lor: le-a stârnit dorințe sexuale greșite folosindu-se de femei moabite. Acestea i-au sedus pe israeliți și i-au determinat să practice odiosul cult falic al lui Baal-Peor, motiv pentru care 24 000 dintre ei au plătit cu viața. (Nu 25:1-9; 1Co 10:8) (Foarte probabil, 1 000 de căpetenii au fost ucise și atârnate pe stâlpi [Nu 25:4], iar restul au murit loviți de sabie sau din cauza plăgii.)

Interzisă creștinilor. Isus Cristos a restabilit norma divină inițială privitoare la căsătorie, adică monogamia (Mt 5:32; 19:9), și a condamnat imoralitatea sexuală, punând-o pe același plan cu omorul, furtul, mărturia mincinoasă și blasfemia. El a subliniat că toate acestea vin din interiorul omului, din inimă, și îl întinează. (Mt 15:19, 20; Mr 7:21-23) Mai târziu, în aproximativ 49 e.n., corpul de guvernare al congregației creștine (alcătuit din apostoli și din bătrânii din Ierusalim) le-a trimis o scrisoare creștinilor, avertizându-i cu privire la imoralitatea sexuală, pe care a menționat-o alături de idolatrie și de consumarea sângelui. (Fa 15:20, 29; 21:25)

Apostolul Pavel a subliniat că imoralitatea sexuală este una dintre lucrările cărnii, lucrări care sunt în opoziție cu rodul spiritului lui Dumnezeu, și a avertizat că aceia care practică astfel de lucruri nu vor moșteni Regatul. (Ga 5:19-21) El i-a sfătuit pe creștini ʻsă-și omoare părțile corpului în ce privește imoralitatea sexualăʼ. (Col 3:5) De fapt, el a precizat că imoralitatea nici măcar nu ar trebui să fie un subiect de conversație printre ei, întrucât au obligația să fie sfinți. Și israeliții primiseră o poruncă asemănătoare: ei nu aveau voie să menționeze numele dumnezeilor păgâni. Bineînțeles, trebuiau să-și avertizeze copiii cu privire la acești dumnezei, dar nu trebuiau să vorbească elogios despre ei. (Ef 5:3; Ex 23:13)

Imoralitatea sexuală reprezintă o nelegiuire pentru care o persoană poate fi înlăturată din congregația creștină. (1Co 5:9-13; Ev 12:15, 16) Apostolul Pavel arată că un creștin care comite imoralitate sexuală păcătuiește împotriva propriului corp, întrucât își folosește organele de reproducere în scopuri denaturate. El își prejudiciază grav spiritualitatea, pângărește congregația lui Dumnezeu și se expune pericolului de a contracta boli letale cu transmitere sexuală. (1Co 6:18, 19) În plus, el le face rău fraților de credință (1Te 4:3-7) deoarece: 1) introduce necurăția în congregație și aduce dezonoare asupra acesteia (Ev 12:15, 16), 2) strică reputația persoanei cu care comite imoralitate sexuală și, dacă aceasta este celibatară, o privează de posibilitatea de a fi castă când se va căsători, 3) pătează reputația familiei sale și 4) îi rănește pe părinții, pe partenerul de căsătorie sau pe logodnicul/logodnica persoanei cu care comite imoralitate sexuală. El nesocotește nu un om, ale cărui legi pot tolera uneori imoralitatea, ci pe Dumnezeu, care cu siguranță îl va pedepsi pentru acest păcat. (1Te 4:8)

Sens simbolic. Iehova Dumnezeu a vorbit despre națiunea Israel, cu care încheiase un legământ, ca despre ʻsoțiaʼ sa. (Is 54:5, 6) Când această națiune i-a devenit infidelă și a căutat ajutor la alte națiuni, precum Egiptul și Asiria, încheind alianțe cu ele, ea s-a asemănat cu o soție infidelă, o femeie adulteră, o prostituată, care comite imoralitate sexuală cu oricine îi iese în cale. (Eze 16:15, 25-29) În mod similar, dacă unii creștini – care îi sunt dedicați lui Dumnezeu sau care pretind că îi sunt dedicați – se dovedesc infideli implicându-se în închinarea falsă sau fiind prieteni cu lumea, ei merită să fie numiți „oameni adulteri”. (Iac 4:4)

Referitor la sensul simbolic al termenului porneía în unele texte, lexicograful F. Zorell afirmă: „Abandonare, totală sau parțială, a credinței adevărate, renunțare la singurul Dumnezeu adevărat, Iahve, pentru a urma dumnezei străini [4Re 9:22; Ier 3:2, 9; Os 6:10 etc.; căci uniunea lui Dumnezeu cu poporul său era considerată un fel de căsătorie spirituală]: Re 14:8; 17:2, 4; 18:3; 19:2”. (Lexicon Graecum Novi Testamenti, Paris, 1961, col. 1106; parantezele îi aparțin autorului; 4Re în Septuaginta corespunde cu 2Re în textul masoretic)

Babilonul cel Mare, prezentat în cartea biblică Revelația ca o prostituată, simbolizează o entitate religioasă. Diferitele religii care o alcătuiesc, „creștine” și păgâne, pretind că practică închinarea adevărată. Totuși, pentru a obține putere și câștig material, ea a întreținut legături cu conducătorii acestei lumi, iar „regii pământului au comis imoralitate sexuală cu ea”. Conduita ei necurată și depravată este dezgustătoare în ochii lui Dumnezeu și aduce multă suferință și vărsare de sânge pe pământ. (Re 17:1-6; 18:3) De aceea, ea va suferi pedeapsa pe care Dumnezeu le-o aplică celor ce practică imoralitatea sexuală, și anume distrugerea. (Re 17:16; 18:8, 9)