LINGUȘIRE

Acțiunea de a măguli în mod abil pe cineva pentru a-i fi pe plac; adulare; laudă falsă, nesinceră sau exagerată. De regulă, are ca scop satisfacerea amorului-propriu sau a vanității celui lingușit și, în consecință, este dăunătoare. La baza ei stă dorința de a câștiga favoarea celuilalt sau de a obține avantaje materiale de la el, de a crea un sentiment de obligație față de cel care lingușește sau de a primi glorie. Deseori, obiectivul ei este să-i întindă celuilalt o cursă. (Pr 29:5) Lingușirea nu este o manifestare a înțelepciunii de sus, ci a înțelepciunii acestei lumi, ea fiind caracterizată de egoism, părtinire și ipocrizie. (Iac 3:17) Lipsa de sinceritate, minciuna, adularea sau glorificarea oamenilor și alimentarea vanității altora sunt dezaprobate de Dumnezeu. (2Co 1:12; Ga 1:10; Ef 4:25; Col 3:9; Re 21:8)

În 1 Tesaloniceni 2:3-6, apostolul Pavel surprinde incompatibilitatea dintre conduita creștină și lingușire: „Căci îndemnul pe care vi-l dăm nu vine dintr-o gândire greșită, nici dintr-o motivație rea și nici prin înșelătorie. Dimpotrivă, întrucât am fost considerați de Dumnezeu demni de a ne fi încredințată vestea bună, vorbim ca să le plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inimile. De fapt, voi știți că niciodată n-am folosit o vorbire lingușitoare și nici n-am făcut vreun lucru din lăcomie, încercând să părem altceva decât suntem; Dumnezeu este martor! Nici n-am căutat glorie de la oameni – de la voi sau de la alții –, deși, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă împovărăm cu cheltuieli mari”.

Deși lingușirea ar putea părea să aducă beneficii, Biblia evidențiază că „cel care mustră un om va găsi după aceea mai multă bunăvoință decât cel care lingușește”. (Pr 28:23) Lingușirea folosită cu scopul de a obține un avantaj în raport cu alții este opusul iubirii. Cel care urăște ar putea recurge la lingușire, dar, în final, va fi strivit de propria-i înșelăciune, ca de o piatră pe care el însuși a rostogolit-o. (Pr 26:24-28)

Lingușitorul folosește cuvinte mieroase pentru a-și ademeni victima. Expresiile „lingușire” (Da 11:32, n.s.), „limbă (cuvinte sau buze) lingușitoare”, „buză netedă” (Ps 5:9; 12:2, 3, n.s.), „vorbe ademenitoare” (Pr 7:21), „cuvinte mieroase” (Da 11:34) și „înșelătoare” (Eze 12:24, n.s.) reprezintă traduceri ale rădăcinii ebraice ḥaláq sau ale unor termeni înrudiți. În fiecare dintre aceste pasaje biblice, persoanele lingușitoare la care se face referire au o motivație rea.

Rezultatul dezastruos al acceptării lingușirii și elogierii din partea oamenilor este ilustrat de sfârșitul tragic al lui Irod Agripa I, pe care mulțimea l-a lingușit spunându-i că are „glas de dumnezeu”. Pentru că s-a lăsat măgulit și nu i-a dat glorie lui Dumnezeu, a fost lovit de îngerul lui Iehova și a murit. (Fa 12:21-23) În schimb, când o mulțime a vrut să-i trateze pe Barnaba și pe Pavel ca pe niște zei, aceștia s-au opus cu promptitudine. (Fa 14:11-15) De asemenea, când un conducător iudeu a încercat să-l flateze pe Isus Cristos folosind titlul „Bunule Învățător”, Isus l-a corectat imediat, spunând: „De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun, în afară de unul singur: Dumnezeu”. (Lu 18:18, 19; compară cu Iov 32:21, 22)