ARTICOL SPECIAL
Ierusalimul (David și Solomon)
ANTICUL Ierusalim a fost locul pe care Iehova l-a ales „pentru ca numele [său] să fie acolo” (2Cr 6:6). Orașul a fost atât centrul închinării curate, cât și sediul conducerii Israelului. Despre regii care domneau de la Ierusalim se spunea că stăteau „pe tronul lui Iehova” (1Cr 29:23).
Regele David a cucerit fortăreața de pe muntele Sion de la iebusiți și a făcut-o capitală a regatului său. Solomon a extins orașul și a construit un templu magnific, precum și un impresionant complex de edificii oficiale pe muntele Moria și pe versanții acestuia. De fapt, în timpul domniei lui Solomon, Ierusalimul a atins apogeul splendorii sale. Ierusalimul a avut o strânsă legătură cu numele lui Iehova.
Astfel, înțelegem de ce Ierusalimul ocupă un loc atât de important în profețiile biblice. El constituie un simbol potrivit pentru partea cerească a organizației lui Iehova și pentru Regatul mesianic, condus de Isus Cristos.
HARTA: Ierusalimul, în timpul domniei lui David și a lui Solomon
Numerele de pe hartă indică: 1) Templul. 2) Curtea cea mare. 3) Porticul Tronului. 4) Porticul Coloanelor. 5) Casa Pădurii Libanului. 6) Palatul lui Solomon. 7) Casa fiicei faraonului. 8) Treptele care duceau la curtea templului. 9) Palatul lui David. 10) Cortul Arcei. 11) Poarta Apelor. 12) Poarta Izvorului. 13) Poarta de Vest. 14) Poarta Oilor. 15) Poarta Inspecției. 16) Poarta Cailor