INVIDIE

Un sentiment de nemulțumire și indignare față de alții din cauza prosperității, a avantajelor, a bunurilor, a poziției sau a reputației lor. Persoanele invidioase își doresc ce au alții și ar putea simți că cei care au lucrurile dorite de ei nu le merită. În timp ce cuvântul ebraic qinʼáh, în funcție de context, se poate referi și la zel, ardoare, dorință puternică de a primi devoțiune exclusivă, gelozie sau invidie (2Re 19:31; Ps 79:5; Nu 25:11; 5:14; Iov 5:2), termenul grecesc phthónos are mereu o conotație negativă și face referire la invidie. (Ro 1:29)

Una dintre înclinațiile rele ale omului păcătos este tendința de a fi invidios. (Iac 4:5) Aceasta este o expresie a urii. Din cauza faptului că au invidiat prosperitatea lui Isaac, filistenii au astupat fântânile de care acesta depindea pentru a-și adăpa turmele și cirezile. În cele din urmă, regele filistenilor i-a cerut lui Isaac să plece din acea zonă. (Ge 26:14-16, 27) În cazul lui Core, Datan și Abiram, invidia din cauza poziției demne și onorabile de care se bucurau Moise și Aaron i-a făcut să lanseze un atac verbal agresiv. (Nu 16:1-3; Ps 106:16-18) Reacția pozitivă a oamenilor la mesajul lui Isus i-a făcut pe preoții principali și pe mulți bătrâni evrei să fie plini de invidie. Invidia lor a atins punctul culminant când l-au predat pe Fiul lui Dumnezeu lui Pilat pentru a fi condamnat la moarte. (Mt 27:1, 2, 18; Mr 15:10)

Faptul de a susține învățături care nu sunt în armonie cu învățăturile lui Isus duce la invidie. Principala preocupare a celui care promovează astfel de învățături nu este glorificarea lui Dumnezeu, ci promovarea propriilor convingeri. Invidia care rezultă s-ar putea concretiza în eforturi de a-i pune pe adevărații creștini într-o lumină falsă și de a-i calomnia, subminându-le activitatea și influența pozitivă asupra altora. (1Ti 6:3, 4) Apostolul Pavel a avut de-a face cu persoane care aveau o motivație greșită, predicându-l pe Cristos din invidie. Scopul lor era acela de a compromite reputația lui Pavel și autoritatea sa de apostol, din cauza cărora erau invidioși. Ei au încercat să-l descurajeze și să-l demoralizeze pe apostolul Pavel când acesta era închis. Ei urmăreau să devină influenți pentru a-și atinge scopurile egoiste. (Flp 1:15-17)

Pericolul faptului de a ceda invidiei. Cei care își ating scopurile prin înșelătorie sau violență s-ar putea bucura, pentru un timp, de prosperitate, de siguranță și de o bună sănătate. Chiar și moartea celor răi poate fi liniștită, fără prea mari dureri. Când un slujitor al lui Dumnezeu se gândește la situația lui mai puțin favorabilă, el ar putea permite ca invidia față de cei răi să îl determine să nu mai aprecieze valoarea faptului de a înfăptui voința divină, așa cum i s-a întâmplat psalmistului Asaf. (Ps 73:2-14) De aceea, în Scripturi sunt consemnate în repetate rânduri motive întemeiate de a nu-i invidia pe cei răi și de a nu le adopta conduita: Cei care practică nelegiuirea sunt trecători ca iarba care se ofilește repede în căldura dogoritoare a soarelui. (Ps 37:1, 2) Indiferent cât de prosperi sunt cei care își ating obiectivele prin violență, Iehova îi detestă, iar blestemul său este peste ei. (Pr 3:31-33) Ei nu au niciun viitor. (Pr 23:17, 18; 24:1, 19, 20)

Deznodământul tragic al invidiei este redat în proverbul inspirat: „Omul invidios [sau „lacom”] aleargă după bogății și nu știe că sărăcia va veni peste el”. (Pr 28:22) O persoană cu un ochi invidios se îndreaptă, de fapt, spre sărăcie. În timp ce se străduiește să se ridice la nivelul celor pe care îi invidiază, ea se degradează din punct de vedere moral, sacrificând principiile drepte. Chiar dacă reușește să dobândească bogății, acestea sunt doar temporare și trebuie lăsate în urmă la moarte. Prin urmare, această persoană ʻa alergat’ după nimic. Isus a inclus invidia [sau „un ochi invidios”, lit. „ochi rău”] printre lucrurile rele care vin dinăuntrul unui om și care îl întinează. (Mr 7:22, 23)

Invidia este o lucrare detestabilă a cărnii care împiedică o persoană să moștenească Regatul lui Dumnezeu. (Ga 5:19-21) Toți cei care persistă în această atitudine „merită moartea”. (Ro 1:29, 32) Totuși, cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, tendința spre invidie poate fi evitată. (Ga 5:16-18, 25, 26; Tit 3:3-5; 1Pe 2:1)