ELI, I
[Înălțat; Ridicat]
Mare preot al Israelului și, fără îndoială, un descendent al lui Itamar, care apare al patrulea în enumerarea fiilor lui Aaron. (Compară cu 2Sa 8:17; 1Re 2:27; 1Cr 24:3; Ex 6:23.) Eli a judecat Israelul în calitate de mare preot 40 de ani. Samuel și-a început activitatea de profet în această perioadă. (1Sa 4:18; 3:10-13, 19-21) În zilele lui Eli, israeliții sufereau de foame spirituală, căci „rareori venea un cuvânt de la Iehova și viziunile nu erau prea răspândite”. (1Sa 3:1)
Eli este menționat prima dată în 1 Samuel, capitolul 1. El stă pe scaun lângă ușorul ușii tabernacolului și o mustră pe Ana, o femeie dreaptă, despre care crede că este beată. În realitate, ea doar se roagă îndelung lui Iehova în fața tabernacolului. După ce Ana îi zice că nu este beată, ci că dă glas marii sale îngrijorări și dureri înaintea lui Iehova, Eli îi spune să plece în pace. Iehova răspunde la rugăciunea Anei, iar ea dă naștere unui fiu, căruia îi pune numele Samuel. De îndată ce îl înțarcă, Ana își respectă promisiunea și îl duce pe Samuel la tabernacol, ca să slujească acolo. (1Sa 1:9-18, 20, 24, 28; 2:11, 18)
Prea îngăduitor cu fiii săi. Eli este prea îngăduitor cu fiii săi Hofni și Fineas și nu le aplică disciplinarea lui Iehova, neglijându-și astfel datoria de tată și de mare preot al Israelului. Cei doi fii ai săi slujesc ca preoți, dar sunt „niște netrebnici”, fiind preocupați doar să-și umple stomacul și să-și satisfacă dorințele sexuale necurate. Ei nu se mulțumesc cu porția din jertfă care le revine potrivit legii lui Dumnezeu. În plus, ei iau din jertfă înainte ca Iehova să-și primească partea – adică înainte ca grăsimea să fie pusă să fumege pe altar –, trimițând un slujitor să ceară carne crudă de la cel care oferă jertfa. Acești fii lacomi și depravați ai lui Eli abuzează de poziția lor la cortul întâlnirii, furând și practicând alte nelegiuiri; astfel, ei pângăresc închinarea curată la Iehova. Chiar și când fiii săi corupți au relații imorale cu femeile care slujesc la intrarea în tabernacol, Eli nu-i înlătură din funcție, ci doar îi mustră cu blândețe. El își onorează fiii mai mult decât îl onorează pe Iehova. (1Sa 2:12-17, 22-25, 29)
După o vreme, un profet al lui Dumnezeu îi aduce lui Eli un mesaj de avertizare sumbru: Puterea și influența casei lui Eli ‘vor fi tăiate’, astfel că niciun bărbat din casa lui nu va mai trăi până la bătrânețe. În plus, fiii săi corupți vor muri amândoi în aceeași zi. (1Sa 2:27-36) Mai târziu, Iehova reiterează sentința nefavorabilă împotriva casei lui Eli prin nimeni altul decât micuțul Samuel. (1Sa 3:11-14) Lui Samuel îi este teamă să-i transmită lui Eli mesajul. Dar, în cele din urmă, la cererea lui Eli, i-l spune. Atunci Eli se supune cu umilință, zicând: „Este Iehova. Să facă ce este bine în ochii săi!”. (1Sa 3:15-18)
Iehova execută judecata asupra casei lui Eli. Pedeapsa nu întârzie să vină, exact așa cum a fost anunțată de Dumnezeu. Israelul pierde în jur de 4 000 de bărbați în lupta cu filistenii. Atunci israeliții decid să aducă în tabără Arca de la Șilo, gândindu-se că vor fi salvați din mâna dușmanilor. Dar filistenii își intensifică eforturile, astfel că ucid 30 000 de israeliți și capturează Arca. Hofni și Fineas, care însoțeau Arca, se numără printre victime. Un bărbat din Beniamin fuge de pe câmpul de luptă pentru a-i da de veste lui Eli. Orb și slăbit, Eli, în vârstă de 98 de ani, stă pe un scaun la marginea drumului, iar inima îi tremură pentru Arcă. La auzul veștii că Arca a fost capturată, Eli cade pe spate și își rupe gâtul. (1Sa 4:2-18)
Mai târziu, pedeapsa împotriva casei lui Eli continuă să fie aplicată de regele Saul. El poruncește fără milă uciderea preoților din Nob, care erau descendenți ai lui Eli prin Ahitub, fiul lui Fineas. (1Sa 14:3; 22:11, 18) Doar Abiatar, un fiu al lui Ahimelec, scapă de masacru și continuă să slujească în calitate de preot pe parcursul întregii domnii a lui David. (1Sa 22:20; 2Sa 19:11) Însă Solomon îl demite pe Abiatar deoarece acesta l-a susținut pe Adonia, un conspirator rebel. (1Re 1:7; 2:26, 27) Astfel s-a împlinit judecata lui Iehova asupra casei lui Eli, iar descendenții săi au fost înlăturați pentru totdeauna din funcția de mare preot. (1Sa 3:13, 14)