DIVORȚ

Dizolvarea legală a căsătoriei; implică ruperea legăturii conjugale dintre un soț și o soție. Mai mulți termeni din limbile originale redați prin „divorț” înseamnă literalmente „a alunga” (De 22:19, NTR), „a părăsi”, „a izgoni”, „a lăsa”. (Compară cu Deuteronomul 24:1, 3, unde expresia „certificat de divorț” înseamnă literalmente „carte de despărțire”, NTR.)

Când i-a unit pe Adam și pe Eva în căsătorie, Iehova nu a prevăzut divorțul. Isus Cristos a arătat clar acest lucru când a răspuns la întrebarea fariseilor: „Îi este permis unui bărbat să divorțeze de soția lui din orice motiv?”. Cristos a arătat că scopul lui Dumnezeu era ca un bărbat să-și părăsească tatăl și mama și să se alipească de soția sa, cei doi devenind o singură carne. Apoi Isus a adăugat: „Astfel, nu mai sunt doi, ci o singură carne. Deci ce a pus Dumnezeu în același jug omul să nu despartă”. (Mt 19:3-6; compară cu Ge 2:22-24.) Fariseii l-au întrebat în continuare: „Atunci de ce a poruncit Moise ca bărbatul să-i dea un certificat de divorț și să divorțeze de ea?”. Isus le-a răspuns: „Din cauza inimii voastre împietrite a permis Moise să divorțați de soțiile voastre, dar n-a fost așa de la început.” (Mt 19:7, 8)

Ca o concesie, Iehova le-a permis israeliților să divorțeze din diferite motive, dar a reglementat acest lucru în Legea sa dată Israelului prin Moise. În Deuteronomul 24:1 citim: „Dacă un bărbat se căsătorește cu o femeie, dar nu este mulțumit de ea fiindcă a găsit ceva necuviincios la ea, să-i scrie un certificat de divorț, să i-l dea și s-o lase să plece din casa lui”. Totuși, nu era specificat concret ce însemna acel „ceva necuviincios”. Nu era vorba despre adulter, întrucât legea dată de Dumnezeu Israelului prevedea ca cei care se făceau vinovați de adulter să fie omorâți, nicidecum să divorțeze. (De 22:22-24) Fără îndoială, lucrul „necuviincios” care putea da dreptul unui soț evreu să divorțeze de soția sa se referea la chestiuni serioase, cum ar fi o lipsă crasă de respect a soției față de soțul ei sau un comportament care aducea dezonoare asupra casei soțului ei. Întrucât Legea spunea clar „să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți”, putem trage concluzia că greșelile minore nu puteau fi invocate ca pretexte pentru a divorța de soție, fără ca soțul să fie pedepsit pentru acest lucru. (Le 19:18)

În zilele lui Maleahi, mulți soți se purtau în mod trădător cu soțiile tinereții lor, divorțând de ele din tot felul de motive, probabil pentru a se căsători cu femei păgâne mai tinere. În loc să susțină legea lui Dumnezeu, preoții au tolerat aceste lucruri, iar Iehova a fost profund nemulțumit de această situație. (Mal 2:10-16) Faptul că bărbații evrei din zilele lui Isus divorțau din diverse motive este evident din întrebarea fariseilor adresată lui Isus: „Îi este permis unui bărbat să divorțeze de soția lui din orice motiv?”. (Mt 19:3)

Printre israeliți, se obișnuia ca un bărbat să plătească un preț de mireasă pentru femeia cu care se căsătorea, iar ea era considerată proprietatea lui. Deși se bucura de binecuvântări și privilegii, femeia îi era subordonată soțului ei în căsătorie. Acest lucru este evident în Deuteronomul 24:1-4, unde se arată că soțul putea divorța de soție, dar nu se spune că o soție putea divorța de soțul ei. Întrucât era considerată proprietatea lui, ea nu putea divorța de el. Primul caz din istoria laică a Israelului a unei femei care a încercat să divorțeze de soțul ei este cel al Salomeei, sora regelui Irod, care i-a trimis soțului ei, guvernatorul Idumeei, un document de desfacere a căsătoriei. (Antichități iudaice, XV, VII, 10) Când Isus a fost pe pământ, fie începeau să apară cazuri de divorț din partea femeilor, fie el a prevăzut că acest lucru avea să se întâmple, deoarece a spus: „Dacă o femeie, după ce a divorțat de soțul ei, se căsătorește cu altul, se face vinovată de adulter”. (Mr 10:12)

Certificatul de divorț. Din cauza modului greșit în care a fost aplicată ulterior Legea mozaică, n-ar trebui să tragem concluzia că unui israelit îi era ușor să divorțeze de soția sa. Pentru a face acest lucru, el trebuia să urmeze câteva formalități. El trebuia „să-i scrie un certificat de divorț, să i-l dea și s-o lase să plece din casa lui”. (De 24:1) Deși Scripturile nu oferă detalii suplimentare, această procedură legală presupunea, după cât se pare, consultarea unor bărbați autorizați să se ocupe de astfel de probleme; ei, probabil, încurajau mai întâi cuplul să se împace. Timpul necesar pregătirii certificatului și finalizarea demersurilor în vederea divorțului îi ofereau soțului posibilitatea de a-și reanaliza decizia. Trebuiau să existe motive întemeiate de divorț; de aceea, când erau aplicate corect, legile descurajau deciziile pripite de a divorța. De asemenea, aceste proceduri au avut scopul și de a proteja drepturile și interesele soției. Scripturile nu dezvăluie conținutul ‘certificatului de divorț’.

Recăsătorirea persoanelor divorțate. În Deuteronomul 24:1-4 este menționat și că o femeie divorțată pleca din casa soțului ei și putea deveni soția altui bărbat, adică era liberă să se recăsătorească. De asemenea, se mai adaugă: „Dacă și al doilea bărbat o urăște și îi scrie un certificat de divorț, i-l dă și o lasă să plece din casa lui sau dacă al doilea bărbat care s-a căsătorit cu ea moare, primului ei soț, care a lăsat-o să plece de la el, nu-i va fi permis s-o ia din nou de soție deoarece este necurată pentru el; Iehova detestă lucrul acesta. Să nu aduci păcatul asupra țării pe care Iehova, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire”. Fostului soț nu i se permitea să o primească pe soția divorțată înapoi. Această măsură fusese probabil implementată pentru a împiedica orice formă de complot între primul soț și soția sa recăsătorită pentru ca ea să divorțeze de al doilea soț sau să-i cauzeze moartea cu scopul recăsătoririi cu primul soț. Dacă fostul ei soț ar fi luat-o înapoi, acest lucru ar fi fost necurat în ochii lui Dumnezeu; primul soț s-ar fi făcut de râs deoarece o respinsese pentru că a găsit „ceva necuviincios” la ea și apoi a primit-o înapoi, după ce a fost căsătorită legal cu un alt bărbat.

Faptul că primul soț nu se putea recăsători cu fosta sa soție după ce aceasta fusese căsătorită cu un alt bărbat, chiar dacă acel bărbat ar fi divorțat de ea sau ar fi murit, l-a făcut, fără îndoială, pe soț să se gândească bine înainte de a desface căsătoria. (Ier 3:1) Cu toate acestea, nu era prevăzut nimic care să-l împiedice să se recăsătorească cu fosta sa soție dacă aceasta nu se recăsătorise de la desfacerea primei căsătorii.

Alungarea soțiilor păgâne. Înainte de a intra în Țara Promisă, israeliților li s-a poruncit să nu se înrudească cu popoarele păgâne care locuiau acolo. (De 7:3, 4) Totuși, în zilele lui Ezra, mulți evrei își luaseră soții străine, iar Ezra, în rugăciunea adresată lui Dumnezeu, a recunoscut că se făceau vinovați de neascultare în această privință. La îndemnul lui Ezra și recunoscându-și păcatul, bărbații din Israel care se căsătoriseră cu femei străine le-au alungat „împreună cu copiii lor”. (Ezr 9:10–10:44)

Pe de altă parte, creștinii, care proveneau din toate națiunile (Mt 28:19), nu trebuiau să divorțeze de un partener care nu se închina lui Iehova și nici nu trebuiau să se separe de un asemenea partener, așa cum reiese din sfatul inspirat al lui Pavel. (1Co 7:10-28) Însă, creștinii care doreau să se recăsătorească erau îndemnați să se căsătorească „numai în Domnul”. (1Co 7:39)

Divorțul luat în considerare de Iosif. În timp ce Maria îi era promisă în căsătorie lui Iosif, ea a rămas însărcinată prin spiritul sfânt înainte ca ei să fie împreună. Relatarea spune: „Dar Iosif, soțul ei, care era drept și nu voia să o facă de rușine în public, s-a gândit să divorțeze de ea în secret”. (Mt 1:18, 19) Întrucât logodna era un angajament foarte serios printre evreii din acea vreme, termenul „divorț” este folosit în acest context pe bună dreptate.

Dacă o tânără logodită avea relații sexuale cu un alt bărbat, trebuia să fie omorâtă cu pietre, asemenea unei femei care a comis adulter. (De 22:22-29) În cazurile în care se ajungea la omorârea cu pietre, vinovăția unei persoane se stabilea pe baza mărturiei a doi martori. (De 17:6, 7) În mod evident, Iosif nu a avut martori împotriva Mariei. Ea era însărcinată, dar Iosif nu a înțeles situația în profunzime până când nu i-a fost explicată de îngerul lui Iehova. (Mt 1:20, 21) Nu se precizează dacă Iosif a intenționat să-i dea un certificat în urma divorțului „în secret”; dar, cu siguranță, el intenționa să acționeze în armonie cu principiile din Deuteronomul 24:1-4, poate dându-i certificatul de divorț în prezența a doar doi martori, astfel încât problema să fie soluționată în mod legal, fără a o expune unei rușini inutile. Cu toate că Matei nu dă multe detalii referitoare la pașii pe care voia Iosif să îi urmeze, el arată că Iosif voia să o trateze pe Maria cu milă. Iosif nu este considerat a fi un om nedrept, ci, din contră, el „era drept și nu voia să o facă de rușine în public”, de aceea „s-a gândit să divorțeze de ea în secret”. (Mt 1:19)

Situații în care divorțul era interzis în Israel. Conform legii date de Dumnezeu poporului Israel, existau situații în care divorțul nu putea avea loc. Se putea întâmpla ca un bărbat să își ia o soție, să aibă relații sexuale cu ea, iar, mai apoi, să ajungă să o urască. El putea pretinde că nu fusese virgină când s-a căsătorit cu ea, acuzând-o astfel de fapte rușinoase și defăimând-o. Când părinții fetei aduceau dovada că fata fusese virgină în momentul căsătoriei, bătrânii orașului trebuiau să îl disciplineze pe cel care făcuse acuzații false. Ei trebuiau să-l amendeze cu 100 de sicli de argint (220 $), banii să-i dea tatălui fetei, iar ea să rămână soția bărbatului, întrucât se spunea: „nu-i va fi permis să divorțeze de ea toată viața”. (De 22:13-19) În plus, dacă se descoperea că un bărbat s-a culcat cu o tânără virgină care nu era logodită, Legea prevedea: „Bărbatul care s-a culcat cu ea trebuie să-i dea tatălui fetei 50 de sicli de argint [110 $], iar ea va deveni soția lui. Întrucât a umilit-o, nu-i va fi permis să divorțeze de ea toată viața”. (De 22:28, 29)

Care este singurul motiv biblic pentru divorț pentru creștini?

În Predica de pe Munte, Isus Cristos a spus: „De asemenea, s-a zis: «Cine divorțează de soția lui să-i dea un certificat de divorț». Dar eu vă spun că cine divorțează de soția lui dintr-un alt motiv decât imoralitatea sexuală o pune în pericolul de a comite adulter și cine se căsătorește cu femeia divorțată se face vinovat de adulter”. (Mt 5:31, 32) De asemenea, după ce le-a spus fariseilor că posibilitatea de a divorța de soțiile lor nu a fost prevăzută „de la început”, Isus a spus: „Eu vă spun că cine divorțează de soția lui din alt motiv decât imoralitatea sexuală și se căsătorește cu alta se face vinovat de adulter”. (Mt 19:8, 9) În prezent, se face în general o distincție între „imoralitate sexuală” și „adulter”. Expresia „imoralitate sexuală” este adesea folosită pentru a se referi la relații sexuale consensuale între persoane necăsătorite. Pe de altă parte, termenul „adulter” este folosit cu referire la relații sexuale consensuale între o persoană căsătorită și o persoană de sex opus care este alta decât partenerul său de căsătorie. Cu toate acestea, conform articolului IMORALITATE SEXUALĂ, expresia „imoralitate sexuală” este o redare a cuvântului grecesc porneía și include toate formele de relații sexuale nelegitime în afara căsătoriei. De aceea, cuvintele lui Isus din Matei 5:32 și 19:9 arată că singurul motiv valid de divorț care rupe legătura căsătoriei este porneía comisă de oricare dintre soți. Un continuator al lui Cristos poate hotărî să divorțeze dacă dorește, având posibilitatea de a se recăsători, „însă numai în Domnul”. (1Co 7:39)

Actele sexuale imorale comise de o persoană căsătorită cu o persoană de același sex (homosexualitate) sunt necurate și dezgustătoare. Cei care practică astfel de acte și nu se căiesc nu vor moșteni Regatul lui Dumnezeu. Bineînțeles, Biblia condamnă și bestialitatea. (Le 18:22, 23; Ro 1:24-27; 1Co 6:9, 10) Toate aceste acte extrem de dezgustătoare sunt incluse în spectrul larg acoperit de termenul porneía. Demn de remarcat este că, sub Legea mozaică, homosexualitatea și bestialitatea erau pedepsite cu moartea, permițându-i partenerului nevinovat să se recăsătorească. (Le 20:13, 15, 16)

Isus Cristos a spus că „cine continuă să privească o femeie astfel încât s-o dorească a și comis adulter cu ea în inima lui”. (Mt 5:28) Totuși, Isus nu a spus că ce era în inimă, dar neîmplinit în realitate, putea constitui motiv de divorț. Cuvintele lui Cristos arată că cineva trebuie să-și păstreze inima curată și să nu-și alimenteze mintea cu gânduri și dorințe nepotrivite. (Flp 4:8; Iac 1:14, 15)

Legea rabinică evreiască sublinia obligația persoanelor căsătorite de a avea relații sexuale și îi dădea unui bărbat dreptul de a divorța de soția sa dacă aceasta nu putea avea copii. Totuși, Scripturile nu le dau creștinilor dreptul de a divorța dintr-un astfel de motiv. Infertilitatea Sarei, care a durat mulți ani, nu l-a determinat pe Avraam să divorțeze de ea; același lucru a fost valabil și în cazul lui Isaac și al Rebecăi, al lui Iacob și al Rahelei și al preotului Zaharia și al Elisabetei. (Ge 11:30; 17:17; 25:19-26; 29:31; 30:1, 2, 22-25; Lu 1:5-7, 18, 24, 57)

Nu există nicio bază scripturală pentru ca un creștin să divorțeze de partenerul său dacă acesta este incapabil din punct de vedere fizic să întrețină relații sexuale, dacă se îmbolnăvește mintal sau dacă suferă de o boală incurabilă sau gravă. Într-o astfel de situație, iubirea îl va îndemna pe un creștin să arate îndurare față de partenerul său, în loc să divorțeze de acesta. (Ef 5:28-31) Biblia nu le oferă creștinilor nici dreptul de a divorța din cauza diferențelor de religie; dimpotrivă, ea arată că, rămânând cu un partener necredincios, un creștin îl poate câștiga ajutându-l să accepte adevărul. (1Co 7:12-16; 1Pe 3:1-7)

În Predica de pe Munte, Isus a spus că „cine divorțează de soția lui dintr-un alt motiv decât imoralitatea sexuală o pune în pericolul de a comite adulter și cine se căsătorește cu femeia divorțată se face vinovat de adulter”. (Mt 5:32) Prin aceste cuvinte, Cristos a arătat că, dacă un soț divorțează de soția lui din alte motive decât „imoralitatea sexuală” (porneía), el o expune riscului de a comite adulter în viitor. De aceea, un astfel de divorț nu desface legătura conjugală, așa că soția nevinovată nu este liberă să se căsătorească și să aibă relații sexuale cu un alt bărbat. Când a spus că „cine se căsătorește cu femeia divorțată se face vinovat de adulter”, Cristos s-a referit la o soție care era divorțată ‘din alte motive decât imoralitatea sexuală’ (porneía). O astfel de femeie este divorțată din punct de vedere legal, dar nu și din punct de vedere scriptural.

Asemenea lui Matei (Mt 19:3-9), și Marcu menționează afirmația lui Isus adresată fariseilor cu referire la divorț: „Cine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta se face vinovat de adulter față de ea, iar dacă o femeie, după ce a divorțat de soțul ei, se căsătorește cu altul, se face vinovată de adulter”. (Mr 10:11, 12) O remarcă asemănătoare este consemnată și în Luca 16:18, unde se spune: „Cine divorțează de soția lui și se căsătorește cu altă femeie se face vinovat de adulter și cine se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei se face vinovat de adulter”. (Lu 16:18) La prima vedere, versetele din Marcu și Luca par să interzică orice formă de divorț în rândul continuatorilor lui Cristos sau să indice că o persoană divorțată se poate recăsători doar după moartea fostului partener. Totuși, aceste pasaje trebuie înțelese prin prisma citatului complet consemnat de Matei. El folosește expresia „din alt motiv decât imoralitatea sexuală” (Mt 19:9; vezi și 5:32), arătând astfel că ceea ce au menționat Marcu și Luca se aplică în cazurile de divorț care nu au ca motiv „imoralitatea sexuală” (porneía) comisă de unul dintre partenerii de căsătorie.

Totuși, Scripturile nu obligă o persoană să divorțeze de partenerul său care a comis adulter, dar s-a căit. Un creștin poate arăta îndurare, așa cum și Osea a primit-o înapoi pe soția sa infidelă, Gomer, și așa cum și Iehova le-a arătat îndurare israeliților care se căiseră de adulterul spiritual. (Os 3)

Normele inițiale ale lui Dumnezeu sunt restabilite. Afirmația lui Isus Cristos a arătat în mod clar că normele inițiale înalte ale lui Iehova Dumnezeu cu privire la căsătorie aveau să fie restabilite, iar cei care aveau să devină discipoli ai lui Isus trebuiau să își însușească aceste norme înalte. Deși concesiile Legii mozaice erau încă în vigoare, adevărații discipoli ai lui Isus care făceau voința Tatălui său și respectau cuvintele lui Isus (Mt 7:21-29) nu aveau să se mai folosească de acestea pentru a avea ‘o inimă împietrită’ față de partenerul lor de căsătorie. (Mt 19:8) Ei nu aveau să încalce principiile divine inițiale cu privire la căsătorie, divorțând de partenerul lor din alte motive decât cel menționat de Isus, „imoralitatea sexuală” (porneía).

O persoană necăsătorită care comite imoralitate sexuală cu o prostituată devine „un singur corp” cu aceasta. În mod asemănător, o persoană care comite adulter devine „un singur corp” nu cu partenerul său de căsătorie, ci cu cel cu care a avut relații sexuale. De aceea, persoana care a comis adulter păcătuiește nu doar împotriva propriului său corp, ci și împotriva partenerului său de căsătorie cu care a fost până atunci „o singură carne”. (1Co 6:16-18) Prin urmare, adulterul oferă un motiv valid pentru divorț conform principiilor lui Dumnezeu. În cazul adulterului, un divorț legal rupe definitiv legătura căsătoriei și îi permite partenerului nevinovat să se recăsătorească în mod onorabil. (Ev 13:4)

Divorțul în sens simbolic. În Biblie se face referire la căsătorie în mod simbolic. (Is 54:1, 5, 6; 62:1-6) Divorțul, sau alungarea soției, este și el menționat în mod simbolic. (Ier 3:8)

În 607 î.e.n., babilonienii au cucerit regatul lui Iuda, au distrus Ierusalimul, iar pe locuitorii acestuia i-au dus în exil. Cu mulți ani înainte, Iehova le-a transmis evreilor exilați următoarele cuvinte profetice: „Unde este certificatul de divorț al mamei voastre, pe care am alungat-o?” (Is 50:1) „Mama” lor, poporul Israel, a fost alungată pe bună dreptate, nu pentru că Iehova încălcase legământul și începuse procedurile de divorț, ci pentru că ea însăși încălcase legământul Legii. Totuși, câțiva evrei s-au căit și l-au rugat pe Iehova să le permită să se întoarcă în țara lor și să redevină Soțul simbolic al națiunii. De dragul numelui său, Iehova și-a ținut promisiunea; drept urmare, în 537 î.e.n., după ce țara fusese pustie 70 de ani, Iehova și-a adus poporul înapoi. (Ps 137:1-9; vezi CĂSĂTORIE.)