DAVID

[probabil, Iubit]

În Traducerea lumii noi în limba română, numele „David” apare de 1 084 de ori în Scripturile ebraice (de 78 de ori în antetul a 73 de psalmi) și de 59 de ori în Scripturile grecești creștine. Dintre toate personajele din Scripturile ebraice, doar Moise și Avraam sunt menționați mai des decât David de către scriitorii Scripturilor grecești creștine. Cele 1 143 de ocurențe ale numelui David fac referire fie la al doilea rege al Israelului, fie la cel pe care acesta l-a reprezentat în mod simbolic: „Isus Cristos, fiul lui David”. (Mt 1:1)

Acest păstor, muzician, poet, soldat, om de stat, profet și rege este o figură proeminentă în Scripturile ebraice. El a fost un războinic neînfricat pe câmpul de luptă, a îndurat greutăți și adversități, a fost un conducător și un comandant puternic, cu un curaj de nezdruncinat, dar, totodată, a fost suficient de umil pentru a-și recunoaște greșelile și a se căi de păcatele sale grave. David avea o inimă plină de compasiune tandră și îndurare, iubea adevărul și dreptatea, dar, mai presus de toate, avea încredere deplină în Dumnezeul său, Iehova.

David făcea parte din linia genealogică a lui Iuda, prin Pereț, fiind un descendent al lui Boaz și Rut. (Ru 4:18-22; Mt 1:3-6) Era cel mai mic dintre cei opt fii ai lui Iese și avea două surori, probabil vitrege. (1Sa 16:10, 11; 17:12; 1Cr 2:16) Se pare că unul dintre frații săi a murit fără a avea copii, ceea ce ar explica absența sa din listele genealogice ulterioare. (1Cr 2:13-16) Numele mamei lui David nu este precizat. Unii au emis ipoteza că mama sa ar fi fost Nahaș, însă este mult mai probabil ca Nahaș să fi fost tatăl surorilor sale vitrege. (2Sa 17:25; vezi NAHAȘ nr. 2)

David era din Betleem (situat la circa 9 km S-S-V de Ierusalim), unde trăiseră strămoșii săi Iese, Obed și Boaz. Betleemul era numit uneori „orașul lui David” (Lu 2:4, 11; Ioa 7:42), însă nu trebuie confundat cu „Cetatea lui David”, Sionul din Ierusalim. (2Sa 5:7)

Tinerețea sa. David apare pentru prima oară în relatarea biblică păzind oile tatălui său pe un câmp din apropierea Betleemului. Un mileniu mai târziu, tot pe un câmp din apropierea Betleemului, îngerul lui Iehova le-a dat unor păstori vestea extraordinară despre nașterea lui Isus. (Luca 2:8-14) Samuel, trimis de Dumnezeu la casa lui Iese pentru a-l unge pe unul dintre fiii acestuia ca viitor rege, îi respinge pe cei șapte frați mai mari ai lui David, spunând: „Iehova nu l-a ales pe niciunul dintre aceștia”. În cele din urmă, David este adus de pe câmp. Când acest tânăr „rumen, cu ochi frumoși și plăcut la înfățișare” a intrat în încăpere, toți erau în așteptare, căci nu știau scopul vizitei lui Samuel. „Ridică-te și unge-l, căci el este!”, îi poruncește Iehova lui Samuel. Mai târziu, Iehova a spus despre David: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, un om după inima mea. El va face tot ce doresc”. (1Sa 16:1-13; 13:14; Fa 13:22)

Anii petrecuți ca păstor i-au influențat profund existența. Viața în aer liber l-a pregătit pentru perioada în care avea să fugă de mânia lui Saul. El a învățat să mânuiască bine praștia, a dat dovadă de perseverență și curaj și a fost dispus să caute și să salveze oile rătăcite, iar la nevoie, chiar să ucidă urși sau lei. (1Sa 17:34-36)

David a fost nu numai un războinic curajos, ci și un cântăreț la harpă virtuoz și un compozitor excepțional, talente pe care le-a cultivat, probabil, în timpul orelor îndelungate în care păzea oile. El a fost cunoscut și pentru inventarea unor instrumente muzicale. (2Cr 7:6; 29:26, 27; Am 6:5) Versurile compozițiilor sale, izvorâte dintr-o iubire profundă pentru Iehova, nu erau doar pentru destindere, ci reprezentau adevărate capodopere dedicate închinării la Iehova și glorificării Lui. Anteturile a cel puțin 73 de psalmi arată că David a fost cel ce i-a compus, deși unii scriitori ai Bibliei îi atribuie acestuia și alți psalmi. (Compară Ps 2:1 cu Fa 4:25; Ps 95:7, 8 cu Ev 4:7.) Anumiți psalmi, precum Psalmii 8, 19, 23 și 29, reflectă foarte probabil experiențele trăite de el ca păstor.

Viața de păstor l-a pregătit pe David pentru rolul și mai important de păstor al poporului lui Iehova, așa cum este scris: „[Iehova] l-a ales pe David, slujitorul său, și l-a luat de la țarcurile de oi, de la oile care alăptau și pe care le îngrijea; l-a făcut păstor peste Iacob, poporul său, și peste Israel, moștenirea sa”. (Ps 78:70, 71; 2Sa 7:8) Totuși, când a părăsit pentru prima dată turma tatălui său, David nu a plecat pentru a deveni rege, ci pentru a fi muzician la curtea regală, la recomandarea unui consilier al lui Saul. Pe lângă faptul că l-a prezentat pe David drept un bun muzician, acest consilier a mai zis: „El este un războinic curajos și puternic. Știe cum să vorbească, este frumos și Iehova este cu el”. (1Sa 16:18) Prin urmare, David cânta la harpă când Saul avea o dispoziție proastă, dar era și scutierul său. (1Sa 16:19-23)

Ulterior, din motive necunoscute, David s-a întors la casa tatălui său pentru o perioadă nedeterminată. Odată, când le ducea provizii fraților săi înrolați în armata lui Saul, care se afla atunci față în față cu armata filistenilor, David s-a înfuriat văzând și auzind cum Goliat îl batjocorea pe Iehova. „Cine este filisteanul acesta necircumcis ca să sfideze linia de bătaie a Dumnezeului celui viu?”, a întrebat David. (1Sa 17:26) Și a adăugat: „Iehova, care m-a scăpat din ghearele leului și ale ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean”. (1Sa 17:37) Cu permisiunea lui Saul, David, care ucisese cândva un leu și un urs, s-a îndreptat spre Goliat spunând: „Eu vin împotriva ta în numele lui Iehova al armatelor, Dumnezeul liniei de bătaie a Israelului, pe care l-ai sfidat”. Cu o mișcare rapidă, David a aruncat o piatră cu praștia și l-a doborât pe acest dușman. Apoi i-a luat sabia și l-a decapitat și s-a întors în tabără cu capul și sabia uriașului drept trofeu. (1Sa 17:45-54) (Pentru imaginea cu David și Goliat, vezi articolul special „Evenimente din timpul vieții lui David”.)

Este demn de menționat că textul Septuagintei, așa cum apare în Manuscrisul Vaticanus 1209 din secolul al IV-lea, omite pasajul de la 1 Samuel 17:55 până la cuvântul „filistenii” din 1 Samuel 18:6a. Biblia Bartolomeu Anania, 2009, omite și ea acest pasaj, menționând într-o notă de subsol că versetele respective nu apar în LXX. Biblia Moffatt (engl.) marchează aceste versete cu paranteze duble, cu excepția ultimului verset, considerându-le „adăugiri editoriale sau interpolări ulterioare”. Totuși, există dovezi care atestă autenticitatea textului masoretic. (Vezi SAMUEL [CĂRȚILE BIBLICE] [Pasaje care lipsesc din Septuaginta].)

Viața de fugar. (Pentru harta care prezintă aspecte din tinerețea lui David, vezi articolul special „Evenimente din timpul vieții lui David”.) Aceste evenimente derulate cu repeziciune au făcut ca David, un păstor necunoscut, să ajungă brusc în centrul atenției, ochii întregului Israel fiind ațintiți asupra lui. Aflat acum în fruntea războinicilor, David era întâmpinat cu bucurie și cu dansuri la întoarcerea din expedițiile victorioase împotriva filistenilor, femeile obișnuind să cânte: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii”. (1Sa 18:5-7) „Tot Israelul și Iuda îl iubeau pe David”, iar Ionatan, fiul lui Saul, a încheiat un legământ cu el. Ei și-au promis să se iubească și să fie prieteni pe viață. Mai târziu, de acest legământ au beneficiat și Mefiboșet, fiul lui Ionatan, și Mica, nepotul acestuia. (1Sa 18:1-4, 16; 20:1-42; 23:18; 2Sa 9:1-13)

Această popularitate a stârnit invidia lui Saul, care a început ‘să-l privească cu suspiciune pe David’. De două ori, în timp ce David „cânta la harpă ca în alte dăți”, Saul a aruncat sulița spre el vrând să-l țintuiască de perete, dar în ambele ocazii Iehova l-a salvat. Saul promisese că își va da fiica celui care îl va ucide pe Goliat, dar acum ezita să i-o dea de soție lui David. În cele din urmă, el a fost de acord să i-o dea în căsătorie pe cea de-a doua fiică, pe Mical, cu condiția ca David să-i aducă „100 de prepuțuri ale filistenilor” – o cerință absurdă, menită să ducă la moartea lui David. Însă, cu mult curaj, David a dublat prețul de mireasă, aducându-i lui Saul 200 de prepuțuri, și s-a căsătorit cu Mical. Așadar, doi dintre copiii lui Saul au încheiat un legământ cu David, motivați de iubire, ceea ce l-a făcut pe Saul să-l urască și mai mult pe David. (1Sa 18:9-29) Astfel, într-o zi, când David cânta din nou înaintea lui, regele Saul a încercat pentru a treia oară să-l țintuiască de perete. În acea noapte, David a fugit; el nu l-a mai văzut pe Saul decât în împrejurări foarte neobișnuite. (1Sa 19:10)

David a petrecut următorii ani ca fugar, mergând adesea dintr-un loc în altul și fiind hăituit de un rege încăpățânat și rău, hotărât să-l ucidă. Mai întâi, David s-a refugiat la profetul Samuel, la Rama (1Sa 19:18-24), însă, când acest loc nu a mai fost sigur, s-a îndreptat spre orașul filistean, Gat. Pe drum s-a oprit la Nob, la marele preot Ahimelec, de la care a luat sabia lui Goliat. (1Sa 21:1-9; 22:9-23; Mt 12:3, 4) Dar și în Gat, viața lui David a fost amenințată. Pentru a scăpa, el a trebuit să se prefacă nebun, mâzgălind canaturile porții și lăsând saliva să-i curgă pe barbă. (1Sa 21:10-15) Având în minte această experiență, el a compus Psalmii 34 și 56. Apoi, David s-a refugiat în peștera din Adulam, unde i s-au alăturat familia și aproximativ 400 de bărbați săraci și plini de amărăciune. Psalmul 57 sau 142, ori ambii, fac probabil referire la șederea sa în această peșteră. De la Adulam, David s-a dus la Mițpa, în Moab, după care s-a întors în Iuda, în pădurea Heret. (1Sa 22:1-5) Când locuia în Cheila, a aflat că Saul se pregătea să-l atace, așa că el și oamenii săi, acum în număr de aproximativ 600, au plecat în pustiul Zifului. Saul a continuat să-l urmărească dintr-un loc în altul – din pustiul Zifului, de la Horeș, până în pustiul Maonului. Când era gata să pună mâna pe David, Saul a fost înștiințat că filistenii năvăliseră în țară. Atunci, el a renunțat pentru o vreme să-l urmărească, ceea ce i-a permis lui David să fugă la En-Ghedi. (1Sa 23:1-29) Din astfel de experiențe s-au născut psalmii magnifici în care David îl laudă pe Iehova pentru că l-a scăpat în mod miraculos de dușmani. (Psalmii 18, 59, 63 și 70)

La En-Ghedi, Saul a intrat într-o peșteră ca să-și facă nevoile. David, care se ascundea în fundul peșterii, s-a apropiat pe furiș de Saul și i-a tăiat marginea mantiei, dar i-a cruțat viața, spunând că pentru el era de neconceput să-i facă vreun rău regelui, întrucât era „unsul lui Iehova”. (1Sa 24:1-22)

După moartea lui Samuel. După moartea lui Samuel, David, care era încă fugar, s-a dus să locuiască în pustiul Paran. (Vezi PARAN.) El și oamenii săi au dat dovadă de bunătate față de Nabal, un crescător de vite bogat care avea turmele la Carmel, situat la sud de Hebron. Însă Nabal a fost nerecunoscător față de ei, i-a insultat și a refuzat să-i ajute. Intervenția înțeleaptă și promptă a lui Abigail, soția lui Nabal, l-a împiedicat pe David să-i omoare pe bărbații din casa acestui om. Nabal a fost lovit de Iehova și a murit. După aceea, David s-a căsătorit cu văduva lui Nabal, astfel că, pe lângă Ahinoam din Izreel, el a mai avut o soție, pe Abigail din Carmel. În timpul absenței îndelungate a lui David, Saul i-a dat-o pe Mical altui bărbat. (1Sa 25:1-44; 27:3)

David s-a refugiat pentru a doua oară în pustiul Zifului, iar Saul a reînceput să-l urmărească. David i-a asemănat pe Saul și pe cei 3 000 de bărbați care erau cu el cu niște oameni care căutau „un biet purice” și care urmăreau „o potârniche în munți”. Într-o noapte, David și Abișai s-au strecurat în tabăra lui Saul, când toți dormeau, și i-au luat lui Saul sulița și urciorul cu apă. Abișai voia să-l omoare pe Saul, dar David i-a cruțat viața pentru a doua oară, spunând că, judecând din punctul de vedere al lui Iehova, era de neconceput pentru el să ridice mâna asupra unsului lui Dumnezeu. (1Sa 26:1-25) Aceasta a fost ultima dată când David și-a văzut dușmanul.

Timp de un an și patru luni, David a locuit la Țiclag, în teritoriul filistenilor, departe de mâna lui Saul. Mulți viteji au fugit din armata lui Saul și li s-au alăturat fugarilor la Țiclag, ceea ce i-a permis lui David să atace orașele dușmanilor lui Israel din sud. În acest fel, el a apărat granițele lui Iuda și și-a întărit poziția de viitor rege. (1Sa 27:1-12; 1Cr 12:1-7, 19-22) Când filistenii se pregăteau să atace armata lui Saul, regele Achiș, crezând că David ajunsese „să fie urât de poporul său, Israel”, l-a invitat să i se alăture. Cu toate acestea, ceilalți domnitori ai filistenilor s-au opus, considerându-l pe David o amenințare. (1Sa 29:1-11) În bătălia finală de pe muntele Ghilboa, Saul și trei dintre fiii săi, inclusiv Ionatan, și-au pierdut viața. (1Sa 31:1-7)

Între timp, amaleciții au jefuit și au incendiat Țiclagul, luând cu ei toate femeile și copiii. David și oamenii săi au pornit imediat în urmărirea jefuitorilor, i-au ajuns din urmă și și-au luat înapoi soțiile, copiii și toate bunurile. (1Sa 30:1-31) Trei zile mai târziu, un amalecit a adus coroana și brățara lui Saul la David, lăudându-se că l-a ucis pe regele rănit și sperând să primească o răsplată. În pofida faptului că amalecitul mințea, David a poruncit să fie executat pentru că spusese: „Eu l-am omorât pe unsul lui Iehova”. (2Sa 1:1-16; 1Sa 31:4, 5)

Domnia sa. (Pentru harta care prezintă domnia lui David, vezi articolul special „Evenimente din timpul vieții lui David”.) Vestea tragică a morții lui Saul l-a îndurerat profund pe David. Deși Saul era dușmanul său înverșunat, David nu s-a bucurat de moartea sa, ci a plâns pentru că unsul lui Iehova murise. Cu inima frântă, David a compus un cântec de jale intitulat „Arcul”, în care deplânge căderea în luptă a lui Saul, cel mai mare dușman al său, și a lui Ionatan, cel mai bun prieten al său. El a scris: „Saul și Ionatan, bărbați iubiți și îndrăgiți în timpul vieții lor, nici în moarte n-au fost despărțiți!”. (2Sa 1:17-27)

David s-a mutat apoi la Hebron, unde bătrânii lui Iuda l-au uns rege peste tribul lor în anul 1077 î.e.n., când avea 30 de ani. Iș-Boșet, fiul lui Saul, a fost numit rege peste celelalte triburi. Însă, aproximativ doi ani mai târziu, Iș-Boșet a fost asasinat, iar ucigașii i-au adus lui David capul acestuia, sperând să fie răsplătiți. Dar David a poruncit să fie omorâți, la fel ca amalecitul care pretinsese că l-a ucis pe Saul. (2Sa 2:1-4, 8-10; 4:5-12) Această situație a determinat triburile care îl susținuseră până atunci pe fiul lui Saul să se alăture tribului lui Iuda. După un timp, o forță puternică formată din 340 822 de bărbați s-au strâns la Hebron și l-au făcut pe David rege peste tot Israelul. (2Sa 5:1-3; 1Cr 11:1-3; 12:23-40)

Domnește la Ierusalim. David a domnit la Hebron șapte ani și jumătate, după care, la porunca lui Iehova, și-a mutat capitala la Ierusalim, o fortăreață iebusită pe care o cucerise. Acolo, pe muntele Sion, a construit „Cetatea lui David” și a domnit încă 33 de ani. (2Sa 5:4-10; 1Cr 11:4-9; 2Cr 6:6) În timp ce locuia la Hebron, David și-a luat mai multe soții, a adus-o înapoi pe Mical și a avut mulți fii și fiice. (2Sa 3:2-5, 13-16; 1Cr 3:1-4) După ce s-a mutat la Ierusalim, David și-a luat și mai multe soții și concubine, care i-au născut și ele copii. (2Sa 5:13-16; 1Cr 3:5-9; 14:3-7)

Când filistenii au aflat că David devenise rege peste tot Israelul, au pornit să-l detroneze. La fel ca în trecut (1Sa 23:2, 4, 10-12; 30:8), David l-a întrebat pe Iehova dacă trebuia să urce la luptă împotriva lor, iar răspunsul a fost: „Urcă”. Iehova a lovit dușmanul cu o forță atât de mare, încât David a numit locul respectiv Baal-Perațim, care înseamnă „Stăpânul spărturilor”. Într-o confruntare ulterioară, Iehova i-a spus lui David să schimbe strategia: să-i înconjoare pe filisteni și să-i atace din spate. (2Sa 5:17-25; 1Cr 14:8-17)

David a încercat să aducă arca legământului la Ierusalim, dar planul său a eșuat deoarece Uza a atins Arca, iar Iehova l-a ucis. (2Sa 6:2-10; 1Cr 13:1-14) Aproximativ trei luni mai târziu, după pregătiri riguroase, Arca a fost adusă la Ierusalim. De data aceasta, preoții și leviții s-au sfințit, iar Arca a fost transportată pe umeri, nu într-un car, cum fusese transportată inițial. Îmbrăcat simplu, David și-a exprimat bucuria și entuziasmul pentru acest eveniment special „sărind și dansând înaintea lui Iehova”. Dar soția sa Mical l-a mustrat, spunându-i că s-a comportat ca „un om fără minte”. Din cauza acestei critici nejustificate, Mical „n-a avut copii până în ziua morții ei”. (2Sa 6:11-23; 1Cr 15:1-29)

În noua locație, David a așezat Arca în cortul pregătit pentru ea și a organizat închinarea la Iehova așa cum era organizată la Gabaon, unde se afla încă tabernacolul. El a numit portari și muzicieni și s-a asigurat că îi erau aduse mereu ofrande arse lui Iehova, „dimineața și seara”. (1Cr 16:1-6, 37-43) În plus, David a dorit să construiască un templu maiestuos din lemn de cedru pentru ca Arca să nu mai stea într-un cort. Dar Dumnezeu nu i-a permis să construiască templul, spunându-i: „Ai vărsat mult sânge și ai purtat mari războaie. Nu vei construi o casă pentru numele meu, căci ai vărsat înaintea mea mult sânge pe pământ”. (1Cr 22:8; 28:3) Cu toate acestea, Iehova a încheiat un legământ cu David, promițându-i că regalitatea va rămâne pentru totdeauna în familia sa. În plus, l-a asigurat că templul va fi construit de fiul său Solomon, al cărui nume derivă din cuvântul ebraic pentru „pace”. (2Sa 7:1-16, 25-29; 1Cr 17:1-27; 2Cr 6:7-9; Ps 89:3, 4, 35, 36)

În conformitate cu acest legământ, Iehova i-a permis lui David să-și extindă teritoriul de la râul Egiptului până la Eufrat, să-și consolideze granițele, să mențină pacea cu regele Tirului și să învingă toți dușmanii din jurul Israelului: filistenii, sirienii, moabiții, edomiții, amaleciții și amoniții. (2Sa 8:1-14; 10:6-19; 1Re 5:3; 1Cr 13:5; 14:1, 2; 18:1–20:8) Aceste victorii pe care i le-a dat Dumnezeu au făcut din David un conducător foarte puternic. (1Cr 14:17) Însă David nu a uitat niciodată că poziția sa nu se datora unei moșteniri sau victoriilor sale militare, ci lui Iehova, care îl așezase pe tronul regatului Israelului, ce prefigura Regatul lui Dumnezeu. (1Cr 10:14; 29:10-13)

Păcatul aduce nenorocire. Unul dintre cele mai triste episoade din viața lui David a avut loc în timpul campaniei militare îndelungate împotriva amoniților. Totul a început când regele, privind de pe terasa palatului, a zărit-o pe frumoasa Bat-Șeba făcând baie și a început să nutrească dorințe nepotrivite față de ea. (Iac 1:14, 15) Aflând că soțul ei, Urie, era plecat la război, David a poruncit ca femeia să fie adusă la palat, unde a avut relații sexuale cu ea. După un timp, regele a fost înștiințat că Bat-Șeba rămăsese însărcinată. Temându-se că avea să fie judecată în public și condamnată la moarte pentru comportament imoral, David i-a transmis imediat comandantului armatei să-l trimită pe Urie la Ierusalim, sperând că acesta va petrece noaptea cu soția sa. Însă, chiar și după ce David l-a îmbătat, Urie a refuzat să se ducă acasă, la Bat-Șeba. Disperat, David l-a trimis înapoi pe câmpul de luptă cu instrucțiuni secrete pentru Ioab, cerând ca Urie să fie pus în linia întâi, pentru a fi ucis. Planul a reușit. Urie a murit în luptă, văduva lui a ținut perioada obișnuită de doliu, după care David s-a căsătorit cu ea, înainte ca locuitorii orașului să-și dea seama că era însărcinată. (2Sa 11:1-27)

Însă Iehova a văzut totul și a scos la lumină această faptă reprobabilă. Dacă el ar fi lăsat cazul în mâinile judecătorilor umani, atât David, cât și Bat-Șeba ar fi fost condamnați la moarte potrivit Legii mozaice, iar copilul lor nenăscut, conceput în adulter, ar fi murit împreună cu mama sa. (De 5:18; 22:22) Dar Iehova s-a ocupat personal de acest caz și i-a arătat îndurare lui David datorită legământului încheiat cu el (2Sa 7:11-16) și datorită faptului că David însuși dăduse dovadă de îndurare în trecut (1Sa 24:4-7; compară cu Iac 2:13). În plus, Dumnezeu a văzut că cei doi răufăcători se căiseră sincer. (Ps 51:1-4) Cu toate acestea, fapta lor nu a fost lipsită de consecințe. Prin profetul Natan, Iehova a spus: „Iată că aduc nenorocirea împotriva ta chiar din casa ta”. (2Sa 12:1-12)

Și așa s-a și întâmplat. Copilul născut din adulterul cu Bat-Șeba s-a îmbolnăvit și a murit la scurt timp, în ciuda faptului că David a postit și a plâns șapte zile pentru el. (2Sa 12:15-23) Apoi, Amnon, întâiul născut al lui David, a violat-o pe sora sa vitregă Tamar, iar ulterior a fost ucis de fratele ei, spre durerea tatălui lor. (2Sa 13:1-33) Mai târziu, Absalom, al treilea fiu al lui David și unul dintre cei mai iubiți, a încercat să-i uzurpe tronul. Mai mult, el și-a disprețuit fățiș tatăl și l-a dezonorat în public, având relații sexuale cu concubinele acestuia. (2Sa 15:1–16:22) Umilirea lui David a atins punctul culminant când țara a fost aruncată într-un război civil, fiul luptând împotriva tatălui, război care s-a încheiat cu moartea lui Absalom. Aceasta a fost o lovitură grea pentru David, deoarece el nu voia ca fiul său să moară. (2Sa 17:1–18:33) În timp ce fugea de Absalom, David a compus Psalmul 3, în care spune: „Salvarea este a lui Iehova”. (Ps 3:8)

În pofida tuturor greșelilor și păcatelor sale grave, David a avut întotdeauna o inimă sinceră, căindu-se și implorând iertarea lui Iehova. Acest lucru s-a văzut clar în urma păcatului cu Bat-Șeba, când David a scris Psalmul 51 și a spus: „M-am născut vinovat de nelegiuire și în păcat m-a conceput mama mea”. (Ps 51:5) O altă ocazie în care David și-a recunoscut cu umilință păcatul a fost atunci când, instigat de Satan, a făcut un recensământ al bărbaților apți de luptă. (2Sa 24:1-17; 1Cr 21:1-17; 27:24; vezi RECENSĂMÂNT)

Achiziționarea terenului pentru templu. Când ciuma provocată de această greșeală a regelui a încetat, David a cumpărat aria de treierat a lui Ornan și a oferit ca jertfă lui Iehova vitele și sania de treierat. Pe acest teren, Solomon a construit mai târziu un templu magnific. (2Sa 24:18-25; 1Cr 21:18-30; 2Cr 3:1) David și-a dorit din inimă să construiască templul și, cu toate că nu i-a permis acest lucru, Dumnezeu i-a acordat privilegiul de a organiza o echipă foarte mare care să taie pietre și să strângă materiale, inclusiv 100 000 de talanți de aur (38 535 000 000 $) și 1 000 000 de talanți de argint (6 606 000 000 $), precum și aramă și fier în cantități ce nu puteau fi cântărite. (1Cr 22:2-16) Din averea sa personală, David a oferit aur de Ofir și argint purificat în valoare de peste 1 202 000 000 $. De asemenea, a furnizat planurile arhitecturale ale templului, primite prin inspirație divină, și a organizat zecile de mii de leviți în grupuri pentru serviciul de la casa lui Iehova, inclusiv un cor numeros de cântăreți și muzicieni. (1Cr 23:1–29:19; 2Cr 8:14; 23:18; 29:25; Ezr 3:10)

Sfârșitul domniei. Spre sfârșitul vieții, regele David, ajuns acum la 70 de ani și țintuit la pat, a continuat să culeagă roadele amare ale păcatelor sale. Al patrulea fiu al său, Adonia, a încercat să se autoproclame rege fără știrea sau consimțământul tatălui său și, mai grav, fără aprobarea lui Iehova. Când a aflat vestea, David a poruncit imediat ca fiul său Solomon, alesul lui Iehova, să fie proclamat oficial rege și întronat. (1Re 1:5-48; 1Cr 28:5; 29:20-25; 2Cr 1:8) David l-a sfătuit apoi pe Solomon să umble pe căile lui Iehova, să respecte instrucțiunile și poruncile Sale și să acționeze cu înțelepciune ca să prospere în toate lucrurile. (1Re 2:1-9)

După o domnie de 40 de ani, David a murit și a fost înmormântat în Cetatea lui David. Apostolul Pavel l-a inclus în lista de onoare a martorilor cu o credință remarcabilă. (1Re 2:10, 11; 1Cr 29:26-30; Fa 13:36; Ev 11:32) Citând Psalmul 110, Isus a spus că David l-a scris „sub inspirație”. (Mt 22:43, 44; Mr 12:36) Apostolii și alți scriitori ai Bibliei au citat adesea cuvintele lui David, recunoscând astfel că el a fost un profet al lui Dumnezeu. (Compară Ps 16:8 cu Fa 2:25; Ps 32:1, 2 cu Ro 4:6-8; Ps 41:9 cu Ioa 13:18; Ps 69:22, 23 cu Ro 11:9, 10; Ps 69:25 și 109:8 cu Fa 1:16, 20)

Modelul profetic. Profeții au făcut adesea mențiune la David și la casa lui regală fie cu referire la ultimii regi ai Israelului care au stat pe „tronul lui David” (Ier 13:13; 22:2, 30; 29:16; 36:30), fie în sens profetic. (Ier 17:25; 22:4; Am 9:11; Za 12:7-12) Unele profeții mesianice se concentrează asupra legământului încheiat de Iehova cu David pentru un regat. De exemplu, Isaia spune că cel numit „Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinț al Păcii” va sta pe „tronul lui David” pentru totdeauna. (Is 9:6, 7; compară și cu 16:5) Ieremia îl compară pe Mesia cu „un vlăstar drept” pe care Iehova ‘avea să i-l ridice lui David’. (Ier 23:5, 6; 33:15-17) Prin intermediul lui Ezechiel, Iehova îl numește pe Mesia „păstorul” și ‘slujitorul său David’. (Eze 34:23, 24; 37:24, 25)

Când îngerul a anunțat-o pe Maria că va avea un fiu numit Isus, el a declarat: „Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său”. (Lu 1:32) „Isus Cristos, fiul lui David” era moștenitorul tronului lui David atât din punct de vedere legal, cât și natural. (Mt 1:1, 17; Lu 3:23-31) Pavel a spus că, „potrivit cărnii”, Isus era „descendentul lui David”. (Ro 1:3; 2Ti 2:8) Și poporul l-a identificat pe Isus drept „Fiul lui David”. (Mt 9:27; 12:23; 15:22; 21:9, 15; Mr 10:47, 48; Lu 18:38, 39) Acest aspect era foarte important deoarece, așa cum recunoșteau chiar și fariseii, Mesia trebuia să fie fiul lui David. (Mt 22:42) După ce a fost înviat, Isus însuși a depus mărturie despre sine: „Eu, Isus, . . . sunt rădăcina și urmașul lui David”. (Re 22:16; și Re 3:7; 5:5)