BIRZAIT
Nume ce apare în genealogia tribului lui Așer în legătură cu familia lui Malchiel (1Cr 7:30, 31). Întrucât este singurul nume dintre cele menționate în 1 Cronici 7:30, 31 care nu apare în Geneza 46:17, în lista genealogică paralelă, unii erudiți consideră că „Birzait” este numele unui loc unde s-au stabilit descendenții lui Malchiel sau al unei regiuni în care Malchiel a fost un locuitor de seamă. Este posibil deci ca Malchiel să fie numit „tatăl lui Birzait” în același sens în care Șobal este numit „tatăl Chiriat-Iearimului”, iar Salma, „tatăl Betleemului” (1Cr 2:51, 52). Presupunând că Birzait este numele unui loc, unii consideră că ar corespunde cu Birzeit, aflat la circa 21 km N-N-V de Ierusalim. Însă Birzeitul se află aproape de hotarul sudic al teritoriului lui Efraim, nu pe teritoriul tribului lui Așer, astfel că, în pofida asemănării celor două nume, această identificare nu este verosimilă.