ARIEL

[Vatra altarului lui Dumnezeu; sau Leul lui Dumnezeu]

1. Moabit căruia i-au fost uciși cei doi fii de către Benaia (2Sa 23:20; 1Cr 11:22).

2. Una dintre cele nouă căpetenii cărora Ezra le-a dat sarcina specială de a găsi persoane potrivite să fie „slujitori pentru casa Dumnezeului nostru“. Aceasta se întâmpla în primăvara anului 468 î.e.n., când aproximativ 1 500 de bărbați israeliți, în frunte cu Ezra, se pregăteau să plece de la râul Ahava la Ierusalim (Ezr 8:15–17, 31).

3. Nume cu înțeles ascuns folosit în Isaia 29:1, 2, 7 cu referire la Ierusalim. Ierusalimul era locul unde se găsea templul lui Dumnezeu, în incinta căruia se afla altarul de jertfă. Din acest motiv, orașul era „vatra altarului lui Dumnezeu“. De asemenea, Ierusalimul avea rolul de centru al închinării curate. Totuși, Isaia 29:1–4 conține un mesaj rău prevestitor, și anume că Ierusalimul avea să fie distrus de babilonieni în 607 î.e.n. Orașul avea să devină atunci „vatra altarului“ într-un alt sens: pe străzile lui avea să curgă mult sânge, orașul avea să fie mistuit de foc și presărat cu trupurile victimelor distrugerii. Cauzele acestei nenorociri sunt menționate în versetele 9 la 16. Totuși, în Isaia 29:7, 8 se arată că națiunile care urmau să provoace distrugerea Ierusalimului nu aveau să-și atingă adevăratul lor scop.