ADMINISTRARE
Activitate de organizare și supraveghere, care vizează îndeplinirea unei responsabilități sau atingerea unui obiectiv.
Termenul ebraic pequddáh tradus prin „administrare” în 1 Cronici 26:30 provine din rădăcina paqád, care înseamnă „a vizita; a-și îndrepta atenția spre”. (Rut 1:6, n.s.) Termenul este redat și prin „grijă; supraveghere”. (2Cr 24:11; Nu 3:32; compară cu 2Re 11:18, n.s.; vezi SUPRAVEGHETOR)
Încă de la începutul istoriei umane, Dumnezeu i-a încredințat omului perfect sarcina de a se îngriji de pământ și de a stăpâni peste toate creaturile de pe acesta. (Ge 1:26-28) După răzvrătirea omului, îndeosebi după Potop, a fost înființat și ulterior adoptat pe scară largă un sistem patriarhal de administrare. Prin intermediul acestuia erau reglementate aspecte legate de familie și de proprietate, asigurându-se totodată respectarea normelor de conduită.
În timpul celor patruzeci de ani de peregrinare prin deșert, acționând în armonie cu voința divină, Moise a gestionat chestiunile națiunii Israel și a delegat responsabilități unor subordonați de încredere, oferind astfel un exemplu excelent de administrare. (Ex 18:19-26) În cadrul preoției, principala responsabilitate în ce privește administrarea îi revenea marelui preot. (Nu 3:5-10) Totuși, și altora le-au fost încredințate responsabilități de supraveghere și diferite sarcini legate de serviciul la tabernacol. (Nu 3:25, 26, 30-32, 36, 37; 4:16) După intrarea Israelului în Țara Promisă, judecătorii au îndeplinit rolul de administratori ai națiunii, având sprijinul divin. (Ju 2:16, 18; Rut 1:1)
După instaurarea regatului lui Israel, sistemul administrativ s-a dezvoltat și mai mult. În timpul regelui David, structura administrativă era destul de complexă, cuprinzând atât demnitari aflați direct în subordinea regelui, cât și administratori peste anumite regiuni de pe tot cuprinsul țării. (1Cr 26:29-32; 27:1, 16-22, 25-34) Tot în această perioadă, preoția a fost organizată în mod temeinic, unii preoți fiind numiți să coordoneze munca de la tabernacol, iar alții fiind numiți supraveghetori, judecători, portari, cântăreți și instrumentiști. De asemenea, au fost stabilite 24 de grupuri preoțești care să îndeplinească serviciile de la tabernacol. (1Cr 23:1-5; 24:1-19) Pe parcursul domniei regelui Solomon, sistemul administrativ s-a diversificat și mai mult, oferind un exemplu remarcabil de administrare eficientă în timpul construirii templului. (1Re 4:1-7, 26, 27; 5:13-18)
Și alte națiuni aveau un sistem administrativ complex, așa cum reiese din lista demnitarilor prezenți la inaugurarea statuii de aur, ridicată de regele Nebucadnețar. (Da 3:2, 3) Daniel însuși a fost numit „guvernator” (din termenul aramaic şelét) peste toată provincia Babilon, iar în subordinea lui erau Șadrac, Meșac și Abed-Nego, cărora li s-a încredințat „administrarea” (din termenul aramaic ʽavidáh) chestiunilor civile ale provinciei. (Da 2:48, 49)
Scripturile grecești creștine subliniază în repetate rânduri că cei numiți să supravegheze aplicarea și îndeplinirea în mijlocul poporului lui Dumnezeu a voinței divine revelate trebuie să își folosească în mod corespunzător autoritatea și responsabilitatea încredințate. În ocurențele din Scripturile grecești creștine, acest aspect este pus în legătură cu administrarea și supravegherea. (Lu 16:2-4; 1Co 9:17; Ef 3:2; Col 1:25; Tit 1:7) Deși această responsabilitate în fața lui Dumnezeu este de maximă importanță (Ps 109:8; Fa 1:20), Biblia arată că nici interesele celor care slujesc sub această administrare nu sunt neglijate. (1Pe 4:10; vezi ADMINISTRATOR)
Ce este „administrarea” pe care Dumnezeu a stabilit-o începând cu 33 e.n.?
În bunătatea sa nemeritată, Dumnezeu a stabilit „o administrare [în greacă, oikonomían, literalmente „organizarea unei case”] la împlinirea timpurilor fixate, ca să adune toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri și lucrurile de pe pământ”. (Ef 1:10; compară cu Lu 12:42, n.s.) Această „administrare”, sau activitate de organizare, inițiată de Dumnezeu la Penticosta din anul 33 e.n., se află în curs de desfășurare și are drept obiectiv unificarea tuturor creaturilor sale inteligente. Prima etapă a „administrării” lui Dumnezeu constă în strângerea din nou a „lucrurilor din ceruri”, cu alte cuvinte pregătirea congregației de moștenitori ai Regatului, care vor trăi în cer și care îl vor avea drept Conducător pe Isus Cristos. (Ro 8:16, 17; Ef 1:11; 1Pe 1:4) A doua etapă a acestei „administrări” vizează strângerea din nou a „lucrurilor de pe pământ”, cu alte cuvinte pregătirea celor care vor trăi într-un paradis pământesc. (Ioa 10:16; Re 7:9, 10; 21:3, 4)