Isus vindecă un orb din naştere

Este sabat. Isus se află încă în Ierusalim. Mergând prin oraş, el şi discipolii săi văd un cerşetor care este orb din naştere. Discipolii îl întreabă pe Isus: „Rabi, cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9:2).

Discipolii ştiu că omul nu are un suflet invizibil care să fi existat înainte de naştere, dar ei se întreabă, probabil, dacă o persoană ar putea păcătui în timp ce se află în pântecele mamei sale. Isus le răspunde: „Nici omul acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci a fost aşa pentru ca lucrările lui Dumnezeu să fie dezvăluite în el” (Ioan 9:3). Aşadar, bărbatul nu s-a născut orb deoarece el sau părinţii lui se făceau vinovaţi de vreo greşeală sau de vreun păcat. Din cauza păcatului adamic, toţi oamenii moştenesc imperfecţiunea şi se pot naşte cu anumite defecte, de exemplu, se pot naşte orbi. Însă faptul că omul este orb îi dă lui Isus posibilitatea de a dezvălui lucrările lui Dumnezeu, la fel cum a făcut şi în alte cazuri vindecând oameni.

Isus subliniază că trebuie să facă aceste lucrări fără întârziere. El spune: „Trebuie să înfăptuim cât este ziuă lucrările celui care m-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra. Cât timp sunt în lume, sunt lumina lumii” (Ioan 9:4, 5). În curând, Isus va muri, ajungând în întunericul mormântului, unde nu va putea face nimic. Însă, până atunci, el este o sursă de lumină în lume.

Dar îl va vindeca Isus pe bărbatul orb? Dacă da, cum? Isus scuipă pe pământ şi face puţin noroi cu saliva sa. Pune noroiul pe ochii bărbatului şi îi spune: „Du-te şi spală-te în bazinul Siloam” (Ioan 9:7). Bărbatul face întocmai şi, pentru prima dată în viaţă, poate să vadă. Cât de bucuros trebuie să fie el!

Vecinii şi alţii care ştiau că bărbatul era orb sunt uluiţi. „Nu este acesta omul care stătea şi cerşea?”, întreabă ei. „El este”, răspund unii. Altora însă nu le vine să creadă. Prin urmare, spun: „Nicidecum, dar seamănă cu el”. Omul le zice: „Eu sunt” (Ioan 9:8, 9).

Atunci ei îl întreabă: „Cum ţi-au fost deschişi ochii?”. „Omul numit Isus”, le răspunde bărbatul, „a făcut puţin noroi, mi-a uns ochii cu el şi mi-a zis: «Du-te la Siloam şi spală-te». Eu m-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea”. „Unde este omul acela?”, întreabă ei. „Nu ştiu”, spune cerşetorul (Ioan 9:10-12).

Oamenii îl duc pe bărbat la farisei. Şi ei vor să afle cum şi-a căpătat vederea. El le spune: „Mi-a pus puţin noroi pe ochi, iar eu m-am spălat şi văd”. Ar fi normal ca fariseii să se bucure că cerşetorul a fost vindecat. Însă unii dintre ei îl condamnă pe Isus. „Acesta nu este un om de la Dumnezeu”, susţin ei, „pentru că nu ţine sabatul”. Alţii, în schimb, spun: „Cum poate un om care este un păcătos să facă astfel de semne?” (Ioan 9:15, 16). Aşadar, între ei este dezbinare.

Neajungând la un acord, ei se întorc spre bărbatul care a fost vindecat şi îl întreabă: „Tu ce spui despre el, acum că ţi-a deschis ochii?”. Bărbatul nu are îndoieli cu privire la Isus şi le răspunde: „Este profet” (Ioan 9:17).

Fariseii refuză să creadă aceasta. Ei se gândesc probabil că Isus împreună cu acest bărbat au pus la cale să-i înşele pe oameni. Fariseii ajung la concluzia că o modalitate de a rezolva situaţia este să-i întrebe pe părinţii cerşetorului dacă fiul lor a fost cu adevărat orb.