Mormântul este gol – Isus a fost înviat!

Cât de uluite sunt femeile care au venit la mormântul lui Isus! Acesta pare gol. Maria Magdalena se duce alergând „la Simon Petru şi la celălalt discipol, pentru care Isus avea afecţiune”, adică la apostolul Ioan (Ioan 20:2). Însă celelalte femei, care au rămas la mormânt, văd un înger. Iar înăuntrul mormântului este un alt înger, „îmbrăcat cu o haină lungă, albă” (Marcu 16:5).

Unul dintre îngeri le spune: „Nu vă temeţi, căci ştiu că îl căutaţi pe Isus care a fost ţintuit pe stâlp. Nu mai este aici, pentru că a fost sculat din morţi, aşa cum a spus. Veniţi şi vedeţi locul unde a fost pus. Apoi duceţi-vă repede şi spuneţi-le discipolilor săi că a fost sculat din morţi. Şi iată că el merge înaintea voastră în Galileea” (Matei 28:5-7). Femeile, pe care le-a cuprins „un tremur şi o emoţie puternică”, aleargă să le povestească discipolilor cele întâmplate (Marcu 16:8).

După ce îi găseşte pe Petru şi pe Ioan, Maria le spune cu sufletul la gură: „L-au luat pe Domnul din mormântul de amintire şi nu ştim unde l-au pus” (Ioan 20:2). Petru şi Ioan pleacă în grabă. Ioan este mai rapid şi ajunge primul la mormânt. Se uită înăuntru, vede fâşiile, dar rămâne afară.

Când ajunge, Petru intră imediat înăuntru şi vede fâşiile, precum şi pânza cu care a fost înfăşurat capul lui Isus. Intră şi Ioan şi crede cele relatate de Maria. În ciuda a ceea ce le-a spus Isus cu câtva timp în urmă, niciunul dintre ei nu înţelege că el a fost înviat (Matei 16:21). Nedumeriţi, ei merg acasă. Dar Maria, care s-a întors la mormânt, rămâne acolo.

Între timp, celelalte femei aleargă să le spună discipolilor că Isus a fost înviat. Pe drum, Isus le iese înainte şi le spune: „Pacea să fie cu voi!”. Ele îi cad la picioare şi ‘se pleacă înaintea lui’. Apoi Isus le zice: „Nu vă temeţi! Duceţi-vă şi istorisiţi-le fraţilor mei, ca să se ducă în Galileea, şi acolo mă vor vedea” (Matei 28:9, 10).

Mai devreme, când s-a produs cutremurul şi au apărut îngerii, soldaţii care păzeau mormântul ‘au tremurat de frică şi au rămas ca morţi’. După ce şi-au revenit, ei s-au dus în oraş şi „le-au povestit preoţilor principali tot ce se întâmplase”. Apoi preoţii s-au consultat cu bătrânii iudeilor. S-a luat decizia ca soldaţii să fie mituiţi ca să ascundă adevărul şi să susţină următoarele: „Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce dormeam” (Matei 28:4, 11, 13).

Soldaţii romani pot fi condamnaţi la moarte dacă adorm la post, de aceea preoţii le promit: „Dacă aceasta [minciuna că au adormit] va ajunge la urechile guvernatorului, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de orice grijă” (Matei 28:14). Soldaţii iau mita şi fac ce li s-a spus. Astfel, neadevărul că trupul lui Isus a fost furat se răspândeşte printre iudei.

Maria Magdalena stă încă la mormânt şi plânge. Când se uită înăuntru, ea vede doi îngeri în alb. Unul stă la cap şi altul la picioare, în locul unde a fost pus corpul lui Isus. „Femeie, de ce plângi?”, o întreabă ei. Maria le răspunde: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. Apoi se întoarce şi vede pe altcineva. Această persoană repetă întrebarea îngerilor şi adaugă: „Pe cine cauţi?”. Crezând că este grădinarul, Maria spune: „Domnule, dacă tu l-ai dus de aici, spune-mi unde l-ai pus şi îl voi lua” (Ioan 20:13-15).

De fapt, Maria vorbeşte cu Isus înviat, însă pe moment nu-l recunoaşte. Totuşi, când el spune „Maria” pe tonul pe care obişnuia să i se adreseze, ea îl recunoaşte şi exclamă cu bucurie: „Rabuni!” (care înseamnă „Învăţătorule”). Dar, temându-se că Isus va urca imediat la cer, se agaţă de el. De aceea, Isus îi spune: „Nu te mai prinde de mine! Fiindcă n-am urcat încă la Tatăl. Ci du-te la fraţii mei şi spune-le: «Eu urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru»” (Ioan 20:16, 17).

Maria aleargă spre locul unde s-au adunat apostolii şi alţi discipoli. Celelalte femei, care au ajuns înaintea ei, le-au relatat deja ce li s-a întâmplat. Acum Maria le spune celor adunaţi acolo: „L-am văzut pe Domnul!” şi le povesteşte ce s-a petrecut (Ioan 20:18). Totuşi, relatările femeilor ‘li se par lipsite de sens’ (Luca 24:11).