Ilustrări şi exemple instructive

ILUSTRĂRILE şi exemplele sunt procedee didactice deosebit de eficiente. Ele au puterea de a trezi şi de a menţine vie atenţia ascultătorilor. Stimulează facultăţile de gândire. Trezesc emoţii, sensibilizând inima şi conştiinţa. Uneori, pot fi folosite pentru a învinge prejudecăţi. Ele sunt şi un mijloc mnemotehnic. Te foloseşti de ele când predai adevărul?

Figurile de stil zugrăvesc doar prin câteva cuvinte imagini mentale vii. Când sunt alese cu grijă, sensul lor va fi uşor de înţeles. Dar un învăţător le poate spori valoarea prin scurte explicaţii. Biblia este plină de exemple din care putem învăţa.

Începe cu comparaţii şi metafore. Comparaţia este cea mai simplă figură de stil. Dacă vrei să înveţi să foloseşti ilustrările, ar fi, poate, mai bine să începi cu comparaţiile. De obicei, ele sunt introduse prin cuvintele: „asemenea“ sau „ca“. Atunci când compari două lucruri diferite, poţi scoate în relief o particularitate comună. Biblia abundă în figuri de stil inspirate din creaţie (plante, animale sau corpuri cereşti), dar şi din experienţa umană. În Psalmul 1:3 ni se spune că cel ce citeşte cu regularitate din Cuvântul lui Dumnezeu este „ca un pom sădit lângă nişte pâraie de apă“, un pom care aduce rod şi ale cărui frunze nu se veştejesc. Despre cel rău se spune că este „ca leul“ care aşteaptă să-şi prindă victima (Ps. 10:9). Iehova i-a promis lui Avraam că sămânţa sa va deveni, din punct de vedere numeric, „ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării“ (Gen. 22:17). Referitor la relaţia sa strânsă cu naţiunea Israel, Iehova a spus: „Cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda“. — Ier. 13:11.

Şi metafora scoate în evidenţă asemănările dintre două lucruri total diferite, dar este mult mai sugestivă. Ea vorbeşte despre un termen ca şi cum ar fi un altul, atribuindu-i caracteristici ce aparţin celuilalt termen. De exemplu, Isus le-a spus discipolilor săi: „Voi sunteţi lumina lumii“ (Mat. 5:​14). Descriind răul pe care-l poate cauza o vorbire necugetată, discipolul Iacov a scris: „Limba este un foc“ (Iac. 3:6). David i-a cântat lui Iehova: „Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea“ (Ps. 31:3). O metaforă bine aleasă nu are nevoie de aproape nici o explicaţie. Forţa ei de sugestie este amplificată de concizie. Metafora îi poate ajuta pe ascultători să-şi amintească o idee mult mai bine decât ar face-o o simplă afirmaţie.

Hiperbola este o exagerare şi trebuie folosită cu grijă pentru a nu fi greşit înţeleasă. Isus a apelat la această figură de stil pentru a zugrăvi o imagine de neuitat. „De ce priveşti . . . la paiul din ochiul fratelui tău, dar nu iei în considerare bârna din propriul tău ochi?“ (Mat. 7:3). Înainte de a folosi această figură de stil sau altele, învaţă să utilizezi cu eficienţă comparaţia şi metafora.

Dă exemple. În locul figurilor de stil, ai putea recurge în scop didactic la exemple — fie povestiri fictive, fie experienţe reale. Deoarece există riscul de a fi utilizate în exces, ele trebuie prezentate cu multă grijă. Exemplele ar trebui folosite doar pentru a susţine idei deosebit de importante şi ar trebui expuse în aşa fel încât să fie reţinută ideea, nu doar exemplul.

Deşi nu este nevoie ca toate exemplele să fie inspirate din realitate, ele ar trebui totuşi să reflecte situaţii sau atitudini din viaţă. De pildă, când a explicat cum trebuie priviţi păcătoşii penitenţi, Isus şi-a ilustrat ideea narând povestea unui om care s-a bucurat la găsirea oii pierdute (Luca 15:1–7). Răspunzându-i unui bărbat care nu înţelesese pe deplin ce voia să spună Legea prin porunca de a-ţi iubi aproapele, Isus a relatat povestea unui samaritean ce a ajutat un om rănit, pe lângă care trecuseră pasivi un preot şi un levit (Luca 10:30–37). Dacă vei învăţa să observi cu atenţie acţiunile şi comportamentul oamenilor, vei putea valorifica din plin acest procedeu didactic.

Profetul Natan a relatat o întâmplare fictivă pentru a-l mustra pe regele David. Relatarea a avut efectul scontat, împiedicându-l pe David să se justifice. Era vorba despre un bogat care avea multe oi şi despre un sărac care nu avea decât o mieluşea, pe care o creştea cu multă dragoste. David fusese păstor, aşa că putea înţelege sentimentele proprietarului acestei mieluşele. De fapt, el a fost indignat de comportamentul bogatului, care îi luase săracului oaia de care era atât de ataşat. Atunci Natan i-a spus direct: „Tu eşti omul acesta!“ Inima lui David a fost sensibilizată, iar el s-a căit sincer (2 Sam. 12:1–14). Prin exerciţii, şi tu vei învăţa să abordezi situaţiile delicate cu tot atât discernământ.

Din relatările biblice putem extrage multe exemple utile în arta predării. Isus a folosit astfel de exemple. Odată a spus concis: „Amintiţi-vă de soţia lui Lot“ (Luca 17:32). Când a descris semnul prezenţei sale, el a făcut referire la „zilele lui Noe“ (Mat. 24:37–39). În Evrei, capitolul 11, apostolul Pavel a menţionat numele a 16 bărbaţi şi femei care au fost exemple de credinţă. Pe măsură ce vei cunoaşte mai bine Biblia, vei putea găsi în ea exemple elocvente cu privire la anumite evenimente sau personaje. — Rom. 15:4; 1 Cor. 10:11.

Uneori, ai putea considera util să accentuezi o anume idee prin relatarea unei experienţe din zilele noastre. Însă ai grijă să foloseşti doar experienţe verificate care să nu stânjenească pe cineva din auditoriu sau să pună în discuţie un subiect controversat, total diferit de tema ta. Nu uita că relatarea trebuie să slujească unui scop. Nu aminti detalii inutile care să distragă atenţia de la obiectivul expunerii.

Te vei face înţeles? Indiferent ce ilustrări sau exemple foloseşti, ele trebuie să urmărească un scop precis. Dar va fi aşa dacă nu explici ce legătură au cu subiectul în discuţie?

După ce şi-a comparat discipolii cu „lumina lumii“, Isus a explicat pe scurt cum se întrebuinţează o lampă şi ce responsabilităţi le revin, în consecinţă, discipolilor săi (Mat. 5:15, 16). La finele ilustrării cu oaia pierdută, el a vorbit despre bucuria simţită în ceruri când un păcătos se căieşte (Luca 15:7). Iar după nararea parabolei despre bunul samaritean, el i-a pus interlocutorului său o întrebare pertinentă şi i-a dat un sfat concret (Luca 10:36, 37). Însă Isus le-a explicat ilustrarea despre diversele tipuri de sol şi cea despre neghină doar celor umili care i-au cerut lămuriri, nu mulţimilor (Mat. 13:1–30, 36–43). Cu trei zile înainte să moară, el a relatat parabola vierilor asasini. Isus nu a făcut nici o aplicare. De fapt, nici nu era nevoie. „Preoţii de seamă şi fariseii . . . au înţeles că vorbea despre ei“ (Mat. 21:33–45). Aşadar, decizia de a folosi sau nu o ilustrare depinde de natura acesteia, de atitudinea auditoriului şi de obiectivul urmărit.

Desigur, e nevoie de timp pentru a învăţa să foloseşti eficient ilustrările şi exemplele. Dar merită efortul! Ilustrările bine alese se adresează atât minţii, cât şi inimii. Cu ajutorul lor, mesajul va fi transmis cu o forţă imposibil de egalat doar printr-o simplă relatare de fapte.