Producerea literaturii biblice prin care i se aduc laude lui Dumnezeu
Martorii lui Iehova sunt bine cunoscuţi pentru faptul că predică Regatul lui Dumnezeu cu ajutorul publicaţiilor lor. Din 1920, Societatea Watch Tower foloseşte pentru producerea şi distribuirea de cărţi şi reviste voluntari din rândurile Martorilor. Lucrul acesta a fost organizat pentru a se asigura producerea unei cantităţi suficiente de literatură la un preţ cât mai scăzut cu putinţă.
De circa 70 de ani, Societatea a început să-şi mărească producţia de literatură biblică mai întâi în Brooklyn, şi apoi în alte ţări. Toată munca a fost efectuată de un personal de lucrători voluntari al căror număr este în continuă creştere.
Spre sfârşitul anilor ’70, metodele tradiţionale de compoziţie şi tipărire a textului au fost înlocuite cu cele de fotocompoziţie computerizată şi de tipărire offset. Dificultatea consta în faptul că utilajele disponibile pe piaţă nu puteau fi folosite decât pentru un număr limitat de limbi. Dar Societatea producea deja literatură în aproximativ 160 de limbi, iar cerinţele erau tot mai mari.
De aceea, voluntarii au fost solicitaţi să pună la punct un sistem electronic de fotocompoziţie multilingvă. Rezultatele obţinute le-au răsplătit eforturile. Au fost făcute inovaţiile tehnologice necesare şi s-a realizat sistemul de culegere, compoziţie şi fotocopiere, denumit MEPS. Acesta poate lucra în aproape 210 limbi, la care vor putea fi adăugate altele.
Astăzi peste 100 de ţări beneficiază de literatură graţie sistemului MEPS. Voluntari din aceste ţări au fost calificaţi să lucreze şi să întreţină echipamentul respectiv. În prezent, Societatea tipăreşte reviste în peste 112 limbi, având tipografii în 33 de ţări, iar în 5 dintre aceste ţări se tipăresc, de asemenea, Biblii şi cărţi legate.
Efectuarea acestei lucrări necesită mulţi oameni — redactori, traducători, corectori, tipografi, legători şi lucrători în sectorul expediţie. Alţii trebuie să se ocupe de corespondenţa cu congregaţiile. Iar alţii, de producerea bunurilor alimentare, de gătit, de întreţinerea curăţeniei, de spălatul rufelor şi aşa mai departe. Toate aceste munci sunt efectuate de lucrători voluntari care se pun la dispoziţia filialelor din diferite ţări. Pe parcursul anului 1992, în lumea întreagă au activat aproape 13 000 de lucrători voluntari care au slujit în diferite birouri, tipografii, case şi ferme.
Dar cine sunt aceşti oameni? Ei sunt bărbaţi şi femei, necăsătoriţi şi căsătoriţi, tineri şi bătrâni — toţi Martori dedicaţi ai lui Iehova. Unii fac această muncă de 40, 50 şi chiar 60 de ani. Ei petrec în medie cel puţin 44 de ore pe săptămână la locul de muncă unde sunt repartizaţi, făcând şi ore suplimentare când este nevoie. Serile şi sfârşitul de săptămână sunt dedicate predicării veştii bune din casă în casă, precum şi altor activităţi ale congregaţiei.
În toată lumea, acestor lucrători li se asigură o cazare modestă şi masă la una dintre clădirile cu locuinţe ale Societăţii, numite case Betel. Ei primesc, de asemenea, şi o sumă de bani modestă pentru cheltuielile de transport din cadrul ministerului lor şi pentru nevoile personale.
Din 1920 până astăzi aceşti lucrători voluntari au produs peste 9 miliarde de Biblii, cărţi, reviste şi broşuri în peste 200 de limbi, iar toate acestea au fost distribuite pe întregul glob. Ei îşi fac partea, astfel încât veşnica veste bună să poată fi anunţată ca o veste aducătoare de fericire pentru fiecare naţiune şi trib şi limbă şi popor. — Apocalipsa 14:6, 7.
• Ce modalităţi de tipărire are Societatea Watch Tower şi de ce?
• Cine sunt cei care efectuează toată această muncă şi cum trăiesc aceste persoane?
[Legenda fotografiilor de la pagina 24]
La Brooklyn şi Wallkill, New York, îndeplinindu-şi sarcinile în tipografie, în locuinţe, în birouri şi la fermă, lucrătorii voluntari au un mare aport în producerea de literatură biblică.
[Legenda fotografiilor de la pagina 25]
Muncitori voluntari îndeplinind diferite sarcini legate în mod direct sau indirect de producerea de Biblii şi literatură biblică
Spania
Germania
Finlanda
Canada
Danemarca
Suedia
Africa de Sud
Brazilia
Olanda
Australia