Marele potop

ÎN AFARA arcei, oamenii își duceau viața la fel ca înainte. Ei tot nu credeau că va veni Potopul. Probabil că râdeau mai mult ca oricând. Dar, nu peste mult timp, au încetat să mai râdă.

Pe neașteptate, a început să plouă. Apa se vărsa din cer ca atunci când ai vărsa apă dintr-o găleată. Noe avusese dreptate! Dar era prea târziu ca să mai intre cineva în arcă. Ușa fusese bine închisă de Iehova.

În scurt timp, toate locurile joase erau acoperite. Apele au devenit niște fluvii mari. Ele răsturnau copaci și rostogoleau pietre mari, producând un vuiet puternic. Oamenii erau îngroziți. Ei se cățărau pe locurile mai înalte. Ah, cât de bine ar fi fost să fi ascultat de Noe și să fi intrat în arcă atunci când ușa era încă deschisă! Acum însă era prea târziu.

Apele continuau să crească din ce în ce mai mult. A plouat timp de 40 de zile și 40 de nopți. Apa s-a ridicat peste versanții munților și nu peste mult timp chiar și cei mai înalți munți erau acoperiți. Astfel, întocmai cum spusese Dumnezeu, toți oamenii și toate animalele dinafara arcei au murit. Dar toți cei aflați în arcă au fost salvați.

Noe și fiii săi lucraseră bine arca. Apele au ridicat-o și ea a plutit deasupra lor. Apoi, într-o zi, după ce a încetat să mai plouă, soarele a început să strălucească. Ce priveliște! Peste tot se întindea doar un ocean imens. Singurul lucru care putea fi văzut era arca plutind pe ape.

Uriașii dispăruseră. Ei nu aveau să le mai facă rău oamenilor. Muriseră cu toții, împreună cu mamele lor și cu ceilalți oameni răi. Dar ce s-a întâmplat cu tații lor?

Tații uriașilor nu erau în realitate ființe umane ca noi. Ei erau îngeri care coborâseră din cer ca să trăiască pe pământ ca oameni. De aceea, atunci când a venit Potopul, ei nu au murit împreună cu ceilalți oameni. Ei au încetat să se mai folosească de corpurile umane pe care și le luaseră și s-au întors în cer ca îngeri. Însă lor nu li s-a mai permis să facă parte din familia îngerilor lui Dumnezeu. Așadar, ei au devenit îngerii lui Satan. În Biblie, ei sunt numiți demoni.

Dumnezeu a făcut apoi să sufle un vânt și apele Potopului au început să scadă. După cinci luni, arca s-a oprit pe vârful unui munte. Au mai trecut multe zile, iar cei din arcă se puteau uita afară și vedeau vârfurile munților. Apele continuau să scadă din ce în ce mai mult.

Atunci Noe a lăsat să zboare afară din arcă o pasăre neagră numită corb. Pasărea s-a îndepărtat în zbor pentru un timp și apoi s-a întors, deoarece nu a găsit un loc bun unde să se așeze. Ea a continuat să facă astfel și, de fiecare dată, se întorcea să se așeze pe arcă.

Noe dorea să știe dacă apele se retrăseseră pe pământ, de aceea el a trimis apoi un porumbel. Însă și porumbelul s-a întors înapoi, deoarece nu a găsit un loc unde să se așeze. Noe l-a trimis a doua oară, și el a adus în cioc o frunză de măslin. Astfel Noe a știut că apele scăzuseră. Noe a trimis a treia oară porumbelul și, în cele din urmă, acesta a găsit pământ uscat unde să rămână.

Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe. El i-a zis: ‘Ieși din arcă. Ia-ți întreaga familie și animalele împreună cu tine’. Ei stătuseră în arcă mai bine de un an. Așadar, ne putem imagina ușor cât de fericiți au fost cu toții că se aflau din nou în afara arcei și că erau în viață!