Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g 10/15 pag. 10–11
  • O vizită în Uzbekistan

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • O vizită în Uzbekistan
  • Treziți-vă! – 2015
Treziți-vă! – 2015
g 10/15 pag. 10–11
Zidurile Itchan Kala din Hiva

Zidurile Itchan Kala din Hiva

ŢĂRI ŞI POPOARE

O vizită în Uzbekistan

Harta Uzbekistanului

TRANSOXIANA, Ţara dintre râuri, Tataria şi Turkestan sunt doar câteva dintre denumirile date, de-a lungul timpului, regiunii care include în prezent Uzbekistanul, „Ţara uzbecilor”. Încă din secolul al XV-lea, oraşele din Uzbekistan erau popasuri apreciate de negustorii care călătoreau pe Drumul Mătăsii, o reţea de drumuri ce lega odinioară China de zona mediteraneană. În prezent, bumbacul ocupă un loc de cinste în industria textilă uzbecă. La mare căutare sunt frumoasele covoare din bumbac, lână sau mătase.

De-a lungul istoriei, cultura uzbecă a fost influenţată de multe popoare. Cuceritori de seamă au traversat, însoţiţi de armatele lor, munţii şi deşerturile Uzbekistanului. Printre aceştia se numără Alexandru cel Mare, care a întâlnit-o aici pe frumoasa lui, Roxana; Ginghis Han, cuceritor mongol; Timur Lenk (cunoscut şi ca Tamerlan), originar din această zonă, care s-a aflat la cârma unuia dintre cele mai vaste imperii din istorie.

Doi bărbaţi în haine tradiţionale

Îmbrăcăminte tradiţională

Monumente grandioase, viu colorate, cu domuri acoperite cu mozaic albastru înfrumuseţează peisajul urban modern. Multe dintre aceste clădiri funcţionează acum ca şcoli.

Drumul Mătăsii. Folosită cu mult timp înainte de era noastră, această reţea de drumuri comerciale – care trecea şi pe teritoriul Uzbekistanului de astăzi – a cunoscut o perioadă înfloritoare până la deschiderea căii maritime spre India, la sfârşitul secolului al XV-lea, şi a jucat un rol marcant în comerţul mondial.

Două femei confecţionând covoare din mătase

Femei confecţionând covoare din mătase

Lacul Aral. Din cauza devierii apei pentru irigaţii, lacul Aral, cândva al patrulea ca mărime din lume, a secat aproape complet. Colaborând cu alte ţări din Asia Centrală, guvernul uzbec încearcă să remedieze problema.

Alfabetul uzbec în schimbare. În această regiune s-au vorbit mai multe limbi, iar după cucerirea islamică din secolul al VIII-lea, araba a fost adoptată ca limbă oficială. După ce ţara a fost anexată la Uniunea Sovietică, s-a folosit iniţial alfabetul latin, iar, la sfârşitul anilor ’30, acesta a fost înlocuit cu cel chirilic. În 1993, în urma unei noi legi, s-a introdus alfabetul uzbec, care foloseşte caractere latine.

Tarabă cu fructe uscate într-o piaţă din Uzbekistan

Tarabă cu fructe uscate

DATE GENERALE

  • Populaţie: 30 de milioane

  • Capitală: Taşkent

  • Climă: predominant uscată, cu precipitaţii reduse şi umiditate relativ scăzută

  • Caracteristici geografice: câmpii în partea de vest, munţi în partea de est

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează