Cea mai mare floare din lume

„DOMNULE, veniţi cu mine, veniţi să vedeţi o floare uriaşă, minunată!“ Acestea au fost cuvintele pe care i le-a adresat un ghid entuziasmat lui Joseph Arnold în timp ce se aflau într-o expediţie pe insula indoneziană Sumatra pentru a colecţiona plante. Urmându-şi ghidul, Arnold, un botanist britanic, a văzut ceva „cu adevărat impresionant“, cum avea el să povestească mai târziu. Era o floare nemaiîntâlnită, superba rafflesia. În prezent, la aproape 200 de ani de la acea expediţie, care a avut loc în 1818, ea continuă să fie considerată cea mai mare floare din lume.

Există zeci de specii de rafflesia, habitatul lor fiind junglele din sud-estul Asiei. Totuşi, în permanenţă se descoperă noi specii. Varietatea cu cea mai mare floare este Rafflesia arnoldii, denumită astfel după Joseph Arnold şi partenerul său de expediţie, sir Thomas Stamford Raffles, fondatorul şi guvernatorul de atunci al Singaporelui. Deşi are un aspect cu totul unic, cu siguranţă nimeni nu ar alege-o pentru un buchet. De ce?

În primul rând, din cauza dimensiunilor ei. Rafflesia poate atinge un diametru de 1 m — cât diametrul unei anvelope de autobuz — şi o greutate de aproximativ 11 kg.a Floarea are cinci petale cărnoase roz-maronii, acoperite cu picăţele deschise la culoare, ce aduc cu nişte negi. Petalele se unesc formând o cupă uriaşă, în care ar putea intra până la 6 l de apă.

În al doilea rând, mirosul ei nu e nici pe departe unul obişnuit. În termeni eleganţi, despre ea s-a spus că miroase asemenea unui „bivol mort aflat într-o stare avansată de descompunere“. Nu e de mirare aşadar că şi-a câştigat numele de „floarea-cadavru“b. Principalii ei polenizatori sunt muştele care se hrănesc din hoituri, deoarece, pentru acestea, duhoarea florii e absolut irezistibilă.

Rafflesia nu are tulpină, frunze şi nici rădăcini şi se dezvoltă ca parazit pe anumite plante agăţătoare ce împânzesc solul junglei. Când din scoarţa plantei-gazdă iese un nou mugur de rafflesia, acesta are nevoie de aproximativ zece luni pentru a se dezvolta, ajungând de mărimea unei verze uriaşe. Apoi, în doar câteva ore, bobocul se deschide, arătându-se în toată splendoarea lui. Centrul florii prezintă numeroase proeminenţe ascuţite, asemănătoare unor ţepi. Deşi rolul acestora este încă necunoscut, unii cercetători sunt de părere că ţepii contribuie probabil la degajarea căldurii şi, astfel, la intensificarea mirosului.

Frumuseţea stranie a florii este însă trecătoare, întrucât în numai câteva zile floarea moare şi începe să se descompună, lăsând în urmă o substanţă vâscoasă de culoare neagră.

Rafflesia arnoldii este o specie rară, pe cale de dispariţie. De ce? Florile femeieşti şi cele bărbăteşti trebuie să înflorească una lângă cealaltă pentru a se putea poleniza încrucişat. Majoritatea mugurilor însă nu apucă să ajungă la maturitate sau să se deschidă. Mulţi sunt culeşi pentru a fi folosiţi în medicina tradiţională sau pentru a fi consumaţi ca delicatesă, numărul florilor din sălbăticie scăzând astfel simţitor. Un alt factor care reprezintă un real pericol îl constituie distrugerea habitatului lor, pădurile tropicale.

„Întâlnirea“ cu o rafflesia este o experienţă unică. Dacă veţi avea vreodată ocazia să o observaţi, veţi rămâne cu siguranţă impresionaţi de mărimea, forma şi culoarea ei unice! Cât despre mirosul ei. . . categoric nu-l veţi putea da uitării, oricât v-aţi strădui! Cea mai mare floare din lume însă este doar una dintre nenumăratele şi impresionantele lucrări ale Creatorului nostru. Cuvintele din Psalmul 104:24 exprimă un adevăr incontestabil: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de operele tale“.

[Note de subsol]

[Harta de la pagina 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MALAYSIA

SUMATRA

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Un boboc de rafflesia pe punctul de a se deschide