Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g 6/12 pag. 7
  • 4. Fiţi atenţi când luaţi masa în oraş

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • 4. Fiţi atenţi când luaţi masa în oraş
  • Treziți-vă! – 2012
  • Materiale similare
  • Ce putem face pentru a avea o hrană mai sănătoasă
    Treziți-vă! – 2001
  • Hrană sănătoasă pentru toţi în curând!
    Treziți-vă! – 2012
  • 3. Pregătiţi şi păstraţi corespunzător mâncarea
    Treziți-vă! – 2012
  • Alimentele contaminate — un real pericol
    Treziți-vă! – 2012
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2012
g 6/12 pag. 7

4. Fiţi atenţi când luaţi masa în oraş

Jeff, un bărbat sănătos şi plin de viaţă, în vârstă de 38 de ani, a luat masa cu familia la un restaurant din apropiere de Pittsburgh (Pennsylvania, SUA). O lună mai târziu, Jeff a murit în urma unei insuficienţe hepatice acute. Ce a dus la aceasta? Ceapa verde din mâncarea consumată la restaurant fusese contaminată cu virusul hepatitei A.

ÎNTR-O ţară occidentală, aproape jumătate din banii cheltuiţi pe hrană sunt cheltuiţi în restaurante. Totuşi, în aceeaşi ţară, aproximativ jumătate dintre epidemiile de boli alimentare sunt cauzate de mâncărurile servite la restaurant.

E adevărat, dacă alegeţi să luaţi masa în oraş, altcineva cumpără ingredientele, curăţă bucătăria şi găteşte mâncarea. Cu toate acestea, voi sunteţi cei care decideţi unde veţi servi masa, ce veţi mânca şi dacă veţi lua la pachet ce a rămas.

● Aruncaţi o privire în jur.

„Când intrăm într-un restaurant prima oară, arunc o privire în jur ca să văd dacă mesele, feţele de masă, tacâmurile şi vesela sunt curate şi bine aranjate“, povesteşte Daiane, din Brazilia. „Dacă nu suntem mulţumiţi, plecăm şi căutăm alt restaurant.“ În unele ţări, inspectorii sanitari verifică cu regularitate restaurantele şi le acordă calificative pentru curăţenie, rezultatele fiind apoi făcute publice.

● Atenţie când luaţi mâncarea la pachet.

Iată ce sfat dă Departamentul American pentru Controlul Alimentelor şi al Medicamentelor: „Dacă nu ajungeţi acasă în mai puţin de două ore de când vi se dă mâncarea [ori chiar mai repede dacă afară temperaturile sunt de peste 32°C], nu luaţi la pachet ce a rămas“. În cazul în care luaţi mâncare la pachet, mergeţi direct acasă şi puneţi-o la frigider.

Aplicând cele patru sfaturi menţionate în această serie, hrana pe care o consumaţi va fi mai sănătoasă.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

INSTRUIŢI-VĂ COPIII: „Îi învăţăm pe copii să nu consume alimente care ar putea prezenta riscuri“ (Noemi, Filipine).

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează