Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g 1/11 pag. 19
  • Un ceas care dă farmec timpului

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Un ceas care dă farmec timpului
  • Treziți-vă! – 2011
  • Materiale similare
  • Big Ben — „Regele ceasurilor“
    Treziți-vă! – 2010
  • Un orologiu unic în Praga
    Treziți-vă! – 2000
  • Ce este timpul?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1984
  • A scăpat lumea de sub control?
    Treziți-vă! – 2017
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2011
g 1/11 pag. 19

Un ceas care dă farmec timpului

● Ceasul mecanic îşi are obârşia, după cât se pare, în China, fiind inventat cu peste 900 de ani în urmă. De atunci, ceasurile au cunoscut multe îmbunătăţiri. Un progres remarcabil s-a făcut pe la mijlocul secolului al XVII-lea, când ceasului mecanic i s-a ataşat pendulul. Graţie acestei invenţii revoluţionare, ceasurile au început să măsoare timpul cu atâta precizie, încât pe cadranul lor a apărut şi minutarul! Noul model, dotat cu pendul, greutăţi şi un mecanism destul de greu, necesita în mod firesc şi o carcasă verticală, rezistentă. Aşa s-a născut pendula de podea, cunoscută în alte ţări sub denumirea de „ceas-bunic“a. Referitor la acest tip de ceas, un orologier a spus că „măsoară timpul cu o precizie uluitoare, chiar şi în condiţii vitrege, fiind de mare încredere“.

Iniţial, aceste ceasuri deosebit de apreciate se realizau doar în marile oraşe europene, precum Londra şi Paris. Încetul cu încetul însă, au început să fie fabricate chiar şi în cele mai îndepărtate colţuri ale continentului european, modelul de bază purtând amprenta meşterilor locali. Liniile ce defineau forma pendulei puteau fi drepte ori curbe şi îi dădeau fie supleţe, fie un aspect masiv. Carcasa era din lemn de pin, abanos, mahon, stejar ori nuc şi putea fi simplă sau bogat ornamentată. Ca urmare, pendula de podea şi-a câştigat popularitatea nu doar prin precizia cu care măsura timpul, ci şi prin aspectul ei elegant ce conferea distincţie oricărei încăperi.

Dar mai există un motiv pentru care oamenii găsesc şi azi pendula de podea fascinantă şi atrăgătoare. În multe privinţe, ea aduce cu o fiinţă umană. Iată cum o descrie un specialist finlandez pe nume Sinikka Mäntylä: „Este de mărimea unui om obişnuit şi are o faţă expresivă“. Iar ticăitul ei puternic seamănă cu bătăile inimii. În prezent, ceasurile cu cuarţ extrem de precise şi nu foarte scumpe au luat locul acestor obiecte de artă masive. Însă chiar şi în vremurile noastre agitate, prezenţa unei pendule de podea insuflă un sentiment de pace şi linişte. În cartea Keeping Time — Collecting and Caring for Clocks se spune: „Ticăitul constant şi domol al pendulei de podea inspiră calm şi evocă atmosfera epocilor tihnite de odinioară“.

[Notă de subsol]

a Pendula de podea este cunoscută sub numele de „grandfather clock“ (ceas-bunic) în ţările anglofone. Se pare că numele este inspirat dintr-un bine cunoscut cântec din 1876, intitulat „My Grandfather’s Clock“ (Ceasul bunicului).

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Pendulă care datează de pe la începutul secolului al XIX-lea

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează