Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g 10/09 pag. 3
  • Factorul nr. 1: Ordinea corectă a priorităţilor

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Factorul nr. 1: Ordinea corectă a priorităţilor
  • Treziți-vă! – 2009
  • Materiale similare
  • Când aveți păreri diferite
    Ajutor pentru familii
  • Când o prietenie devine prea strânsă
    Treziți-vă! – 2013
  • „Divorțul gri”: Cum poate fi evitat
    Ajutor pentru familii
  • Factorul nr. 6: Iertarea
    Treziți-vă! – 2009
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2009
g 10/09 pag. 3

Factorul nr. 1: Ordinea corectă a priorităţilor

‘Asiguraţi-vă de lucrurile mai importante.’ (Filipeni 1:10)

În ce constă. Într-o căsnicie fericită, fiecare partener pune necesităţile celuilalt mai presus de propriile necesităţi, bunuri, loc de muncă, prieteni sau chiar rude. Soţul şi soţia petrec mult timp împreună, dar şi cu copiii lor. Ambii sunt gata să facă sacrificii pentru binele familiei (Filipeni 2:4).

De ce este important. Biblia arată că familia este de mare preţ în ochii lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris pe bună dreptate că cel ce nu se îngrijeşte de familia sa „este mai rău decât un necredincios“ (1 Timotei 5:8). Cu trecerea timpului însă priorităţile cuiva se pot schimba. Un consilier matrimonial, de pildă, a declarat că mulţi dintre cei ce au participat la un seminar ţinut de el puneau mai mare preţ pe carieră decât pe familie. În opinia sa, aceşti oameni păreau a fi în căutarea unor „soluţii rapide“ la problemele familiei „pentru a se putea întoarce cât mai repede la principala lor preocupare: cariera“. Lecţia? E mai uşor să spui că familia e pe primul plan în viaţă decât să demonstrezi lucrul acesta.

Fă acest exerciţiu. Răspunzând la următoarele întrebări îţi vei putea da seama cât de importantă este familia pentru tine.

◼ Când partenerul meu conjugal sau copiii mei vor să-mi vorbească, le acord atenţie cât pot de repede?

◼ Când vorbesc cu alţii despre activităţile mele, discut adesea şi despre ceea ce fac împreună cu familia?

◼ Sunt dispus să renunţ la unele responsabilităţi suplimentare (de la locul de muncă sau de oriunde altundeva), dacă familia mea are nevoie să petreacă mai mult timp în compania mea?

Dacă ai răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, probabil ai tras concluzia că ordinea priorităţilor tale este corectă. Dar sunt partenerul tău şi copiii tăi de acord cu răspunsul dat de tine la aceste întrebări? Ca să afli dacă ai fost obiectiv, trebuie să afli şi opinia altora. Acest principiu se aplică şi în cazul factorilor dezbătuţi în continuare.

Ia o hotărâre. Gândeşte-te la una sau două modalităţi prin care ai putea demonstra că familia e pe primul loc în viaţă. (De pildă, la ce ai putea renunţa pentru a sta mai mult timp cu partenerul şi cu copiii tăi?)

Împărtăşeşte-i şi familiei tale hotărârea pe care ai luat-o. Când un membru al familiei se arată dispus să se schimbe, celorlalţi le este mai uşor să-i urmeze exemplul.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Când un părinte pune pe primul plan în viaţă necesităţile partenerului şi ale copiilor lui, el „iese învingător“

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează