Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g05 8/12 pag. 18
  • Surfing pe . . . trestii

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Surfing pe . . . trestii
  • Treziți-vă! – 2005
  • Materiale similare
  • Dansul căluţilor-de-mare
    Treziți-vă! – 2004
  • Viaţa în timpurile biblice — Pescarii
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2012
  • Barca galileeană — o comoară din timpurile biblice
    Treziți-vă! – 2006
  • Târgul din octombrie: „Cel mai vechi târg internaţional de cai din Europa“
    Treziți-vă! – 1999
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2005
g05 8/12 pag. 18

Surfing pe . . . trestii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN PERU

O neobişnuită competiţie de surfing atrage oameni pe o plajă din apropierea oraşului Trujillo (Peru). Participanţii la concurs nu înfruntă valurile pe o planşă de surfing hawaiană, ci pe „căluţi de mare“, sau caballitos del mar. Aceste micuţe ambarcaţiuni sunt confecţionate din mănunchiuri de trestie totora, o plantă ce creşte pe aceste meleaguri. Ambarcaţiunea aduce cu un caiac, având însă o proră prelungă, arcuită în sus, care-i permite „căluţului de mare“ să sară peste talazuri. Cu corpul înclinat asemenea călăreţilor, surferii se avântă peste talazuri ajutaţi de padele din bambus. Unii spun că seamănă cu nişte jockei într-o alergare cu obstacole (faza de steeple). Dar care este originea acestor ambarcaţiuni ciudate?

Într-un asemenea loc, unde deşertul se îngemănează cu marea, copacii cresc ici şi colo. Prin urmare, constructorii de bărci au puţin lemn la îndemână. Meşterii din partea locului au învăţat de la înaintaşii lor să confecţioneze în doar câteva minute un „căluţ de mare“. Ei încep construirea ambarcaţiunii cu vârful arcuit al prorei, legând succesiv mănunchiuri de totora. La capătul opus, ambarcaţiunea are o pupa cioturoasă, prevăzută cu un compartiment mic pentru unelte de pescuit şi cu unul pentru peştele prins. Exteriorul acestei varietăţi de trestie este rezistent la apă. În interior însă, totora este spongioasă şi flotabilă, fiind un material potrivit pentru construirea de ambarcaţiuni. Cu toate acestea, într-un an, trestia se îmbibă cu apă şi barca trebuie aruncată.

De veacuri, pescarii înfruntă valurile uriaşe ale Oceanului Pacific pe aceşti „căluţi de mare“ pe care-i confecţionează cu propriile mâini. Acest obicei se pierde însă. Traulerele care folosesc metode industriale de pescuit practică pescuitul intensiv, obligându-i uneori pe pescari să iasă până departe în larg în căutare de peşte. Mai sunt însă şi acum urmaşi ai triburilor indigene care preferă să aducă peştele acasă cu „căluţii de mare“. Asta se întâmplă mai ales în timpuri de strâmtorare când numai aşa pot pune ceva pe masă.

Competiţiile de surfing cu „căluţi de mare“ constituie şi azi o afacere profitabilă pentru constructorii de ambarcaţiuni tradiţionale, dar şi pentru hotelieri, atrăgând un număr mare de turişti, iubitori ai culturii străvechi. Turiştii spun adesea că merită să urmăreşti regata „căluţilor de mare“ de la Huanchaco.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Vas de ceramică preincasic înfăţişând un pescar într-o barcă de trestie totora

[Provenienţa fotografiei]

Muzeul Rafael Larco Herrera/Lima, Perú

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează