Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g05 22/7 pag. 18
  • Specii pe cale de dispariţie

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Specii pe cale de dispariţie
  • Treziți-vă! – 2005
  • Materiale similare
  • Speciile planetei: Pot fi salvate?
    Treziți-vă! – 2001
  • Complexul sistem ecologic
    Treziți-vă! – 2001
  • Speciile pe cale de dispariţie: cât de răspândită este problema
    Treziți-vă! – 1996
  • În căutarea delfinilor
    Treziți-vă! – 2002
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2005
g05 22/7 pag. 18

Specii pe cale de dispariţie

De la corespondentul nostru din Italia

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), cu sediul la Gland (Elveţia), a dat publicităţii Lista roşie a speciilor periclitate pe 2004. Lista e un indicator al stării de sănătate a plantelor şi animalelor lumii şi conţine peste 15 500 de specii.

Activitatea omului este una dintre principalele cauze. În loc să ocrotească delicatul echilibru al naturii, indispensabil propriei supravieţuiri, omul continuă să-l distrugă prin acţiuni care ameninţă serios flora şi fauna. Din nefericire, dispar multe specii şi odată cu ele resurse naturale de o valoare probabil inestimabilă.

Unul dintre animalele prezente anul trecut pe Lista roşie a fost delfinul comun, din imagine. În ultimii 30–45 de ani, numărul exemplarelor din Mediterană a scăzut cu peste 50%, iar în prezent specia e considerată pe cale de dispariţie. Potrivit UICN, această scădere s-a datorat printre altele „prăzii insuficiente în Mediterană — ca urmare a unor schimbări de mediu complexe —, pescuitului excesiv şi degradării habitatului“. De asemenea, se crede că unele substanţe toxice, produse de om, prezente în cantităţi mari în corpul delfinilor din Mediterană „pot să inducă imunosupresia şi să deregleze funcţiile de reproducere“.

Creatorul însă nu va tolera la nesfârşit nesăbuinţa şi egoismul celor care degradează şi distrug. Profeţiile biblice arată că se apropie ‘timpul fixat pentru ruinarea celor care ruinează pământul’. Iehova Dumnezeu va restabili apoi acele condiţii în care oamenii să poată ocroti în mod corespunzător „orice vieţuitoare“ şi „orice plantă . . . care este pe faţa întregului pământ“. — Revelaţia 11:18; Geneza 1:28–30.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Delfinul comun

[Provenienţa fotografiei]

© Goran Ehlme/SeaPics.com

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Şi albatrosul Diomedea melanophris se află pe lista speciilor periclitate

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează