Bătătorii de pânză din Bamako

ÎN Bamako, capitala statului Mali, din vestul Africii, se pot auzi în timpul zilei nişte lovituri ritmate. Deşi seamănă cu bătăile de tobă, nu sunt produse de muzicanţi. Ele vin din micile colibe ale bătătorilor de pânză. Dar de ce se bate pânza?

Bătutul pânzei este ultima etapă dintr-un proces textil neobişnuit. Mai întâi se ia o bucată de pânză albă sau un articol de pânză. De obicei, pânza este vopsită în diverse culori şi modele, după care este introdusă într-o soluţie vâscoasă preparată din pulbere de rădăcini de manioc sau din seva unor arbori de gumă. După ce este uscat la soare, materialul devine rigid ca scândura. Acum se trece la ultima etapă: bătutul pânzei.

Bătutul pânzei constă în primul rând în lovirea cu un mai a materialului rigid până când acesta nu mai are nici o cută. De regulă, doi bărbaţi tineri stau aşezaţi faţă-n faţă într-o colibă tipică; între ei pun o bucată lungă de lemn de arbore-de-unt. Cei doi bărbaţi ceruiesc uşor materialul şi îl întind pe lemn. Apoi, folosind nişte maiuri late confecţionate tot din arbore-de-unt, încep să lovească materialul. Alternându-şi loviturile într-o armonie perfectă, fiecare loveşte acolo unde celălalt nu a ajuns.

Dar de ce nu se foloseşte un fier de călcat? Unul dintre motive ar fi că, din cauza căldurii degajate de fierul de călcat, materialul s-ar decolora mai repede. Totodată, fierul de călcat nu ar da strălucire culorilor ca şi bătătorii de pânză, întrucât fiecare lovitură de mai lasă o urmă lucioasă, care intensifică culoarea. După ce e bine bătut, materialul străluceşte atât de tare, încât ai zice că e proaspăt vopsit.

Aşadar, dacă mergeţi pe străzile acestui oraş şi auziţi nişte sunete care seamănă cu bătăile ritmate ale unei tobe, uitaţi-vă cu atenţie la colibele din jur. S-ar putea să nu fie sunete de tobe, ci sunetele produse de maiurile bătătorilor de pânză din Bamako.