Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g02 22/7 pag. 24
  • E o frunză care s-a prins în pânză!

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • E o frunză care s-a prins în pânză!
  • Treziți-vă! – 2002
  • Materiale similare
  • Să învăţăm de la păianjen
    Treziți-vă! – 1992
  • Păianjenul deghizat în furnică
    Treziți-vă! – 2002
  • Păianjenul săritor şi vederea lui înceţoşată
    Treziți-vă! – 2013
  • Păianjenul şi secretul lipiciului său
    Treziți-vă! – 2014
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2002
g02 22/7 pag. 24

E o frunză care s-a prins în pânză!

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

VEZI frunza aceea uscată şi foarte răsucită? E prinsă într-o pânză de păianjen. La prima vedere ar părea că frunza a ajuns aici purtată de vânt. Însă această frunză nu e una oarecare.

Ceea ce ai în faţa ochilor este locuinţa neobişnuită a unei specii de păianjen (Phonognatha, din familia Araneidae) — o vietate cu adevărat uimitoare. Este singura specie de păianjen despre care se ştie că trăieşte într-o frunză, răsucită şi căptuşită cu aceeaşi mătase din care îşi ţese pânza. Dar oare păianjenul nostru îşi face casa într-o frunză prinsă întâmplător în plasa lui? Aşa pare la prima vedere. Însă dacă ne uităm mai atent putem observa că e vorba în mod clar de un proiect bine gândit. Păianjenul îşi alege cu grijă o frunză, probabil dintre cele căzute pe jos, o răsuceşte în spirală şi o fixează cu fire de mătase ca să nu se desfacă.

Însă aceşti păianjeni nu îşi construiesc locuinţa doar din frunze. În curţile caselor din zonele suburbane, ei folosesc de multe ori bucăţi de ziar, cartoane subţiri sau bilete de intrare aruncate pe jos. E interesant că uneori preferă chiar şi cochilia goală a unui melc. În acest caz, cochilia cântăreşte de şase ori mai mult decât păianjenul care o duce sus, în plasa lui, şi care va locui apoi în ea!

Să zicem că vrem să vedem dacă păianjenul nostru este acum acasă, adică dacă se află în frunză. Să lovim uşor frunza. Iată-l! Îl vezi? Un păianjen mic, frumos colorat iese din frunză şi îşi dă drumul în jos pe firul său de mătase. Nu te speria! Suntem în siguranţă. Această specie de păianjen nu e periculoasă pentru om; dar, dacă nu te porţi frumos cu el, s-ar putea să te ciupească.

În timpul zilei, acest păianjen se odihneşte de obicei în locuinţa sa. Însă noaptea, când prin preajmă mişună insectele, îl vei vedea stând pitit chiar la intrarea în frunză. Din această poziţie, el îşi observă cu atenţie pânza, ţinându-şi unul dintre picioruşe pe un „fir de telegraf“ — un fir special de mătase care porneşte de la frunză şi ajunge până în centrul pânzei. În cazul în care se prinde vreo insectă în pânză, păianjenul se repede imediat la ea, o imobilizează şi o mănâncă.

Acest micuţ constructor ingenios nu este decât una dintre multele vieţuitoare fascinante ce trăiesc în scrubul australian.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează