„A sosit la momentul potrivit“
ACESTE cuvinte aparţin unui bărbat din oraşul Abakaliki. El a trimis o scrisoare filialei din Nigeria a Martorilor lui Iehova ca să mulţumească pentru broşura Când vă moare cineva drag, pe care o primise de puţin timp. Iată ce a spus el:
„Am pierdut-o în moarte pe iubita mea soţie, Tochi, în data de 18 iunie 2000, la scurt timp după ce a născut. Deşi trecuse mai bine de o lună, încă nu-mi venea să cred că era adevărat şi nu-mi puteam reveni din şocul, starea de amorţeală şi golul produse de cea mai îngrozitoare tragedie din viaţa mea. Apoi, în iulie, un Martor al lui Iehova mi-a dat un exemplar al broşurii Când vă moare cineva drag, care a fost asemenea unui tonic. Sfaturile oferite de broşură m-au ajutat să mă reculeg încetul cu încetul, mi-au redat într-adevăr speranţa şi m-au ajutat să înţeleg că la capătul tunelului este lumină“.
Probabil că şi dumneavoastră sau o cunoştinţă a dumneavoastră vă veţi simţi mângâiaţi citind această broşură de 32 de pagini. Puteţi primi un exemplar completând cuponul de mai jos şi trimiţându-l prin poştă la adresa menţionată pe cupon sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.
□ Vă rog să-mi trimiteţi un exemplar al broşurii Când vă moare cineva drag.
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.