„Frecvent consultată de elevi“
UN BIBLIOTECAR din Divinópolis, oraş situat în statul brazilian Minas Gerais, a scris la filiala din Brazilia a Martorilor lui Iehova despre interesul profund manifestat de elevi faţă de revista Treziţi-vă! Iată ce a spus el:
„Lucrez la biblioteca unei şcoli din oraş şi, din când în când, primim donaţii sub formă de cărţi şi reviste editate de [Martorii lui Iehova]. Deşi aici nu prea avem elevi Martori ai lui Iehova, revista Treziţi-vă! este consultată frecvent de elevi care fac cercetări pe marginea a foarte multe subiecte. Ediţia din 8 septembrie 2000, de exemplu, s-a dovedit foarte utilă datorită articolelor informative despre Jocurile Olimpice. Din acest motiv, vă rog să ne trimiteţi mai multe numere ale revistei Treziţi-vă! Sunt sigur că îmi împărtăşiţi interesul de a furniza materiale de citit educative tinerilor noştri“.
La pagina 4, în fiecare număr al revistei Treziţi-vă! este arătat scopul ei. „Ceea ce este şi mai important, se explică aici, această revistă întăreşte încrederea în promisiunea Creatorului referitoare la instaurarea unei lumi noi, paşnice şi sigure, lume care va înlocui actualul sistem de lucruri rău şi nelegiuit.“
Martorii lui Iehova oferă şi broşuri special concepute pentru a atinge acest scop, una dintre ele fiind Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla? Pentru a primi un exemplar, completaţi cuponul de mai jos şi trimiteţi-l prin poştă la adresa menţionată pe cupon sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.
□ Vă rog să-mi trimiteţi un exemplar al broşurii Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla?
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.