O privire de la etajul al 29-lea

CÂND ieşi din lift la cel de-al 29-lea etaj al clădirii Naţiunilor Unite din New York, un mic semn albastru indică direcţia spre Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului. Acest birou de asistenţă reprezintă Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului care se află în Geneva (Elveţia), centrul activităţilor ONU privind drepturile omului. Mary Robinson, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, conduce biroul din Geneva, iar doamna Elsa Stamatopoulou, de origine greacă, este şeful biroului din New York. La începutul acestui an, doamna Stamatopoulou a avut amabilitatea de a acorda un interviu unui membru al colectivului de redacţie al revistei Treziţi-vă! pe marginea ultimelor cinci decenii de activitate privind drepturile omului. Prezentăm în continuare câteva fragmente din interviu.

Î: Ce progrese credeţi că s-au înregistrat în promovarea drepturilor omului?

R: Vă voi da trei exemple de progrese. În primul rând, în urmă cu 50 de ani, conceptul de drepturi ale omului nu figura pe lista activităţilor internaţionale; în prezent, acesta este omniprezent şi aplicabil. Guverne care în urmă cu câteva decenii nu auziseră niciodată de drepturile omului în prezent vorbesc despre acestea. În al doilea rând, acum avem un cod internaţional de legi, sau o carte de legi, alcătuit din multe convenţii, cod care le spune guvernelor, negru pe alb, ce obligaţii au faţă de supuşii lor. [Vezi chenarul „Carta internaţională a drepturilor omului“, de la pagina 7.] Au fost necesari mulţi ani de muncă asiduă pentru alcătuirea acestui cod. Suntem foarte mândri de acesta. Cel de-al treilea exemplu este faptul că, în prezent, mai mulţi oameni ca oricând iau parte la mişcări privind drepturile omului şi se pot exprima cu entuziasm referitor la chestiuni privind drepturile omului.

Î: Cu ce probleme vă confruntaţi?

R: Bineînţeles, după 17 ani de muncă la programe ONU privind drepturile omului, îmi dau seama că ne confruntăm cu anumite probleme supărătoare. Cea mai mare dintre acestea este faptul că guvernele consideră drepturile omului o chestiune politică şi nu una umanitară. Uneori nu sunt dispuse să pună în practică tratatele privind drepturile omului, deoarece se simt ameninţate pe plan politic. În acest caz, tratatele privind drepturile omului ajung să cadă în desuetudine cu toate că nu sunt anulate. O altă problemă este incapacitatea Naţiunilor Unite de a preveni încălcările flagrante ale drepturilor omului în zone cum ar fi fosta Iugoslavie, Rwanda şi, recent, Algeria. Incapacitatea Naţiunilor Unite de a preveni masacrele care au avut loc în aceste ţări a constituit un mare eşec. Mecanismele drepturilor omului se află pe poziţie, dar trebuie ca cineva să le activeze. Cine va fi acel cineva? Dacă ţările care ar putea oferi protecţie nu-şi simt interesele ameninţate, ele nu vor avea intenţii politice de a pune capăt acestor încălcări.

Î: Ce întrevedeţi în viitor?

R: Întrevăd atât o ameninţare, cât şi o perspectivă favorabilă pe calea care duce la drepturi pentru toţi. Ceea ce mă îngrijorează este ameninţarea pe care o presupune globalizarea economiei, care determină marile corporaţii să se stabilească în acele ţări în care forţa de muncă este mai ieftină. În prezent, dacă este necesar, pentru încălcările drepturilor omului putem învinui guvernele şi putem exercita presiuni asupra lor. Dar pe cine putem învinui pentru încălcări când acordurile comerciale multilaterale transferă în tot mai multe cazuri puterea de la guverne la marile puteri economice? Faptul că nu ţinem sub control aceste forţe economice slăbeşte poziţia organizaţiilor interguvernamentale, cum ar fi ONU. În ceea ce priveşte drepturile omului, această tendinţă este distructivă. Acum este foarte important să stârnim interesul lumii afacerilor pentru drepturile omului.

Î: Şi care este perspectiva?

R: Dezvoltarea unei culturi mondiale a drepturilor omului. Vreau să spun că prin intermediul instruirii îi putem face pe oameni mai conştienţi de drepturile omului. Desigur, aceasta constituie o mare încercare, deoarece presupune o majoră schimbare de mentalitate. Acesta este motivul pentru care, cu zece ani în urmă, ONU a lansat o campanie mondială informativă cu scopul de a instrui oamenii cu privire la drepturile lor şi ţările cu privire la responsabilităţile ce le revin. În plus, ONU a numit perioada 1995–2004 „Deceniul instruirii privind drepturile omului“. Sperăm că instruirea va face schimbări în mintea şi inima oamenilor. Probabil că toate acestea sună a Evanghelie, dar când e vorba despre instruire în ce priveşte drepturile omului, sunt o adevărată credincioasă. Sper ca, în secolul următor, lumea să adopte cultura drepturilor omului ca pe o ideologie.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

Carta internaţională a drepturilor omului

În afară de Declaraţia universală a drepturilor omului, există şi Carta internaţională a drepturilor omului. Care este legătura dintre acestea?

Dacă ar fi să comparăm Carta internaţională a drepturilor omului cu o carte alcătuită din cinci capitole, atunci Declaraţia universală se poate asemăna cu capitolul 1. Capitolele 2 şi 3 sunt Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, respectiv Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale. Cât despre capitolele 4 şi 5, fiecare conţine câte un protocol facultativ.

Dacă despre Declaraţia universală se spune că are valoare morală, spunându-le naţiunilor ce ar trebui să facă, celelalte patru documente au caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, spunându-le naţiunilor ce trebuie să facă. Deşi munca la aceste documente a început în anul 1949, au trecut decenii înainte ca ele să intre în vigoare. În prezent, aceste patru documente împreună cu Declaraţia universală formează Carta internaţională a drepturilor omului.

În afară de Carta internaţională, ONU a ratificat peste 80 de alte tratate privind drepturile omului. „Aşadar, este o greşeală să credem că tratatele privind drepturile omului care fac parte din Carta internaţională sunt cele mai importante“, spunea o specialistă în drepturile omului. „De exemplu, Convenţia pe 1990 privind drepturile copilului este documentul ONU cel mai ratificat şi mai acceptat, şi totuşi nu face parte din Carta internaţională. Expresia «Carta internaţională a drepturilor omului» a fost adoptată mai mult pentru publicitate decât ca concept formal. Şi veţi fi de acord că aceasta este o expresie care ne stârneşte interesul.“a

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Elsa Stamatopoulou

[Provenienţa fotografiei]

UN/DPI photo by J. Isaac