„Parcă aş fi mâncat miere“
PE LA mijlocul anului 1993, în oraşul Altus, Oklahoma (SUA), un tată îngrijorat, ofiţer în cadrul Forţelor Aeriene Americane, se ruga pentru îndrumare ca să o poată ajuta pe fiica sa, care avea probleme conjugale şi se gândea să divorţeze. A doua zi dimineaţă, un Martor al lui Iehova a sunat la uşa lui şi i-a oferit numărul din 8 iulie 1993 al revistei Treziţi-vă!, care dezbătea subiectul „Divorţul — uşa spre o viaţă mai fericită?“a.
Deşi nu i-a simpatizat niciodată pe Martori şi nici nu i-a ascultat niciodată, bărbatul respectiv a acceptat imediat revista Treziţi-vă! şi a citit-o. Mai târziu, el i-a vorbit fiicei lui despre versetele şi ideile menţionate aici. El a citit şi revista Turnul de veghere care i-a fost lăsată împreună cu Treziţi-vă! Aceasta conţinea un articol care l-a făcut să se gândească profund la doctrina Trinităţii, în care credea de o viaţă. El şi-a dat seama că rugăciunea lui prin care a cerut ajutor în legătură cu fiica sa a primit răspuns, însă se întreba de ce i-ar folosi Dumnezeu pe aceşti oameni care nu cred în Trinitate ca să-i răspundă la rugăciuni. El s-a gândit că, în mod sigur, Dumnezeu nu s-ar folosi de nişte oameni ca să răspundă la rugăciuni dacă aceştia n-ar preda adevărul.
Prin urmare, el a telefonat imediat la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova pentru a primi publicaţii care să explice mai detaliat convingerile lor referitoare la Trinitate. Bărbatul care a răspuns la telefon participa la o întrunire cu bătrânii creştini. Ofiţerul s-a dus imediat la Sala Regatului, unde a primit cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ şi broşura Trebuie să crezi în Trinitate?
Chiar în acea noapte, bărbatul a citit întreaga broşură. În timp ce o citea, s-a simţit atât de entuziasmat, încât, a spus el mai târziu, a trebuit să facă o pauză şi să-şi spună: „Linişteşte-te! Acest lucru este imposibil. Pur şi simplu, este prea frumos ca să fie adevărat“. Broşura prezenta dovezi biblice atât de clare împotriva doctrinei Trinităţii, încât, atunci când le citea, a explicat el, se simţea de ‘parcă ar fi mâncat miere’. A doua zi seara, el a asistat la prima întrunire a Martorilor lui Iehova şi a fost încântat de ceea ce a auzit aici.
După primul său studiu biblic ţinut de Martorii lui Iehova, când s-a purtat o discuţie profundă despre punctul de vedere al Bibliei cu privire la fumat, el şi-a aruncat ţigările şi nu a mai fumat niciodată. S-a ţinut un studiu biblic cu el de mai multe ori pe săptămână. La trei luni de la citirea broşurii Trinitatea şi după ce s-a retras din armată, el a început să participe la lucrarea de mărturie publică alături de Martori. După alte trei luni şi-a simbolizat dedicarea la Iehova Dumnezeu prin botez. În prezent, el slujeşte ca ministru cu timp integral.
[Notă de subsol]
a În limba română, seria de articole a apărut în numărul din 8 octombrie 1993.