Un chirurg cardiolog felicită revista Treziţi-vă!
Ediţia din 8 decembrie 1996 a revistei Treziţi-vă! a dezbătut seria de articole intitulată „Infarctul — Ce se poate face?“. Profesorul Thomas Stegmann, unul dintre chirurgii de seamă în transplantul de inimă şi director al unei clinici de chirurgie cardiovasculară din Germania, a citit articolele şi a scris editorilor următoarele:
„Am citit cu interes informaţiile pe care le-aţi furnizat cu privire la bolile cardiace şi, în special, cu privire la infarct. Ca specialist în acest domeniu, mă simt îndemnat să vă spun că explicaţiile şi informaţiile pe care le-aţi dat cu privire la infarct au fost foarte bune — pe de o parte manifestând multă înţelegere faţă de pacient ca persoană ce suferă de o boală cardiacă, iar pe de altă parte, furnizând date medicale exacte. Explicaţia este un excelent sumar care are la bază informaţii obţinute în urma unor cercetări minuţioase. De asemenea, mi-a plăcut faptul că aţi acordat o importanţă deosebită depistării din timp a simptomelor pe care le prezintă infarctul.
În pofida eforturilor conjugate ale ştiinţei medicale şi ale societăţii ca întreg, arterioscleroza — şi, în special, infarctul — este una dintre cauzele majore de deces în ţările occidentale. În calitate de chirurg cardiolog, care am de a face zilnic cu complicaţii grave ale arteriosclerozei coronariene (îngroşare, îngustare, ocluzii vasculare) şi care tratez aceste afecţiuni prin diverse tehnici ale chirurgiei cardiovasculare, ştiu cât de importantă este pentru populaţie o explicaţie bine întemeiată pe informaţii reale — dar şi pentru un posibil pacient.
Permiteţi-mi să vă adresez sincere felicitări pentru descrierea pe care aţi făcut-o pe marginea acestui subiect împreună cu speranţa că articolele voastre vor ajunge în mâna cât mai multor persoane“.
Dacă doriţi să citiţi cu regularitate revista Treziţi-vă! sau să studiaţi gratuit Biblia împreună cu cineva la domiciliul dumneavoastră, scrieţi la Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“, strada Teleajen 84, sector 2, cod 73217, Bucureşti. (Dacă nu locuiţi în România, scrieţi la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5.)