Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g98 22/3 pag. 14
  • Scrâşniţi din dinţi?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Scrâşniţi din dinţi?
  • Treziți-vă! – 1998
  • Materiale similare
  • Aveţi nevoie de proteză dentară?
    Treziți-vă! – 1993
  • Ortodonţia — Ce este ea?
    Treziți-vă! – 1998
  • Protejarea dinţilor delicaţi
    Treziți-vă! – 2000
  • Cum să ne ocrotim frumuseţea zâmbetului
    Treziți-vă! – 2005
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1998
g98 22/3 pag. 14

Scrâşniţi din dinţi?

ÎNCĂ din timpurile antice, oamenii scrâşneau din dinţi când erau stresaţi. Biblia aminteşte deseori de scrâşnirea dinţilor, ceea ce simbolizează mânie sau suferinţă (Iov 16:9; Matei 13:42, 50). În lumea de azi, dominată de mânie şi stres, milioane de oameni scrâşnesc din dinţi, iar majoritatea nu sunt conştienţi de acest lucru. Ei îşi pot distruge dinţii.

De ce scrâşnesc unii din dinţi? Cauzele sunt numeroase şi încă nu sunt pe deplin înţelese. Dar în unele cazuri, stresul de natură afectivă se pare că este inculpatul numărul unu. Buletinul UC Berkeley Wellness Letter spune: „Deseori, persoanele care scrâşnesc din dinţi mărturisesc că au probleme conjugale sau financiare, îşi dau ultimele examene, se tem să nu-şi piardă locul de muncă sau, dacă nu, sunt stresate“. Printre alte posibile cauze şi factori se numără şi contactul defectuos dintre dinţii de sus şi dinţii de jos, tulburări de somn sau consumul de alcool. Prin urmare, Wellness Letter le sugerează celor care au acest obicei să încerce să reducă consumul de alcool; să ia câteva măsuri simple de relaxare înainte de a merge la culcare, cum ar fi o baie caldă; sau să discute problemele supărătoare cu un prieten sau cu un sfătuitor de încredere.

Pe parcursul zilei probabil vă veţi surprinde scrâşnindu-vă sau frecându-vă dinţii unii de alţii. Dar cum puteţi afla dacă faceţi acest lucru şi în timp ce dormiţi? Scrâşnetul cronic, numit bruxomanie, produce un sunet suficient de puternic ca să trezească o altă persoană care doarme în aceeaşi cameră. Probabil vă treziţi cu o durere la tâmple sau vă pocnesc maxilarele.a Sau poate că dentistul va observa o abraziune excesivă a dinţilor. El vă va da unele sugestii care vă pot fi de folos, de pildă fixarea pe dinţi a unui dispozitiv în timpul nopţii. Deşi acest gardian al gurii nu are menirea de a vă împiedica să scrâşniţi, el vă poate proteja dinţii de deteriorare. În orice caz, liniştiţi-vă! Cu cât vă veţi îngrijora mai puţin, cu atât veţi scrâşni din dinţi mai puţin.

[Notă de subsol]

a Pentru mai multe informaţii, vezi ediţia din 8 octombrie 1991 a revistei Treziţi-vă!, paginile 20–22.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează