El şi-a învins scepticismul
Când un tânăr din Jamaica, o insulă din Marea Caraibilor, a fost abordat de Martorii lui Iehova, el avea mari îndoieli referitoare la existenţa lui Dumnezeu şi nega inspiraţia divină a Bibliei. Totuşi, cu puţină ezitare, el a acceptat un exemplar al cărţii Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu sau al oamenilor? Martorii l-au vizitat din nou, dar, în cele din urmă, el le-a spus să nu-l mai viziteze până când va lua el legătura cu ei.
„Câteva luni mai târziu, relatează Martorii, acesta a sunat şi a pus multe întrebări. Dar încă avea un punct de vedere critic referitor la răspunsurile pe care le dă Biblia.“
După un anumit timp, acestui tânăr i-a fost oferită cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică şi s-a iniţiat un studiu biblic regulat. La scurt timp după aceea, el a spus: „Acum înţeleg de ce este necesar un studiu ca acesta“. Era atât de entuziasmat de ceea ce învăţa, încât a cerut să studieze de două ori pe săptămână. După puţin timp a început să participe cu regularitate la întrunirile creştine.
Credinţa a milioane de oameni a fost întărită după ce au citit cartea Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu sau al oamenilor? şi după ce au studiat cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. Dacă v-ar face plăcere să primiţi un exemplar al acestor cărţi sau dacă doriţi un studiu biblic la domiciliu, vă rugăm să scrieţi la Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“, strada Teleajen 84, sectorul 2, codul 73217, Bucureşti, sau la cea mai apropiată adresă dintre cele menţionate la pagina 5.
[Provenienţa fotografiilor de la pagina 32]
Coperta cărţii Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu sau al oamenilor?: Papirus ce datează din secolul III şi sul ebraic al cărţii Estera: The Trustees of the Chester Beatty Library, Dublin; bust al lui Alexandru cel Mare: Musei Capitolini, Roma