Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g97 8/11 pag. 30
  • De la cititorii noştri

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • De la cititorii noştri
  • Treziți-vă! – 1997
  • Materiale similare
  • Învaţă să trăieşti cu artrită
    Treziți-vă! – 1992
  • De la cititorii noştri
    Treziți-vă! – 2002
  • Artrita — o boală invalidantă
    Treziți-vă! – 2001
  • De la cititorii noştri
    Treziți-vă! – 2002
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1997
g97 8/11 pag. 30

De la cititorii noştri

Moartea subită a sugarului Vă mulţumesc pentru articolul „Fumatul şi moartea subită a sugarului“ din „Lumea în obiectiv“ (22 ianuarie 1997). Sper ca fiecare mamă să ia serios în considerare acest articol. Aproape că mi-am pierdut băieţelul din cauza SIDS (Sindromul morţii subite a sugarului), deoarece am continuat să fumez în timpul sarcinii. Timp de un an de zile după incident, ori de câte ori adormea trebuia să aibă monitor cardiografic, astfel încât, dacă inima i se oprea, monitorul scotea un sunet de avertisment. Aş vrea să-l fi cunoscut pe Iehova pe atunci. M-aş fi lăsat de fumat şi, probabil, atât fiul meu, cât şi eu am fi evitat acest coşmar.

A. C. A., Statele Unite

Bolnavă de artrită Doresc să-mi exprim recunoştinţa pentru experienţa Lurettei Maass, intitulată „Când sunt slabă, atunci sunt tare“ (22 ianuarie 1997). Am  27 de ani şi sufăr şi eu de artrită reumatică. Cu toate că tratamentul uşurează durerea, mă simt uneori frustrată şi descurajată pentru că boala m-a determinat să abandonez serviciul cu timp integral. Hotărârea Lurettei Maass de a-l servi pe Iehova, în ciuda bolii, e îmbolditoare. Nu voi lăsa ca descurajarea să mă copleşească; vreau să fac mai mult în lucrarea de predicare.

A. B., Italia

Mama suferă de artrită reumatică de mai bine de 30 de ani. Este trist să spun că durerea nu-i poate fi ameliorată. Sunt mândră de mama, deoarece reuşeşte să participe la aproape toate întrunirile congregaţiei. Aşezată în scaunul ei cu rotile, ea participă la Şcoala de Minister Teocratic şi poate încă să meargă în lucrarea de predicare. Şi, în pofida durerilor, ea niciodată nu se plânge.

S. M., Germania

Potopul lui Noe Articolul „Potrivit Bibliei: Potopul — Realitate sau legendă?“ (8 februarie 1997) m-a ajutat într-adevăr să iau în considerare acest eveniment istoric cu seriozitate. Eu, asemenea multor altora, am fost învăţat despre potop încă de la o vârstă foarte fragedă. Totuşi, nu mi-am dat niciodată seama că relatarea despre Potop este considerată de unii drept născocire. Faptul că Isus compară zilele din urmă cu zilele din timpul lui Noe demonstrează că Potopul a fost într-adevăr real.

S. M., Statele Unite

Înfruntarea tragediei M-am confruntat cu multe încercări în ultimul timp, una după alta. I-am scris o scrisoare unei prietene, i-am povestit câteva dintre acestea şi i-am citat Psalmul 126:5: „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie“. Imaginaţi-vă ce am simţit când, imediat după ce am terminat de scris scrisoarea, am primit ediţia din 8 februarie 1997 care conţine articolul „Am  semănat cu lacrimi şi secer cu bucurie“, care se baza pe acelaşi text biblic. Experienţa lui Raymond Kirkup mi-a întărit foarte mult credinţa.

P. B., Jamaica

Îngrijirea celor dragi Seria de articole „Îngrijirea celor dragi — Să depăşim dificultatea“ (8 februarie 1997) a constituit o mare mângâiere pentru mine când am trecut prin cea mai grea perioadă din viaţă. Draga mea mamă, care l-a slujit pe Iehova cu fidelitate timp de mulţi ani, a fost afectată de o boală mintală debilitantă. Ea suferă, de asemenea, de boala lui Parkinson şi de artrită acută. Îmbolnăvirea ei rapidă m-a întristat şi m-a şocat. Fiind unicul ei fiu, simt povara îngrijirii ei. Dar acel articol minunat demonstra atâta înţelegere! A fost ca un cadou adevărat de la Iehova. Vă mulţumesc foarte mult pentru acest sprijin iubitor.

R. H., Anglia

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează