„O simfonie de o execuţie măiastră“
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA DE SUD
DARUL vorbirii este o minune. Pentru producerea unui şir nesfârşit de sunete este necesar ca aproximativ 100 de muşchi ai pieptului, gâtului, maxilarului, limbii şi buzelor să colaboreze îndeaproape. Fiecare muşchi este un mănunchi alcătuit din sute sau mii de fibre. Pentru coordonarea acestor fibre musculare sunt necesari mai mulţi neuroni decât sunt necesari pentru punerea în mişcare a muşchilor de la picioarele unui atlet. Pentru punerea în mişcare a tuturor celor 2 000 de fibre câte există în muşchiul gambei este suficient un neuron motor. În schimb, neuronii motori care controlează coardele vocale sau laringele nu pot fi legaţi decât câte unul la două sau trei fibre musculare.
Fiecare cuvânt sau fiecare frază scurtă rostită este însoţită de propriul ei model de mişcări musculare. Toate informaţiile necesare pentru rostirea unei fraze de genul: „Ce mai faci?“ sunt stocate în creier în regiunea rezervată vorbirii. Înseamnă oare aceasta că creierul foloseşte un program unic, inflexibil, pe care muşchii îl respectă pas cu pas pentru repetarea fiecărui cuvânt sau a fiecărei fraze? Nu. Darul vorbirii este mult mai impresionant. De exemplu, să presupunem că aveţi în gură o rană care vă împiedică să pronunţaţi cuvintele în modul unic în care o faceţi de obicei. Inconştient, creierul modifică mişcarea muşchilor vorbirii, dându-vă posibilitatea să rostiţi cuvintele într-un mod cât mai apropiat celui în care o faceţi de obicei. Aceasta dezvăluie un alt fapt minunat.
Un simplu salut, de pildă „Bună“, poate transmite o mulţime de lucruri. Tonul vocii poate arăta dacă cel care vorbeşte este fericit, încântat, plictisit, grăbit, supărat, trist sau speriat şi poate dezvălui gradele de intensitate ale acestor stări afective. Da, semnificaţia unei expresii simple se poate schimba în funcţie de rapiditatea mişcării şi de fracţiunea de secundă cât durează mişcarea diferiţilor muşchi.
„Fără eforturi prea mari — explică dr. William H. Perkins în cartea Stuttering Prevented —, noi scoatem aproximativ 14 sunete pe secundă. Asta înseamnă de două ori mai mult decât ne putem controla limba, buzele, maxilarul sau orice alte părţi ale mecanismului vorbirii atunci când le mişcăm separat. Însă, folosiţi-le pe toate pentru a vorbi, şi ele vor lucra asemenea degetelor dactilografelor iscusite sau ale pianiştilor în timpul unui concert. Mişcările lor se îmbină într-o simfonie de o execuţie măiastră.“
Într-o anumită măsură, unele păsări pot imita sunetele produse de om în vorbire. Însă nici un animal nu are creierul programat să vorbească în modul în care o face omul. Nu este deci surprinzător că încercările oamenilor de ştiinţă de a le învăţa pe maimuţe să scoată nişte sunete articulate clare au eşuat. Potrivit părerii neurobiologului Ronald Netsell, capacitatea de a vorbi poate fi asemănată cu cea a „unei persoane deosebite, care cântă la pian numai «după ureche»“. În concluzie, iată ce afirma lexicograful Ludwig Koehler: „Vorbirea umană este un secret; este un dar divin, un miracol“.