„Cea mai scandaloasă fraudă ştiinţifică“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

Omul de Piltdown, descoperit în 1912, a fost „cea mai scandaloasă fraudă ştiinţifică a secolului“, se spune în ziarul londonez The Times. Lucrul acesta a fost dezvăluit în 1953, după ce testele ştiinţifice au demonstrat că, departe de a fi o verigă lipsă din presupusul lanţ evolutiv al arborelui genealogic al omenirii, craniul era al unui om din evul mediu, iar maxilarul inferior era de urangutan. Cine a fost autorul unei înşelăciuni atât de inteligente?

Ani de zile, suspectul a fost Charles Dawson, avocat şi geolog amator, descoperitorul rămăşiţelor. Se crede că mai erau implicaţi şi Sir Arthur Keith — un evoluţionist înflăcărat, fost preşedinte al Colegiului Regal al Chirurgilor —, scriitorul britanic Sir Arthur Conan Doyle şi preotul francez Pierre Teilhard de Chardin. Deşi lipsea o dovadă concludentă, în cele din urmă Dawson a fost considerat vinovat.

Acum însă a fost descoperit adevăratul vinovat. Este vorba de Martin A. C. Hinton, fost director al secţiei de zoologie a Muzeului de Istorie Naturală din Londra, decedat în 1961. Cu nouă ani în urmă s-a descoperit în muzeu un geamantan din canava, care îi aparţinuse lui Hinton. În geamantan au fost găsiţi dinţi de elefant, fragmente de fosile de hipopotam şi de alte oase, care au fost minuţios analizate. S-a descoperit că toate acestea erau impregnate cu fier şi mangan în aceleaşi proporţii ca oasele omului de Piltdown. Însă factorul hotărâtor a fost descoperirea cromului în dinţi, element folosit de asemenea în procesul de impregnare.

După ce a prezentat faptele, profesorul Brian Gardiner, de la Colegiul Regal din Londra, a spus: „Se ştia că Hinton era un farsor. . . . Motivul [pentru care a făcut aceasta] reiese din câteva dintre scrisorile lui“. În încheiere, Gardiner a spus: „Sunt sigur sută la sută că a fost el“. Dovezile demonstrează că Hinton căuta să se răzbune pe Arthur Smith Woodward, şeful lui, care nu i-a acordat meritele sau banii care i se cuveneau. Hinton a reuşit să-l înşele pe Woodward, care, până la moartea lui, survenită cu cinci ani înainte de prezentarea falsului, a fost convins că omul de Piltdown era autentic. Singura întrebare care rămâne fără răspuns este următoarea: De ce nu şi-a recunoscut Hinton înşelăciunea imediat după ce Woodward a făcut publică descoperirea-fraudă? Se pare că nu a procedat astfel, deoarece omul de Piltdown a fost acceptat atât de rapid în întreaga lume ştiinţifică, încât Hinton a înţeles că nu are altă alternativă decât să trăiască cu propria-i minciună.

Întrucât craniul de Piltdown avea ca susţinători oameni atât de renumiţi, opinia publică a fost indusă şi ea în eroare. Muzeele din lumea întreagă au prezentat numeroase copii şi fotografii ale craniului, în timp ce cărţile şi periodicele au răspândit rapid ştirea. Efectele dăunătoare ale farsei lui Hinton nu pot fi evaluate. Cât de potrivite sunt deci cuvintele Bibliei: „Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare, aşa este omul care înşală pe aproapele său şi zice: «Am vrut doar să glumesc!»“. — Proverbele 26:18, 19.

[Legenda diagramei de la pagina 31]

Suprafeţele închise la culoare reprezintă fragmente de craniu uman

Toată suprafaţa deschisă la culoare este din ghips

Suprafeţele închise la culoare sunt fragmente de maxilar şi dinţi de urangutan